Asha: O altfel de poveste

11

      11. Până la urmă, știe și Elijah ceva

       Îmi închid ochii și mă concentrez pe sunetul liniștitor al apei. Vântul bate ușor mișcându-mi părul în stânga și în dreapta.
      Îl aud pe Elijah oftând și îl simt cum mă privește. Dacă am învățat încă un lucru important din toată șarada aceasta cu depresia, acel lucru este faptul că pot simți cu mult mai bine când cineva mă privește chiar dacă eu nu îl văd.
      Îl aud pe Elijah. Respiră greoi și destul de zgomotos. Deschid ochii și privesc la soarele care coboară încet lăsând negura să se aștearnă.

    ― Hai să intrăm acolo! rupe vocea tipului de lângă mine tăcerea.

      Își întoarce privirea către direcția farului și pare foarte entuziasmat.

   ―  Nu vorbești serios, nu? îl întreb sceptică.

      Dă aprobator din cap și zâmbește.

  ― Ba da! Haide Asha! Nu poți ști câte chestii șmechere sunt acolo dacă nu intri. Hai să vedem!

      Îmi dau ochii peste cap. Oare are dreptate?

   ― Bine, fie, mă dau eu bătută. Asta e în numele științei.

      Se ridică și începe să se zbenguie precum un copil. Doamne, mai spune-mi o dată, de ce am acceptat să vin aici?

      Mă ridic și eu și îl urmez pe Elijah care deja a înaintat destul de mult față de acum câteva minute. Asta îmi amintește de o carte pe care am citit-o cu ceva vreme în urmă. Protagoniștii, un băiat și o fată, intră într-o casă părăsită și - vezi chestie - sfârșesc aproape morți din cauza unor fantome. Aproape. Sper doar că nu vom avea aceeași soartă ca cei doi.

      Ajungem la ușă și deja încep să mă crispez iar palmele mi-au transpirat groaznic. Totuși, spre surprinderea mea nu am avut nici un atac de panică... încă.
     
   ― Stai în spate, spune și mă apucă de talie trăgându-mă mult mai departe de ușa mare de metal.

      Fac precum îmi spune și rămân în spate. El se apropie și începe să lovească ușa cu pumnii și cu picioarele iar aceasta se deschide în scurt timp. Norocul său că e veche și ruginită. Când intrăm, îmi scot telefonul și aprind lanterna. Întunericul face totul cu mult mai înfiorător.

   ― Haide odată! șoptește melodramatic în timp ce pășește înăuntru.

     Fără să ezit mă țin după el. Încă mă tem de ce se poate întâmpla aici. Stau la doar câțiva centimetri  de Elijah și merg mai mult pe vârfuri.
      Ajungem în fața unor trepte. Multe trepte. Oftez și încep să le urc una câte una.

    ― O să îți placă acolo sus, spune enervantul fără ca măcar să mă privească.

      Îl ignor și continui să luminez fiecare loc. Tot ce văd sunt scările și câteva colace de salvare prinse de perete. După toate treptele urcate deja mă simt extenuată. Ne oprim în cele din urmă în fața unei alte uși.
      Elijah folosește aceeași tehnică pentru a deschide ușa precum a facut și mai devreme iar aceasta se deschide lăsându-mă cu gura căscată.

      E cu mult mai frumos decât apusul. Poate cu mult mai frumos decât tot ce am văzut până acum în viața mea.

     ― Uau! fac neputând să spun altceva.

      Mă apropii încet de balustrada din fața mea și mă holbez la priveliște. Toată coasta Manhattan-ului stă în fața mea. Luminile, zgârie-norii, chiar și oceanul... totul se observă atât de frumos, atât de spectaculos.

      Elijah se apropie prin spatele meu și oftează prelung.

     ― Mă bucur că îți place.

     Mă întorc către el și îl privesc în ochi. Pupila sa se dilată iar zâmbetul îi pălește. Adoptă o expresie serioasă și se apropie tot mai mult de mine.

      Încep să mă simt foarte ciudat. O emoție stranie îmi cuprinde trupul. Nu își mută privirea, ba chiar își întinde mâna spre chipul meu. Tresar când mâna sa îmi atinge obrazul.

      Ce naiba?

      Îmi pune o suviță de păr de după ureche și își mută privirea pe buzele mele.
      Încep să mă simt din ce în ce mai neliniștită. Nu mai vreau să se întâmple asta încă o dată.

      Se apropie și mai mult iar fețele noastre sunt la doar doi centimetri una de cealaltă. Inima începe să îmi bată cu o putere nemaivăzută.

      Încerc să mă îndepărtez, dar o face el deja. Îmi zâmbește călduros și își retrage mâna.

    ― Asta ca să poți vedea mai bine priveliștea.

      Răsuflu ușurată și mă întorc către balustradă.

                        

      Mă așez pe podeaua rece din spatele balustradei sprijinindu-mă de fierul metalic din fața mea.  Nu îmi vine să cred că mă holbez de mai bine de o oră la priveliștea aceasta minunată.

     ―  Ai înțeles acum? mă întreabă Elijah.

     ― Huh? fac neînțelegând la ce anume se referă.

     ― Că îmi pare rău, mă lămurește el.

    ― Oh. Da, am înțeles, spun și îi zâmbesc. Scuzele se acceptă, cel puțin din partea mea. Nu prea cred că vrei să îl întâlnești pe tata, spun după care încep să râd.

      Expresia sa e una memorabilă. Pare că avertizarea mea l-a convins.

    ― Bărbatul acela de atunci, din parc?

      Dau din cap aprobator.

     ― Dumnezeule! zice și își pune mâinile pe față făcându-mă să îmi amplific râsul. E destul de fioros.

      Suntem întrerupți de un zgomot ciudat. Niște bătăi în ușă înfiorătoare sparg liniștea. La mai puțin de un minut, un strigăt este urmat de bătăile misterioase.

     ― Plecați de aici! Netrebnicilor!  țipă o voce groasă și răgușită.

      Ne întoarcem și dăm nas în nas cu un bătrân paznic foarte nervos.

     ― Stai calmă, îmi șoptește Elijah după care mă ridică pe umăr și începe să fugă.

      Bărbatul țipă și începe să alerge după noi cu un baston.
      Din fericire, Elijah devine tot mai rapid și reușim să ieșim din far. Mă lasă jos și mă apucă de mână după care începem să alergăm râzând.

     ― Nerușinaților!

                           ***

      Ne trântim pe iarbă încă râzând zgomotos. Asta a fost într-adevăr ceva epic.

     ― Dumnezeule! Ai văzut ce față avea? N-am mai râs așa de nu mai știu când.

    ― „Veniți înapoi derbedeilor!", îl imită Elijah pe bătrânul răgușit pe un ton amuzant.

      După aproape cinci minute de râs încontinuu, simt cum burta începe să mă doară. Reușesc să mă opresc și îmi șterg lacrimile provocate de râs.

      Amândoi tresărim brusc când telefonul meu începe să sune. Îl scot din buzunar și răspund. Glasul mamei se aude tremurând în receptor.

     ― Accident?