Malakai - PUBLICATĂ

8. Îmi ești datoare cu o favoare

8. Îmi ești datoare cu o favoare

       Am pregătit un întreg discurs. L-am repetat de cel puțin zece ori. Includea scuze și tot ce am considerat eu necesar să îi spun lui Elliot ca să încerc să dreg ce a făcut Malakai. Apoi am hotărât că cel mai bine ar fi să îi spun adevărul. La urma urmei, nu e un secret întunecat, deși, sincer, Malakai așa se simte.

       Malakai e secretul meu și nu mă simt pregătită să îl împărtășesc cu nimeni.

       Însă Elliot nu a venit astăzi la școală. Emily mi-a spus că a răcit, deși aseară nu a dat niciun semn că s-ar îmbolnăvi. M-am simțit prost întreaga zi, iar asta doar din cauza lui Malakai. Dar nu am fost furioasă. Nu știu de ce, însă o parte din mine mai degrabă îl acuză pe Elliot decât pe Malakai. Știu că nu e corect, însă cine mai trimite genul ăla de mesaje?

       Nu e vina lui Elliot.

       Nu e nici vina lui Malakai.

       E vina mea?

       Ba nu. M-am răzgândit. E vina lui Malakai. Și sunt sigură că asta i-a făcut inima aia de gheață să tresară de bucurie. Lui Malakai îi place să își bată joc de ceilalți. Iar eu sunt acolo, la îndemână. Doar că nu astăzi.

       Nu am mers astăzi ca să îl văd și nici nu am sunat ca să îi spun asta Martei.

       E trecut cu mult de ora șapte, iar eu stau în camera mea, copiind exercițiile pe care le-a rezolvat Malakai. Nu-mi vine să cred că îi sunt recunoscătoare pentru asta.

       Cum poate să fie atât de enervant, să mă scoată din minți, dar, totuși, să nu pot să fiu nervoasă pe el? Pentru că oricât de furioasă m-am simțit aseară, acum sunt calmă. Orice urmă de furie s-a risipit și încep să mă întreb ce face.

       Sunt o idioată.

       Sunt, într-adevăr. Dacă nu aș fi, l-aș fi dat la naiba de mult.

       Termin de copiat exercițiile, apoi mă pregătesc să fac un duș și să mă culc. E aproape zece, dar orele alea pe care le-am petrecut cu Malakai m-au epuizat mai mult decât orice altceva în întreaga mea existență. Îmi dau tricoul jos și mă îndrept spre baie. Dau drumul la apă, apoi mă întorc în cameră să caut un tricou în care să dorm.

       Și, fix în secunda asta, primesc un mesaj.

       Îmi ești datoare cu o favoare.

       Măresc ochii la ecran, apoi îmi dau capul pe spate și pufnesc pe nări. Nu-mi vine să cred că face asta.

       Și am nevoie de ea. Acum.

       Acum? În clipa asta? După ce nu a spus nimic toată ziua?

       Și ce ai vrea să fac? tastez nervoasă înapoi.

       Ai zece minute.

       Am zece minute ca să ce? Pufnesc, apoi arunc telefonul pe pat și mă îndrept spre duș. Nu ar fi trebuit să îi răspund. Acum nu mă pot gândi decât la asta. La ce favoare vrea Malakai. Cunoscându-l, nu poate fi nimic care să-mi aducă nici cel mai mic strop de fericire. Probabil implică multă răbdare din partea mea, ca la sfârșit tot să mă aleg cu o mulțime de nervi. După ce ies din duș, mă spăl pe dinți, îmi desprind părul și, în loc să mă schimb și să mă bag în pat, deschid dulapul și scot niște haine curate. Trag pe mine o pereche de blugi negri și un pulover larg, iau setul meu de chei și niște bani din portofel.