Binele necesar

Capitolul 1

„Dă-mi un singur motiv
Și-am să mă duc definitiv,
Dar am să las în urma pașilor mei
Durerea-ți...
Ca să știi unde să mă cauți.

Te privesc din mers
Și...

Aș putea să sângerez în loc să plâng;
Păcat că lacrimile nu se văd,
Și-atunci sângele aleg,
Ca să strecor în ochii-ți de jad
Durerea-ți..."

Împing microfonul cu mâna, în timp ce capu-mi cade involuntar pe spate. În spatele propriilor pleoape descopăr o altă lume. De fiecare dată. Un negru colorat și halucinant care mă supune la atât de mult efort psihic încât asudez mai tare ca un cal de curse, încă de la prima melodie. Și părul mi se lipește de față, dermatograful mi se prelinge sub ochi, rujul dispare cu totul sub dinții și limba mea uscată. Uneori, îmi doresc să nu fiu în corpul ăsta. Dar sunt, așa că nu am de ales. Mi-a rămas doar să mă obișnuiesc cu ideea că nu o să mai fiu niciodată ce am fost. Ca fiecare persoană nenorocită din barul ăsta îmbâcsit și împuțit.

Eu și băieții primim câteva aplauze cu care suntem obișnuiți și coborâm de pe scenă, pentru o pauză de țigară. Drake se apropie de mine din spate și îmi lipește o palmă de fund.

— Ratatule, îi zic. Îmi dai o țigară pentru asta.

— Ar trebui s-o lași mai moale cu tutunu', vedeto, rânjește el, făcându-mi semn din cap înspre ușa ascunsă în lateralul scenei.

Ieșim împreună în curtea incredibil de mică din spatele barului, unde aerul rece îmi răcorește pielea expusă și acoperită de transpirație. Drake se uită din nou la decolteul meu generos și decupajele orizonatale, dezordonate, ale jeașilor mulați pe care îi port. Cel puțin, el se mulțumește cu privitul.

— Chiar pleci? mă întreabă Drake, după ce aruncă bricheta înspre Kyle, toboșarul nostru.

Drake lovește pachetul de palmă și o țigară se strecoară afară din el. O întinde înspre mine, după care îi cere bricheta lui Kyle și mi-o aprinde. Aida apare de undeva de după Kyle și suflă fumul înspre mine, cu ochii mijiți.

— Da, chiar pleacă, îi răspunde fără tragere de inimă lui Drake.

Pentru un moment încerc să îmi imaginez cum va fi să nu mai văd zilnic fețele acestor oameni cu care am atâtea în comun și de care sunt atât de atașată. Avem multe amintiri împreună; ani petrecuți în van, fără vreun scop, fără restricții... Și cu o singură nevoie.

Eram o mică vedetă rock prin barurile de noapte din Texas. De acum sunt doar o mare drogată pe străzile din Washington. După noaptea trecută, nimic din toate astea nu or să mai fie la fel.

Totu' e distrus acum.

— De ce? scutură Drake din cap, interesat. De ce pleci?

Știu că încă nu crede c-o s-o fac și asta doar pentru că îmi feresc fără motiv privirea de a lui.

Sting țigara pe talpa bocancului și îi răspund simplu, cu o ridicare din umeri:

— Fără motiv.