ARDEN

Prolog

„Avem de vorbit, însă nu acum."

În urmă cu doi ani

Un afurisit de pahar. Și o răceală de toate zilele. De atât a fost nevoie ca să mi se învârtească toată mintea și stomacul la un loc. Toată lumea mișună în jurul meu, se distrează, cântă, dansează. Ce naiba caut aici?

O sclipire de moment mă face să-mi dau seama că nu m-aș fi lăsat târâtă sub niciun chip, într-o zi obișnuită. Dar azi nu s-a putut. Azi Miriam e sărbătorită și n-ar fi acceptat un refuz la a mă căra după ea, chiar și așa, pe jumătate amorțită. Dacă n-aș fi ținut atât la ea și n-aș fi considerat-o parte din familie, n-aș fi venit pentru nimic în lume.

Au trecut doar două ore de când am ajuns acasă la Bart, unde se ține "petrecerea" care seamănă mai mult cu un dezmăț de piele și pahare goale. Iar nebunia s-a extins până în spatele casei. Peste o sută cincizeci de persoane se înghesuie una în alta și își fac loc cu coatele, pentru că altfel n-ai avea nici cum să respiri. Nu pot spune exact dacă a adunat jumătate de liceu pentru prietena mea blondină sau pentru propriul orgoliu al iubitului ei, deși mizez pe a doua mai mult. Nu vreau să spun că nu ține la ea, dar nici nu pot crede pe deplin că e topit lulea. Pentru că am văzut de atâtea ori focul din privirea lui, doar că nu ardea pentru blondină. Și ea a observat asta, dar n-a făcut nimic încă.

Măcar se distrează din plin la petrecerea asta, căci ai ei n-ar fi fost în veci de acord să-și transforme casa în club, iar prietena mea iubește la maxim distracția. Bart s-a făcut nevăzut de ceva timp. Miriam chiar nu observă sau nu-i pasă că iubitul ei nu petrece nici cinci minute cu ea? Ceva nu se leagă.

Simt o nevoie disperată să mă așez cât mai repede, iar gazonul îmi face cu ochiul pentru că toate scaunele și șezlongurile sunt ocupate. Dar dacă mă așez, am toate șansele din lume să mă calce oricine în picioare, la propriu, în întumecimea asta și nimeni nu m-ar auzi din cauza boxelor care aproape îmi sparg timpanele.

– Fato, ești bine? Pari cam palidă, Miriam îmi țipă în ureche, după ce își petrece un braț după gâtul meu.

– Încerc să rezist, îi întorc gestul, însă nu pare prea convinsă.

– Cred că trebuia să rămâi acasă. Îmi pare rău că te-am luat cu forța, adaugă după care mă ia în brațe în semn de consolare.

Abia acum îmi dau seama cât de tare am înghețat, când simt fierbințeala pe care o emană corpul ei. Ce naiba, e August, ar fi trebuit să leșin de cald chiar și noaptea. Asta dacă nu m-aș număra printre nefericiții care răcesc în toiul verii.

– Miri, eu mă duc acasă. Nu mă simt în stare să mai stau.

– Așteaptă să-l găsesc pe Bart și mergem cu el, spune și nu-mi lasă timp să refuz că se întoarce și se duce spre casă. Du-te la intrarea din față! adaugă din mers.

Mă îndrept spre locul indicat și mă lovesc de oricine stă în calea mea. Iar acum aștept și mă fâțâi de colo colo. Lumea se agită și mai tare în jur și muzica se oprește subit. Țipete și zgomote de sticlă spartă, provenite din casă, fac agitație în jur. Voci multe răsună și mulți înjură că li s-a stricat petrecerea, iar eu caut din priviri locul de unde vine tot haosul creat. Și ce mai haos! Mă apropii de verandă, iar ușa se deschide brutal, un tip extrem de înalt iese val-vârtej pe ea și nu conștientizez "Dă-te la o parte!" și "Fă loc, tâmpito!" ce mi se adresează de la ceilalți. Ce naiba...? Un piept țeapăn se izbește dur de mine și mă dezechilibrează pe picioare. Abia după ce mă dezmeticesc puțin, înalț privirea să văd cine e persoana care efectiv aproape a trecut prin mine.