De dragul tău... (I) (finalizată)

16. Consultația

     -O săptămână să nu coboare din pat! Să țină brâul fix şi să stea cineva cu el ca să-l ajute cu perna sau să mănânce... Dar să nu facă mișcări bruște.  Bine că nu i-a plesnit nimic în el! zise doctorul.
     -Am să stau eu, domnule doctor, zise mama.
     -O să-l cam doară, aşa că dați-i câte o pastilă de trei ori pe zi şi să mănânce uşor... , mai adăugă doctorul, dând să plece din odaie.
     -Domnule doctor! alergă în urma lui mama.
     Doctorul se-ntoarse fără tragere de inimă la mama.
     -Ştiu că ești ostenit şi vii de la depărtare pentru noi... O rugăminte am la dumneata. Mai la câteva case spre deal stă Pascaru Grigore, cuscrul..., zise mama roşind puțin de stânjeneală. L-au bătut şi pe el şi Vera, cuscra, e tare-ngrijorată. Dac-ai putea dumneata să vezi ce are...
    -Bine, se învoi doctorul cu glas obosit. Să vină cu mine cineva că-i noapte de-acuma şi nu prea ştiu unde stă nea Grigore.
     -Vă duc eu! spun repede mulțumită că l-a văzut pe tata.
     -Vin şi eu! sări din umbra casei Rotci.
     -N-ai plecat? întreb într-o doară, ca să nu creadă mama că s-a întâmplat ceva cu noi cât am fost după doctor. Ştiam că vrea să discutăm despre hotărârea noastră de a ne evita o vreme.
     -Vin şi eu, domnule doctor! E noapte, Mara şi dumneata aveți nevoie de cineva care să vă apere... Noaptea umblă nenorociții cum vor pe uliță. Vin în urma şaretei,  nu vă temeți!
    -Ei, acum că avem şi cine să vegheze asupra noastră, rămas bun şi mai trec pe la dumneata, zise doctorul mamei.
    Când am ajuns la poarta tatei Grigore nici câinele nu s-a auzit să bată. Am intrat în curte şi de la uşă ne-a întâmpinat mama Vera.
     -Doamne, ce minune-ai făcut! Mulțumesc, Mară, că mi-ai adus doctorul pentru tată-tău. Hai în casă, domnule doctor, să vezi în ce hal l-au adus animalele! zise mama Vera şi-şi şterse cu colțul baticului lacrimile care-au răsărit pe obraji deodată.  
     -Mamă Vera, arată-i doctorului odaia lui tata! o  îndemn tare, ca s-o rup din plânsul ăla mut, care ştiu că o durea la fel ca pierderea lui Victor.
     -Vera...
     La început am zis că mi s-a părut, dar când m-am întors să văd pe unde-a priponit calul, i-am surprins privirea lui Rotci  fixă, vrăjită parcă de prezența mamei Vera.
     - Mamă. ..
     Am făcut ochii mari şi mă uitam când la el când la mama Vera şi nu pricepeam... Rotci avea fața înflorită şi deschisă, ca la privirea unui copil cum se joacă. Ochii îi sclipeau de duioșie şi buzele îi tremurau într-o bolboroseală surdă.
     -Mară, nu sta! Fugi în bucătărie c-am copt niște cartofi şi poate-o vrea să guste ceva doctorul... Da' cine-i acolo , Mară? întrebă mama încruntată.
     -Mamă, el e Rotci! spun eu ca s-o liniştesc. El m-a ajutat să-l aduc pe doctor în sat, să-l vadă pe tata şi-acum să-l vadă şi pe tata Grigore.
     -Tata..., zicea Rotci într-o şoaptă răguşită.
     Deodată Rotci porni spre uşa casei, trecu pragul şi ajunse într-un suflet în odaia tatei Grigore.
     -Cam la fel ca şi la nea Costache, coaste rupte şi multe vânătăi... , spuse doctorul spre Rotci. Îl cunoști,  flăcău?
     -Tata..., repeta Rotci de parcă era în transă. 
     -Ce-are, fato,  băiatul ăsta? întrebă din urmă mama Vera. Cine-i? De unde-a răsărit?
     -Mamă, uite! zic eu aducând-o mai aproape. Rotci îngenunchiase lângă patul tatei Grigore și-i ținea mâna cu pioșenie.

 -Vai, Grigore, să nu-mi spui că te-ai încurcat cu vreo țigancă şi mi-ai făcut un plod cu ea! se tângui mama Vera cu mâna acoperindu-şi iute gura. 

     Mi s-au tăiat picioarele deodată când mi-a trecut prin minte un gând ca o nălucă: Victor! Dacă țiganul, care nu-şi amintește cine este şi ce viață a avut înainte de război, era soțul meu? Dacă dragostea mea a fost aşa de-aproape de mine în ultimele luni şi eu n-am băgat de seamă? M-am ferit să-l ating, să mă uit în ochii lui, mi-era aşa de bine în brațele lui şi nu mi-am dat seama de ce...
     Deodată aerul din odaie nu mai era destul şi-am ieşit în curte. Răcoarea nopții mă cuprinse ca un şal de gheață. Nu era atât de frig dar eu simțeam că e iarnă în sufletul meu.
     Nu putea să fie adevărat! Ce-a pățit aşa de rău de-a uitat tot: părinți, femeie, cămin? Şi dacă nu-i Victor, ci doar un bărbat care încearcă să profite de slăbiciunea şi bătrânețea părinților lui Victor, ca să mă poată avea mai lesne? 
     -Mară, tu ştii cine-i în odaia lui Grigore? mă întrebă mama Vera.
     M-am întors spre ea şi-am rămas surprinsă când i-am văzut față strălucind de fericire ca un far în noapte.
     -Ai ştiut şi mi l-ai adus acasă, fetițo? mai spuse ea, mângâindu-mi umărul cu blândețe.
     -Mamă Vera, cum l-ai recunoscut? întreb eu nedumerită.
     -Ai văzut? Are ochii lui Victor şi zâmbetul lui. Băiatul meu s-a întors acasă!
    -Dacă te înșeală ochii, mamă? Dacă nu-i Victor? Au trecut atâția ani de când nu l-ai mai văzut...
     -Poate ochii nu mai sunt sănătoși,  dar inima mea aproape că strigă: mi-a venit băiatul acasă! spuse mama Vera.
     -Gata! L-am consultat, l-am oblojit,  de-acum odihnă cam o săptămână! Vedeți c-a rămas flăcăul singur cu nea Grigore ... să nu ... Ei, bine! Acum chiar că mi-am sfârșit ziua. Hai, fată, să mă duci până la poştă,  să-l rog pe  poştaş să mă găzduiască.
     -Vai de mine, dar se poate?! Dormi la noi, că avem odăi!  zise mama Vera.
     Doctorul rămase încurcat.
     -Nu vreau să vă încurc..., se codi doctorul.
     -Nu-i nici o încurcătură! Mară, fugi, fetițo, şi pregătește toate pentru odaia din capăt.
     M-am grăbit s-ajung în odaia aceea şi-am început s-aşez aşternutul şi să înfoi pernele.
     -Eşti foarte harnică, fetițo! aud vocea doctorului în spatele meu.
     Am tresărit, că nu mă aşteptam să intre în odaie aşa curând. Iar când mână doctorului mi-a atins obrazul am sărit ca arsă. Ce făcea omul ăsta? Părea destul de matur... aproape de patruzeci de ani. N-ar fi încercat să se-ncurce cu o fată de douăzeci şi doi. Nu! Poate mi se pare şi eu mă port ca o sălbatică.
     Dar când mână lui mi-a mângâiat în jos gâtul, am ştiut că primul simțământ era adevărat. I-am dat mâna într-o parte şi-am ieşit iute din odaie. În timp ce ieşeam pe uşă l-am auzit şoptind " nu ştii ce pierzi, fetițo! " şi mi s-a făcut pielea ca de găină.
     -Chiar vrei să ai în jur numai "victime"? îl aud pe Rotci lângă uşă.
     -Nu vorbi prostii! N-am făcut nimic doctorului!  spun supărată, cu vocea şoptită. 
     -L-ai încins cu mișcările tale,  l-ai făcut să te vrea pentru că nu-ți dai seama cât de tare înebuneşti simțurile unui bărbat. Ai înfățișare de înger cu ochi albaștri şi, când te miști ți se întinde cămaşa pe pieptul ăsta plin...
     Se apropie de mine până când mână lui mi s-a putut aşeza sub sâni, simțind-o atât de familiară. Am dat să plec pentru că puteam fi prinși acolo, în hol. Dar m-a prins de mână şi m-a împins pe uşă, în odaia vecină. După ce-a închis uşa, m-a lipit cu spatele de perete şi s-a năpustit asupra mea, într-un sărut sălbatic, care se adâncea cu fiecare mișcare a gurii lui, cu fiecare geamăt surd al meu. I-am înconjurat cu brațele gâtul şi l-am lăsat să mă devoreze, ca şi când doar asta am aşteptăm toată ziua.
     -Când te apleci... şopti cu gura pe gâtul meu, mă faci să uit de cuviință şi să te iau acolo unde te văd.
     I-am simțit, ca dovadă a vorbelor lui, cum mi-a atins fundul şi-mi frământa fesele lipindu-mă de el ca să-i simt tăria pe pântec.
     -Simți ce-mi faci? Doamne, îți  miroase aşa de bine pielea! Lasă-ma să te ... să te fac a mea! mai spuse, trăgând în sus de fustă, ca să-mi atingă coapsele.
     -Nu pot să fiu a ta.. , şoptesc eu cu ochii închişi, încinsă fiind de atingerile lui.
     -Te păstrezi pentru un mort...
     -Mortul este soțul meu!
     Mă forțez să-l împing de lângă mine. Faptul că amintea de Victor m-a făcut să mă retrag.
     -Mortul a fost soțul tău! zise apăsat Rotci.
     -N-ai nici un drept să-mi vorbești de Victor!
      Dau să ies din încăpere cu sângele în obraji. Sunt o proastă! M-am lăsat iar ademenită de ochii lui cenuşii... Trebuia să ies cât mai repede din casa asta,  care-mi aducea aminte de nopțile pline de dragoste  petrecute cu Victor.
     Am ajuns acasă şi am căzut pe pat, deasupra aşternutului,  adormind aproape imediat.