„ ― Ești întotdeauna atât de enervant? îl întreb încercând să par serioasă.
― Nu chiar, ești tu mai specială și de-aia mă comport așa cu tine, spune pe același ton enervant și îmi zâmbește.
― Specială? În ce sens? insist eu.
―...
К сожалению, это изображение не соответствует нашим правилам. Чтобы продолжить публикацию, пожалуйста, удалите изображение или загрузите другое.
27. Ce naiba e asta?
Deși alarma a sunat deja de câteva ori, poate chiar de cinci ori, eu sunt încă incapabilă să mă trezesc. Când sunetul enervant se mai aude încă o dată, reușesc să-mi întind mâna și să îl opresc pentru a șasea oară după care mă ridic în sfârșit din pat. Îmi întind mâinile în sus și casc somnoroasă. Mă ridic din pat și arunc o scurtă privire fugitivă în oglindă. Părul mi-e tot ciufulit, însă pentru prima dată în mult timp am reușit să dorm bine. Nu prea îmi surâde faptul că astăzi este marți pentru că asta ar însemna că mai sunt alte trei zile până la weekend, dar bănuiesc că nu pot face nimic în această privință, nu-i așa?
Oftez și mă piaptăn rapid după care ies din cameră, îndreptându-mă spre bucătărie.
— Bună dimineața, draga mea, aud o voce venind din spatele meu. O voce care în mod normal nu îmi provoca acest sentiment de teamă, dar acum o face.
— 'Neața, tată, răspund în cele din urmă. Bărbatul brunet îmi zâmbește frecându-și barba puțin gânditor.
— Ce mai faci? Nu am apucat să vorbim zilele astea, eu am fost prins la redacție, tu ai fost plecată destul de mult.
Înghit în sec și încerc să-mi mențin calmul.
— Știi tu, ridic din umeri, chestii banale, școală, teme.
— Hm, băiatul ăla... de la spital... ești prietenă cu el?
Nu! Nu! Nu! De ce a trebuit să aducă subiectul ăsta în discuție. A fost atât de direct.
— Ăăă... nu! Suntem doar colegi, încerc să mint.
— Doar colegi, zici, mă imită el. Și florile?
Doamne, te rog ajută-mă să scap din rahatul ăsta. Haide Asha, concentrează-te, vei reuși tu să inventezi ceva.
— Erau din partea tuturor.
Privirea i se schimbă. Sper că nu o să observe sudoarea de pe fruntea mea.
— Mmm... okay, zâmbește și mă atinge scurt pe cap, ciufulindu-mi părul după care continuă să meargă pe coridor către living.
Vai de mine, era cât pe ce! Sper că l-a mulțumit răspunsul ăsta.
Continui și eu să merg până ce ajung la bucătărie. Îl zăresc pe Chris stând pe scaun. Probabil mama a plecat mai devreme astăzi.
— 'Neața, soro, ce faci? mă întreabă el.
Oftez și mă așez pe scaunul din fața sa.
— Mai nimic, spun sec și-mi iau un măr din fructiera de pe masă.
Chris îmi zâmbește după care se întoarce, continuând să se ghiftuiască cu omleta din farfuria sa.
