Fantastic Love

Capitolul 30

- Ești mai importantă tu! o lacrimă ce nu o mai pot ține ascunsă se ivește  urmată de altele.

Plâng și mă rog de la accident până acum. Și am să o fac în continuare.

Îmi amintesc doar sunetul de tablă  care se tot îndoaie sub lovituri grele, geam spart, ea în brațele mele ținându-mă strâns.

Cum să-i povestesc Ameliei toate astea?

Acum, când s-a trezit și îmi zâmbește așa frumos, îi pot distruge fericirea de a nu știi? De a nu știi că Ben e afectat și disparut. Că noi nu mai suntem împreună...

Mâinile ei îmi șterg lacrimile cu blândețe. S-a așezat mai bine la mine în poală. Îmi afund capul în parul ei și încerc să mă descarc. Parcă toată  durerea dispare când e lângă mine.

- Nu știu ce ai, dar lasă asta acum! Avem tot timpul din lume, iubitule!

Știu că e curioasă sa afle totul. Oftez puternic și îi țin fața în mâini. Cred că arăt chiar ca un om terminat. Cearcăne adânci, slăbănog în bună regulă... nearanjat...

Dar totul se va schimba.

- Știu că mă comport ciudat, spun scuturând din cap. Dar... chiar înainte să termin apare doctorul pe ușă.

- Vă rugăm să ieșiți, aceste minute de la trezire sunt foarte importante.

Amelia este vizibil speriată. Dar nu mă pot opune. În câteva minute voi fi iarăși lângă ea.

O asistentă se poziționează lângă mine și începe:

- Felicitări, domnule Storm. Ne bucurăm alături de dumneavoastră. Bănuiesc că v-ar fi de ajutor să vă explic ce se va întâmpla acum.

Ridic dintr-o sprânceană și începe să turuie tot felul de proceduri în termeni medicali, uneori am impresia că după ce ies de pe băncile facultății nu pot uita toate acele cuvinte și au coșmaruri cu ele. Astfel, nu-mi explic de ce s-ar aștepta să și înțeleg.

Tot ce a înregistrat mintea mea e faptul că Amelia va si anxioasă, speriată, cu insomnii în următoarea perioadă și doar că va începe să mănânce ca un om normal, iar eu voi fi acolo să ajut.

Îmi iau telefonul și îl reapelez pe Reed. Apoi îi închid. N-am chef de vocea lui. Mai bine îi dau un mesaj în care să-l anunț că Ame s-a trezit, dar și-a pierdut cunoștința.

Doctorul își plasează mâna pe umărul meu și-mi zâmbește cald. Îi întorc zâmbetul și-l ascult cu atenție:

- Va trebui să revenim asupra cazului pentru că nu suntem siguri cât va dura această pierdere de memorie și cât va fi de afectată pacienta. Însă, cu puțin noroc estimez că săptămâna viitoare o vom putea externa. Rugămintea mea este sa nu-i solicitați memoria cu trecutul. Mai ales cu accidentul, nu știm ce șoc poate declanșa.

- Am înțeles. Totul ușor...

- Exact! La revedere, domnule Storm!

Intru radiind de fericire în camera ei de spital si o sărut pe frunte.

- Într-o săptămână mergem la noua noastră casa!

- Noua? râde și mă îmbrățișează.

- În New York.

- Am înțeles! ridică ochii aceia mici și căprui ca un copil mic, cum făcea adesea și nu pot decât să o ciupesc de obraji, delectându-mă cu această imagine. Și domnul doctor mi-a explicat că e mai bine să aflu mai târziu.

- Decât niciodată cred și eu! încerc să glumesc cu ea, oricum se comportă exact ca la 19 ani.

Mă lovește în joacă în umar.

- Să-i spui lui Ben să nu se comporte ca un cap de piatră dacă vine pe aici. Și mor după o pizza!

Zâmbetul îmi piere puțin. Amelia mereu ajungea să folosească această jignire-alintare pentru fratele ei, însă acum... Se va simți oribil și se va învinovăți crunt.

- Pot strecura, dacă ai răbdare și dacă mă răsplătești bine. îi fac din ochi și roșește.

- Picantă! țipă înainte să ies pe ușă și jur ca nu ai spune că s-a trezit din comă acum jumătate de oră.

- Știu că ești! îi trag o ultimă privire și pornesc spre cea mai bună pizzerie.

E timpul să petrecem!

***

Am găsit-o dormind așa că m-am îndreptat spre apartamentul lui Ben unde se strânsese toată gașca.

- Parca ziceți că sunteți într-o bibliotecă, încep să îi cert, Amelia s-a trezit fraților! îmi arunc geaca de piele într-un colț, apoi pe mine în fotoliu cu bocancii pe masă.

- Crezi că dacă mă enervezi redevin uman? mă întreabă portocaliul.

- Măcar te prinde culoarea! încep să râd  cu hohote și sunt urmat chiar și de savantul nebun.

Susan apare cu alte cutii cu pizza la noi, dar tot ce înseamnă ea dispare, rămân doar hainele și cutiile la vedere.

- Ce e? De ce vă uitați așa?

- Surioară, nu știu cum să-ți explic, dar ba apari, ba dispari!