Binele necesar

Capitolul 2

Nu sunt o tipă timorată. Nu sunt deloc inocentă. Nu sunt, nici de departe, responsabilă. Nu dețin controlul a nimic din ceea ce fac. Uneori sunt mizerabilă, neiertătoare, nedreaptă și vulgară. Atât de vulgară. Sunt, cum ar zice Drake: „Miss Nimic".

Nu e ca și când ar fi anormal în anturajul meu. Îmi place să fiu așa pentru că și celorlalți le place. Suntem o gașcă de ciudați; ei sunt paravanul meu. Când am plecat de acasă, mama mi-a spus să uit cine sunt. Mi-a spus că trebuie să mă prefac și să îmi duc rolul până la capăt dacă vreau să rămân în viață, că soarta noastră depinde de mine. Poate că am înțeles prea bine ce îmi cere, de fapt, tata, prin intermediul ei. În primele luni am crezut că părinții mei m-au trimis în Iad. Abia după un an mi-am dat seama că nu sunt în Iad, ci doar în partea greșită a Raiului.

O parte împuțită și la fel de mizerabilă ca mine. Canapeaua neîngrijită a matușă-mii nesuferite ar putea să confirme dacă ar avea gură - și dacă ar avea una, probabil ar fi plină de carii și ar mirosi îngrozitor.

Nu obișnuiesc să levenesc, dar când o fac durează câteva zile. Acum sunt pe la sfârșit, pentru că starea mea de letargie începe să se împrăștie și mă lasă într-o moleșeală totală. Îmi mut ochii de la televizorul oprit la fereastră, urmărind cum Kermen parchează - cu o precauție enervantă - Ford-ul în fața garajului. Suflu fumul în trombă și îndes chiștocul printre celelalte, în scrumiera așezată pe cotiera canapelei.

— Pentru a nenumărata oară, Sasha, te rog să nu mai ții picioarele pe masă, zice mătuși-mea de cum intră în casă. Mă bucur că ești acasă. O să gătesc supă-cremă de legume.

Ieri, saptămâna sau luna trecută, nu aș fi făcut asta, dar acum mă simt oricum de rahat pentru ceea ce o să-i spun, așa că fac cum îmi spune.

O las totuși să ducă cumpărăturile în bucătăria integrată în sufragerie și abia când ochii ei zăresc geanta mea sport, pe care am agățat insigne și am lipit stickere cu mesaje de genul Obișnuiam să fac jogging, dar mereu îmi cădeau cuburile de gheață din pahar., Singurul aspect negativ al crimei este că, o dată ce victima este moartă, nu mai poate suferi. sau Pe scena, fac dragoste cu 25.000 de oameni. După aceea, plec acasă singură., mă hotărăsc să îi curm suferința. Mă rog, referitor la citate, toate sunt despre rock'n'roll - spuse de rockeri -, droguri sau sex. Vreo 2% din disprețul pe care Karmen spune că mi-l poartă - deși nu e așa - îl reprezintă accesoriile mele. Tatuajele, piercing-urile și machiajul strident. Nu menționez hainele pentru că oamenii ar trebui să zică mersi că, cel puțin, port dracului ceva care îmi acoperă părțile intime. De fiecare dată când mă cert cu Karmen, ea se leagă de toate astea. „Ești iar mahmră, Sasha?", mă întreabă ea mereu. „Karmen, ca să fiu mahmură ar trebui să mă opresc din băut.", i-l citez eu pe Kilmister.

Acum, ochii ei sunt nedumeriți și mă analizează confuză.

— Plec, îi zic, ridicându-mă din canapea.

Se blochează, dar își revine mai repede decât atunci când i-am spus că Drake a luat o supra doză și a murit, ca să pot să plec în alt stat cu trupa pentru un concert într-un club de periferie.

— Și cu geanta ce-i?

— Nu e genu' ală de plecare, precizez eu. Plec de tot.

Clipește mărunt și se preface că nu înțelege.

— Sasha, Mia și Trent...

— Da, știu, o întrerup enervată. Mă car la studii, nu la produs, Karmen, ce mama naibii?

E exact cum mă așteptam: sceptică și stupefiată. În același timp.

— Știi, spune ea încet, între timp am aflat că Drake trăiește și acum mă aștept la orice din partea ta, Sasha.

Mă uit la ea ca și când m-ar lua peste picior. Urăsc când se comportă așa. Adică mai tot timpu'.

— Ai putea să te bucuri sau ceva? În orășelul ăsta oamenii își imploră copiii să se ducă naibii să urmeze o facultate.

— Vorbești serios?

Nu-i răspund, iar asta însemnă de obicei un da cât se poate de hotărât. Mă aplec să ridic geanta și o arunc pe umăr, făcând toate insignele să zăngăne.

— Acum pleci? se miră ea. Uite, chiar mă bucur că te-ai decis să studiezi și... Adică, mi-ar fi plăcut să mă anunți din timp. Îți făceam ceva de mâncare sau... Măcar ai fost acceptată? Unde? Unde o să stai? Cu cine?

Scot o hârtie mototolită din buzunar și i-o întind după ce o netezesc un pic între degetele tremurânde. Ea o prinde între degetele subțiri și lungi, uitându-se întrebătoare la mine.

— O să te sun când ajung, îi zic. E totu' ok.

Și-apoi ies pentru că urăsc al dracului de tare despărțirile astea stupide în care trebuie să mă foiesc în loc și să mă gândesc la ce i-ar plăcea celuilalt să audă într-un astfel de moment. Karmen știe că nu sunt atât de nerecunoscătoare pe cât las să se vadă și că nu sunt nici ignorantă. O să-i fie mai bine fără mine, iar mie o să-mi fie mai bine fără ea. Și chiar dacă o să fie rău... răul e bun.

Sasha: