Chemical

0.2

Lauren s-a ridicat în șezut, ducându-și mâna la frunte. Capul îi bubuia, la propriu. Și-a întredeschis ochii, chinuindu-se să se uite prin cameră. Era neagră. Și nu era chiar o cameră, mai bine spus, era un subsol, aranjat puțin. S-a ridicat de pe podeaua rece și umedă.

Putea să mă pună măcar pe un scaun, s-a gândit ea, nervoasă din cauza durerii care provenea de la spatele ei. Și acum unde este și ce s-a întâmplat? Nu-și amintea nimic de ce se întâmplase aseară, doar că a ieșit afară. În rest, zero barat.

S-a uitat prin cameră, încercând să găsească un geam, dar a dat peste o ușă care era larg deschisă. S-a încruntat, dar în mintea ei zâmbea de numai putea. Ce criminal lasă ușa deschisă la subsolul în care își ține ostaticul?

Unul începător, se presupune.

Lauren a ieșit din subsol, dând de un hol lung și deschis la culoare. L-a traversat, ajungând la niște scări. Le-a urcat, neștiind unde se duce. Era speriată? Acum nu. Se simțea bine? Poate.

— Văd că te-ai trezit.

Lauren a tresărit și s-a întors uitându-se la un băiat care stătea la capătul scărilor, uitându-se la ea cu un zâmbet larg. Lauren s-a încruntat, întrebându-se în minte cine era. A coborât scările - pe care le urcase degeaba, se pare - și a ajuns față în față cu băiatul care era mai mic decât ea la înălțime.

Mai purta tocuri?

Lauren s-a uitat la picioarele ei, vrând să vadă dacă mai avea tocurile în picioare. Nu erau. Ei bine, se bucura că în sfârșit este și ea mai înaltă decât cineva. Băiatul se uita la ea încruntat la început, dar mai apoi a zâmbit amuzat. Părul ei arăta ca naiba.

— S-a întâmplat ceva?

Lauren a întrebat, având vocea puțin - mai mult - răgușită. Nu mai băuse apă de câteva ore și îi era foarte sete. Băiatul a prins-o de mână și a tras-o până într-un birou, ignorându-i întrebarea. De ce avea să-i răspundă, până la urmă? Șeful lui a zis să nu vorbească cu ea și el îl ascultă, întotdeauna îl ascultă pentru că îi este fidel.

— Este aici, a spus puștiul.

Lauren s-a uitat la un bărbat, care era întors cu spatele la ei. Avea părul de șaten foarte închis și era înalt. Foarte înalt. În jur de un metru optzeci, chiar un metru optzeci și cinci! S-a întors și și-a îndreptat ochii albaștrii - care erau foarte închiși la culoare - spre fată. A schițat un zâmbet acru.

I-a făcut semn puștiului să plece, el cărându-se imediat după ce a primit comanda bărbatului. Lauren s-a așezat pe un fotoliu, uitându-se confuză în jur. Totul în casa aceasta este frumos? Bine, mai puțin acel subsol în care s-a trezit.

— Văd că te-ai trezit, a spus bărbatul, rânjind.

Lauren a tresărit când a auzit întrebarea care i-a fost pusă și mai-nainte de acel puști. Nu era destul de clar că se trezise? Avea ochii deschiși și mersese până aici pe propriile picioare!

Stomacul i-a chiorăit încet. Băiatul și-a îndreptat privirea spre burta ei și s-a uitat amuzat. Lauren și-a acoperit-o jenată. Se întreba oare cât este ceasul. Geamurile erau acoperite cu jaluzele care erau închise la culoare. Singura sursă de lumină erau cele două becuri aprinse. Era zi sau noapte? se întrebă ea.

Băiatul s-a așezat pe un colț de birou. Este așa de frumos și matur. Lauren voia să spună asta, dar după privirea lui - care nu era chiar așa de blândă, s-a răzgândit. Mai voia și să-l atingă!

— Cine ești? a întrebat Lauren.

Băiatul a dat din cap și a tras aer în piept. Se aștepta să știe cine este? Nu. El stătea închis în casa asta până când își găsea frumoasa victimă. Toate trebuiau să fie frumoase și blonde, dar nu și ea. Lauren era o excepție. Sau poate s-a plictisit el de blonde? Și asta poate fi o variantă.

S-a apropiat de ea, zâmbind. El era ciudat. Acum zâmbea și peste un minut te putea omorî cu mâinile goale. Așa este el mereu. Schimbător.

— Sunt Jamie, Lauren. Jamie Arthur. Dar îmi poți spune Arthur sau mai bine, Sir, i-a răspuns rânjind.

Își bătea cumva joc de ea? Nici numele nu i se potrivea. Era prea inocent pentru ceea ce vedea ea în fața ei. Și să-i spună Sir? Nu este o sclavă și nu va fi niciodată. Mai ales sclava lui. Lauren a dat din cap repede în semn de nu și a înghițit în sec.

— N-o să-ți spun niciodată Sir, Jamie.

— Nu enerva niciodată un om pe care nu-l cunoști sau nici nu știi de ce este în stare, Lauren.

Și cu astea spuse, a ieșit din cameră, lăsând-o singură și speriată.