Asha: O altfel de poveste

17

       17. Nu ești bona mea, Elijah

       Prima gură a fost mai greu de înghițit. A doua, mai acceptabilă, însă după cea de a treia înghițitură deja mă simțeam mai bine. La naiba! E o petrecere, nu e nimic greșit în a bea puțin, a te distra.

     Al doilea pahar. Deja îmi place gustul. Nu mă mai arde pe esofag. Al patrulea pahar, iar casa începe să se învârtă. Sângele îmi clocotește în vine și simt cum adrenalina crește. Acum încep să înțeleg de ce beau oamenii. E relaxant într-o oarecare măsură, dar și ciudat. Încep să mă zbengui  pe ritmul muzicii. Deși o aud mai tare decât este de fapt - din cauza băuturi - tot încerc să nu dau importanță durerii constante de cap.

   — Asha, nu cred că mai trebuie să bei, spune Elijah în timp ce eu încerc să mai iau o înghițitură de tequila.

    — Crezi prost, îi răspund eu indignată.

      Continui să beau și să mă bâțâi de colo-colo până ce simt mâna puternică a lui Elijah care mă apucă de talie. Mă ridică pe umărul său și se îndreaptă către scări.

    — Pune-mă jos, idiotule! țip  și încep să dau în el  cu pumnii și cu picioarele.

      Rugămințile mele sunt în zadar. Misoginul enervant continuă să meargă cinr știe unde. Urcă scările și când ajunge în fața unei uși. Descuie ușa, intră înăuntru  după care închide ușa.

      Ridic capul și ceea ce văd nu este nimic altceva decât negru, întuneric. Îmi întind  brațul și pipăi peretele în căutarea întrerupătorului. Aproape că țip de bucurie când îl găsesc și apăs repede pe el.. Aprind lumina, iar imaginea din fața mea este destul de interesantă... chiar dacă de abia mai văd ceva clar. Nici măcar gândurile nu îmi mai sunt în ordine.

      Elijah se îndreaptă către pat și mă aruncă direct în mijlocul său după care se așază lângă mine. Mă ridic în șezut, amețită, și inspectez încăperea în tocmai am fost târâtă fără voia mea.

      Mobila e învechită, făcută din lemn și încărcată de diferite detalii argintii. Pereții sunt de un galben pal la fel ca restul casei, iar podeaua e făcută dintr-un parchet lucios de aceeași culoarea ca și mobila, mahon.

    — Bun, acum că te-am adus aici, bucură-te de puțină liniște, mă sfătuiește tipul care tocmai m- a răpit.

      Ți-am cerut eu asta, deșteptule? Eu voiam să rămân acolo, să mă distrez cu Meredith și Tristan, dar tu m-ai luat cu forța de acolo pentru că ești un idiot! mă revolt în mintea mea. Oricât aș vrea să scuip toate astea în fața sa, nu am nici energia necesară să o fac și nici chef.

    — Nu vreau să stau aiciiii, nici măcar nu... știu ce cameră e asta, mă bâlbâi eu, iar el oftează prelung.

    — Ești beată, Asha.

    — Și ce? Nu ăsta e scopul petrecerilor ăstora afurisite? țip eu și simt cum lacrimile îmi încarcă ochii.

      Nu știu cum va reacționa psihicul meu acum, mai ales în stare de ebrietate, dar las lacrimile să își facă loc afară și să îmi curgă pe obraji.

                       Elijah

      De ce dracu' plânge? Am spus ceva greșit? Nu țin minte să fi făcut asta. Dumnezeule!

    — Hei, ce se întâmplă? mă apropii încet de ea.

       Tace. Lacrimile continuă să se scurgă de pe o obrajii ei până pe pat.

      Îi apuc bărbia și îi înalt puțin capul până ce ochii noștri se întâlnesc. Dacă știu ceva pe această lume, este felul în care arată un om distrus, iar fata asta... e mai mult decât distrusă pe interior.

      Îmi mut mâna pe obrazul său drept și o mângâi. Tresare și se îndepărtează întorcându-se cu spatele.

     — Ei erau... , vocea ei tremurândă îmi oferă un fior pe șira spinării, erau atât de răi cu mine.

     — Cine? o întreb curios.

     — Oemenii, cei care spuneau că îmi sunt prieteni, continuă fără să se întoarcă spre mine, mă jigneau și îmi făceau rău.

       Frate, modul în care povestește toate astea mă face să mă duc la mama naibii și să îi strâng pe imbecilii ăia de gât, dar de ce îmi spune mie toate astea? Într-adevăr nici eu nu am fost prea fericit, dar...

    — Elijah, mi-e frică, murmură printre lacrimi.

      Mă apropii și mai mult de ea și îmi așez mâna pe umărul său. Își întoarce capul și mă țintuiește cu privirea încă în lacrimi.

                         Asha

      Distanța devine aproape inexistentă între noi. Nici măcar nu știu ce a fost în capul meu mai devreme, de ce am spus toate alea. Am simțit o nevoie ciudată de a mă descărca.

       Își ridică mâna și o așază din nou pe obrazul meu ștergându-mi și ultima lacrimă rămasă. Nu voiam să mă vadă așa. La naiba și ce durere de cap am, dar vreau să... nici nu știu ce vreau.

    — Elijah eu... vreau să spun, dar atenția mi se mută pe buzele sale. Și le umezește cu limba și mă privește în ochi. Ce imagine interesantă...

       În timp ce mâna sa stânga  rămâne lipită de obrazul meu drept, cealaltă mă face să tresar când îmi atinge talia.

      Deja știu ce urmează să se întâmple. Ceea ce s-a mai întâmplat o dată. Nu vreau să mă desprind. Nu pot să o fac. Mă simt atât de vulnerabilă, sper să fie de la băutură.

      Buzele noastre aproape că se întâlnesc când un zgomot puternic ne face să ne îndepărtăm considerabil unul de celălalt. Telefonul lui Elijah.

   — Alo! Sunt sus. Glumești? Atunci ieșiți dracu'! Cobor imediat.

      Spune rapid și închide telefonul. Mă întreb ce naiba s-a întâmplat.

      Se ridică și se îndreaptă către ușă nu înainte de a-mi arunca o privire ciudată și a spune:

    — Au venit curcanii, stai aici, spune și fără alte adăugiri, iese pe ușă lăsându-mă cu ochii în soare.

      Curcanii? Adică... poliția? Nu, nu, nu! Nu se poate! Ce mă fac? Aș putea rămâne aici sau... aș putea să plec. Oh nu! Tristan! Sunt atât de inconștientă, cum am putut să mă îmbăt și să uit de el? Dar Meredith? Dumnezeule, trebuie să văd ce se întâmplă!