De dragul tău... (I) (finalizată)

6. Dragul meu...

 - Bună ziua, bine v-am găsit! salută Grigore Pascaru intrând în curte.

-Bine-ați venit! Vă așteptam la masă, zâmbește tata.

     Doar la masă?! De parcă nu știu că acum l-oi vedea pe viitorul meu bărbat: mic, gras și cocoșat...Toată noaptea mi-am bătut capul cu arătări hidoase care-mi șopteau hlizindu-se: „Eu sunt Victor!.. Haha!...". M-a certat mama de dimineață, că-mi zburdă mintea hai-hui pe miriște și nu dorm noaptea, iar acum am ochii pleoștiți și încercănați de oboseală....

-Ia uite! Ce mândrețe de fată aveți! zâmbește viitoarea mea mamă-soacră.

    N-am gândit niciodată că trebuie să țin cont de toate rudele bărbatului meu, mai cu seamă de mama lui... Preocuparea mea de până acum a fost să nu ies din vorba tatei, să n-o supăr prea tare pe mama și, mai de curând, să-l văd pe bărbatul acela de la râu... Cum îl cheamă? Proastă sunt că nu știu să întreb!...Dar mai puteam să-ntreb după toate câte mi-a făcut? Se pare că nu-i bărbat destoinic dacă tata nu mă dă lui.

-Sărut-mâna! Poftiți în casă! sar eu înaintea femeii, să nu-mi mai fugă mintea spre ispită. Daꞌ singuri? Băiatul dumitale nu-i?

-Cum se mai grăbesc tinerii ăștia! Vor toate gata ieri, dacă se poate... Vine și Victor, n-ai teamă, spuse nea Grigore, privind spre tata mai altfel, ca și când ar urma să-I spună ceva important..Victor vine cu popa...

    Chipul tatei se blochează pentru o secundă, apoi își revine zâmbind și îi conduce în sală. Peste umăr îmi strigă:

-Să fugi, măi fată, să ne-aduci pahare și apă rece de la fântână. Dă-i zor!

    Știu că tata mă alungă din calea lor.Ce pahare? Le-am așezat pe masă cu mama în fel și chip. Apă a adus Ion adineauri, că se plângea că-i ultimul la rând la însurătoare, că tare ne-ar mai fi căznit pe mine și pe Maria să facem toate treburile grele...Bombănind, îmi fac de lucru prin bucătărie.

-Ei, cum e ginerică? aud o voce așa de cunoscută în spatele meu, mai degrabă în ceafa mea. Când a ajuns așa de aproape? Nu l-am auzit...Parcă nu-i om... Ce caută aici?

    Mă întorc repede cu fața la el și inima îmi bate așa de tare în piept că nu mai am aer.

-Ce treabă ai aici? N-ai voie!

-N-am voie în bucătărie?

    Se face că nu înțelege și-un fir de zâmbet mijește printre buzele lui pline și atât de ... Înghit anevoie în gol, mi-e atât de uscată gura că-mi trec limba printre buze să mi le umezesc.

-Dacă mai faci așa, nu mai ajungi ziua nunții! mă amenință răgușit și se apropie și mai mult de mine.

-Ai mei sunt în casă cu socrii...,dau să mă ajut de orice motiv ca să stea cuminte, departe de mine. Asta îmi mai lipsea: un scandal!

-Te temi de mine... Fată, nu înțelegi nimic?

    Mă prinde de mijloc și pieptul meu mi se strivește de el. Mă doare dar e locul unde-aș vrea să rămân mereu. Își apropie fața de mine și nu pot să mă uit în altă parte decât la gura lui... la buzele lui care se deschid a chemare și mi le face pe-ale mele să le imită. Mă prinde cu gura într-un sărut care mă-nmoaie, mă umplu de căldură mai jos de pântec și mă țin de brațele lui. Îmi deschide buzele cu limba și mă las invadată de el, de limba lui, de senzația că nu mai am aer dar mi-e foooarte bine...

-Mă faci să nu-ți mai dau drumul, Mara....să fug cu tine, să intru în păcat..dar ce păcat!...îmi șoptește cu gura răsuflând greu pe obrazul meu. Mă întoarce cu spatele la el, ca buzele mele să-și revină din dulcea contopire, și mă înlănțuie cu brațele chiar sub sâni, sporind căldura lor acolo unde abia îi atinge. Mă arcuiesc fără voie să-mi odihnesc ceafa pe umărul lui, dar el o ia ca pe-o cerere și-și urcă palmele mari peste pieptul meu. Gem și închid ochii. Simt mâinile lui cum îmi cuprind sînii și cu degetele mă frământă bland. Pe gât îmi lasă urme de gustare cu limba și buzele, acolo, aproape de ureche. Scâncesc ...mai vreau, nu mă satur, căldura din piept se scurge în valuri de spumă spre pântec și mai jos...Îmi apropii picioarele, nu știu de ce, și mi le strâng arcuindu-mă mai mult. Se umple ceva în mine, fiorii cresc tot mai fierbinți și răsuflu greu.