14.Sfatul babei

3.9K 461 18
                                    

     -Doar câteva coaste rupte, vânătăi cât cuprinde şi nițel vertij că l-au lovit peste cap, zise țiganca,  după ce l-a pipăit pe tata.
     -Doar că are nevoie de-un doctor! exclamării afectat Ion, aşa încât cuvintele țigăncii să-şi piardă din importanță.
     -Boierule,  eu n-am zis că nu-i trebuie doftor. Dar dacă tot am bătut cale până aici ar fi înțelept să ştii să-l oblojiți până vine el. Satu-i plin de oameni bătuți....
     Rotci o strânse cu afecțiune pe țigancă, să-i treacă supărarea pricinuită de Ion. Mișcarea asta mi se părea familiară, pentru că nu mă puteam opri să îi privesc. Ion n-o strângea aşa pe mama. Dar de unde ştiu îmbrățişarea asta?
     -Dacă asta-i tot, oameni buni, eu ar cam trebui să plec. Doar că mai am o vorbă cu... mata!  şi-şi îndreptă degetul uscat şi brun spre mine.
     -Ce-ai cu ea? întrebă mama îngrijorată pentru mine. Părea de-a dreptul speriată de țigancă.
     -N-ai mata grijă, boieroaico! Doar să-i dau câteva sfaturi aşa, ca de la o babă care n-a trecut uşor prin viață. Hai, draga babei!
     M-a luat de mână şi strânsoarea e o simțeam caldă şi insistentă.  Nu mai vorbisem cu ea vreodată.
     Am ajuns aşa, de mână, chiar în drum dar ea nu se oprea din mers. În urmă noastră, cam la vreo şasea paşi, venea Rotci. Ne priveam unul pe altul cu nedumerire, că nu înțelegeam ce voia țiganca bătrână. La ceva distanță de casă mă opri şi-mi şopti:
     -Draga babei, nu-ți clădi fericirea pe necazul alteia!
     - Despre ce vorbeşti? N-am nici o fericire..., spun încurcată.
     -Rotci trebuia de aproape jumătate de an să se însoare  cu Radia, o femeie oacheşă din şatră. Bulibaşa s-a învoit, părinții fetei tot aşa, zise țiganca fără să-mi zică de fapt că ea este mama acelei fete. Dar ai apărut tu! Ştii că aş putea să-i descântec şi să-i fac să se ia, dar legătura n-ar dura dacă nu vine din inima lor.
     -Şi eu ce treabă am cu asta? întreb.
     -Rotci nu o mai vrea de când ai apărut tu. Chiar dacă-i râvnit de multe femei, Rotci trebuie să se însoare cu o femeie din şatră! Este răsplata pentru binele care i s-a făcut. 
     Nu m-aşteptam ca tocmai eu să fiu sămânța de zâzanie dintre țiganca promisă şi Rotci.
     -Să nu-ți faci  planuri cu Rotci! continuă baba.  Doar vezi că nimeni din familia ta nu-l acceptă!
     M-am întors spre Rotci. Mergea în urma noastră, cu mâinile în buzunare şi ne privea întrebător.
     -Fato,  tu n-auzi ce-ți spun? se enerva baba.  Rotci poate să-ți facă ochi dulci, să-ți promită câte-n lună şi stele, dar să te ia  nu are cum!
     -Dar nu mi-a făcut nimic! spun ca s-o liniştesc.
     -N-am îmbătrânit degeaba, fătucă! Văd cum se uită la tine, de parcă te-a mânca.
     Mă uit iar la Rotci şi el îmi zâmbeşte aşa de frumos că mi se zbate stomacul şi nu-mi doresc decât să mă ascund de ruşine.  Baba avea dreptate, dar mai mult în privința mea!
     -Dacă ați terminat de vorbit, ne zise tare Rotci, ar cam fi timpul să mergem fiecare acasă.
     Baba îmi dădu drumul la mână. Nu ştiu dacă era mulțumită cu faptul că mi-a dat sfatul să stau deoparte, dar cred că mi-a simțit tremurul mâinii de fiecare dată când mă uitam la Rotci. S-a întors cu spatele la noi încruntată şi-a pornit pe drum spre şatră.
     -Să nu te superi pe ea! De aproape cinci ani mă dădăceşte ca pe fiul ei. De când am intrat în şatră a avut grijă de mine şi mi-a fost şi prietenă şi mamă şi doctor.
     Rotci se apropiase de mine ținându-şi în continuare mâinile în buzunare.
     -Mi-a zis să nu-mi fac speranțe cu tine...
     -Şi ți-ai făcut?  zâmbi spre mine şi în stomacul meu era război de fluturi în dezlănțuire.
     -Eu nu mi-am făcut nimic. Am auzit că eşti ca şi însurat... Ce mai stai? Fugi la femeia ta!
     Ultimele cuvinte au sunat aşa de ciudat din gura mea, că mi-am acoperit gura cu palma, ca să mai pot opri ceva din ce-am spus dar...  Blestematul!  Rotci continua să-mi zâmbească dezvelindu-şi dinții albi ca să-şi  sporească farmecul.
     -Mă lași să merg la ea?
     -Mergi acolo unde te-mbie inima! zic spre el şi roşesc.
     Asta mai lipsea!  Să vorbesc cu el despre inimă. Doamne, o caut cu lumânarea!
     -Şi dacă inima îmi zice să stau cu tine? mă întrebă privindu-mă galeş. 
     -Țiganca a zis că ai o obligație față de şatră...
, îl iscodesc curioasă.
     N-ar trebui să stau de vorbă cu el în drum.
    -De când am intrat în şatră mă vânează pentru fata ei.
     L-am văzut încruntându-se. Nu-i plăcea să vorbească despre şatră. 
     -Dar înainte să intri în şatră unde-ai fost?
     -Nu-mi amintesc... Mi-au zis că am suferit un şoc în timpul bombardamentelor... De aceea nu pot să-mi revin.
     -Nu pari țigan..., continui eu.
     -Nu sunt țigan. Doar că nu ştiu cine sunt...  
     -Îți mulțumesc pentru că m-ai ajutat cu tata! spun în şoaptă.  Nu m-aş fi descurcat fără tine. Nici acum nu ştiu cum ai reușit...
     -Nu mai este nevoie să ştii...
     Îşi coborî privirea în pământ. Vedeam că ascunde felul cum l-a salvat pe tata şi-mi dădeam seama că a dat ceva la schimb.
     -Trebuie să plec, zic eu, trecând încet pe lângă el. Mă duc după doctor...
     -Satul n-are doctor. De unde-l iei?  Ai bani destui?
     Nu mă gândisem la asta.  Ca să vină doctorul de la comună trebuia să pun calul la şaretă şi să-l aduc în sat. Dar drumurile erau pline de soldați şi-mi era teamă să merg singură.
     -Ar trebui să merg la comună...
     -Nu trebuie să mergi singură! Fată, merg cu tine! Chiar dacă ți-e ruşine cu mine, nu te las singură! Drumurile-s pline de ruşi şi nici acolo, în comună, n-ai siguranță că ai să-l găsești pe doctor.
     -Ai zis țigăncii că te întorci şi tu în şatră...
     -Ei n-au nevoie acum de mine. Dar tatăl tău da. Mergi acasă şi pune calul la şaretă! Sau vrei să te ajut şi eu?
     -Mă descurc...
     -Ieşi cu şareta pe ulița dinspre şatră. Mă iei din drum. Hai, grăbeşte-te!
     Rotci plecă grăbit. Omul ăsta se tot oferea să mă ajute şi-mi era teamă să-mi fac speranțe, aşa cum zicea țiganca, că Rotci ar putea ține la mine. Nu ştiu care sunt regulile din şatră dar sunt sigură că nimeni n-ar îngădui ca un țigan să se-ncurce c-o fată străină. 
     Cu gândul la vorbele țigăncii m-am dus să pregătesc şareta.
     -Unde te duci acum?
     -Ioane, m-ai speriat! îi zic. Mă duc după doctor. Cum e tata?
     -Doarme. Te duci singură?
     -Nu. Merg cu ...
     -Țiganul! mă întrerupse Ion.
     -Vrei să vii tu? întreb înfruntându-i privirea.
     -Uite, surioară! N-am nimic cu nimeni, dar ştii că gura lumii te face din om ne-om, şi chiar dacă faci ceva bun tot ea te răstigneşte. Cine-ar mai lua o femeie care a umblat după țiganii din şatră?
     -Eu nu umblu după el! Mă ajută, asta-i tot.
     -Şi cu tata tot ajutor? Şi cu baba din şatră tot aşa? Şi acum la fel? Cam prea multe ajutoare... Ce-i dai în schimb?
     Mă uit încurcată la Ion şi-mi dau seama cât de săritor a fost Rotci până acum, de fiecare dată când am avut nevoie. Ion avea dreptate. Rotci ar vrea ceva în schimb...
     -Ai rămas mută sau deja te-ai dat țiganului?
     Ochii lui Ion fierbeau.  Cum putea să spună asta despre mine?
     -Nu-i treaba ta cui mă dau eu!
     O palmă grea mi-a înroșit obrazul. Degeaba mi-am acoperit față cu mâna, locul ardea ca plita sobei.
     -Să nu mai spui asta vreodată! Ruşine ta va fi ruşinea noastră. Nu-i face mamei asta!  Şi mai gândeşte-te şi la tata!
     Ion mi-a întors spatele şi a plecat în casă. Ce făcusem? Îmi frecam obrazul ca să treacă durerea, dar mintea mea umbla rătăcind prin trecut, cântărind toate momentele în care am făcut ceva greşit ca să râdă lumea de noi.
     Singura mea vină era că mă îndrăgostisem de Rotci. Speram doar să nu fi observat nimeni.
     Mângâiam coama calului cu mișcări lente şi prelungi, dar inima mi se zbătea în piept, înnebunită că n-am s-o mai las să-şi facă de cap.
     Hotărâsem deja: gata cu întâlnirile, gata cu ajutoarele, gata cu Rotci!
     

De dragul tău... (I) (finalizată)Unde poveștirile trăiesc. Descoperă acum