Chemical

0.7

Jamie se uita la Lauren încruntat. S-a ridicat de pe canapea și a întins mâna spre brunetă. Ea a prins-o încet și Jamie a ajutat-o să se ridice de pe canapea. A prins-o de mijloc, strângând-o. Lauren a icnit și s-a uitat la expresia lui Jamie. Era misterioasă și umbrită. A vrut să se depărteze, dar nu putea. A tras adânc aer în piept, încercând să se calmeze.

— Sir, vreți, vă rog, să-mi dați drumul? a întrebat cu vocea tremurândă. Se uita în jos, neavând curajul să se uite la el. Jamie a prins-o de bărbie, făcând-o să-și îndrepte privirea spre a lui. Lauren și-a întredeschis buzele, pe ele ieșind un geamăt mic de durere. Jamie o strângea prea tare.

— De ce, mă rog, ți-aș da drumul? Se simte bine, a spus, șoptind ultima propoziție.

Lauren a închis ochii, suspinând. A clătinat din cap și l-a prins de braț pe Jamie. L-a strâns, încercând să-și bage unghiile în pielea lui, dar nu putea din cauza cămășii cu mâneca lungă. Jamie a râs la gestul ei.

Telefonul lui a început să sune. I-a dat în sfârșit drumul la talie lui Lauren și l-a scos din buzunar, uitându-se la ecran. A pufnit disprețuitor și s-a uitat pentru o clipă la Lauren. A ieșit din cameră lăsând-o acolo, singură.

Lauren stătea în picioare, uitându-se în gol. Nu-i făcuse nimic. Încă. A răsuflat ușurată, dar imediat, o ușă se auzi, trântindu-se. A întors repede privirea, dar a zâmbit când la văzut pe Mike care era cu Leila. A alergat spre ei, îmbrățișându-l pe Mike, strâns. I-a zâmbit Leilei, fără niciun motiv.

— Ce este cu dragostea asta? a întrebat Mike, zâmbind fericit. Leila l-a îmbrâncit nervoasă, când la văzut pe Jamie că intră în cameră. Și-a ridicat bărbia, stând dreaptă, având mâinile împreunate în față. Ochii ei nu exprimau nimic.

Jamie a trecut pe lângă ei, aruncându-i o privire lui Mike, nespunând nimic. Nu a privit-o deloc pe Lauren, nici n-a băgat-o în seamă, de parcă ea nici n-ar fi fost acolo. Lauren a ridicat din umeri nepăsătoare. Jamie a ieșit din cameră. Plecase din nou, lăsând-o cu cei doi în casă. Acum era bucuroasă că stătea și cu Mike, nu numai cu Leila.

— Unde a plecat? l-a întrebat Lauren pe Mike.

El a ridicat din umeri, nevrând să-i răspundă. Lauren s-a dat bătută și s-a trântit plictisită pe canapea. Leila și Mike stăteau în picioare lângă ea. Lauren s-a încruntat. Voia ca și ei să se așeze. Nu să stea în picioare.

— De ce nu vă așezați? a întrebat ea.

Mike și-a mușcat buza, clătinându-se din față în spate. Leila și-a dat ochii peste cap, uitându-se mai apoi plictisită. Lauren se obișnuise deja cu comportamentul ei, așa că nu-i mai păsa.

— Ne este mai bine în picioare, a spus Mike, zâmbind fals.

— Domnul Mikaelson a spus să avem grijă și să fim cu ochii pe tine, nu să ne jucăm sau să ne relaxăm, a replicat Leila, aruncându-și mâinile în aer când a spus cuvântul „jucăm". Lauren s-a uitat chiorâș la ea.

— Mikaelson? Numele lui de familie nu este Arthur? a întrebat Lauren, fiind curioasă. Leila a pufnit din nou. Și-a trecut o mână prin păr, dându-l în partea stângă, lăsându-și acea parte a gâtului liberă. Avea o vânătaie mică, de-abia vizibilă, pe gât.

— Te-aș jigni, dar nu am voie, a spus Leila, uitându-se la Lauren cu superioritate. Pe domnul Gabriel îi cheamă Mikaelson, deșteapto. El este tatăl lui, nu faci legătura? Jamie Arthur sunt doar prenume.

Lauren se simțea prost și vocea lui Leila o făcea să se simtă și mai rău. Nu-și dăduse seama. Credea că numele lui de familie este Arthur. A oftat plictisită. Simțea că se sufocă în casa asta. Era mulțumită că măcar avea cu cine să vorbească - chiar dacă una dintre „colegii" ei era o scorpie care o ura. Se bucura că Mike era bun cu ea.

— Nu am voie să ies deloc din casă? Am văzut că aveți o...

— ... are, domnul Mikaelson are, a întrerupt-o Leila.

— ... aveți o grădină foarte frumoasă, a continuat, nebăgând-o pe Leila în seamă. Vreau neapărat s-o văd! i-a spus cu vocea puțin răspicată lui Mike. M-am plictisit în casă. N-am ce face, m-am plictisit de televizor. Mai tot timpul stau cu Leila - a arătat cu degetul spre ea - care nu vorbește cu mine și se comportă de parcă aș fi omorât un om, și acel om ar fi cineva din familia ei. Stai puțin! Tu ce ai cu mine, până la urmă? s-a adresat ea Leilei.

— Calmează-te Lauren. Jamie mi-a spus clar că n-ai voie să ieși din casă. Trebuie să ai permisiunea lui, adică, să vorbești tu cu el despre asta. Și îți urez mult noroc.

— Te plângi prea mult, a spus Leila. Și n-am nimic cu tine, a rostit, ridicând din umeri, uitându-se în altă parte.

— Dacă n-ai avea nimic cu mine, atunci te-ai comporta frumos. Tu, în schimb, ești o scorpie, a țipat Lauren.

— Ai grijă cum vorbești, a mârâit Leila, nervoasă la ea.

Mike și-a dus mâna la frunte și a gemut nemulțumit. Dacă nu le oprea acum, ele s-ar fi certat. Și ar fi putut ajunge la bătaie, la cât de pornită era Lauren. I-a făcut semn lui Leila să tacă, dar ea și-a bulbucat ochii și s-a repezit spre el să-l lovească, dar Mike s-a ferit, Leila căzând pe jos. Lauren a început să râdă tare, ducându-și mâna la gură, încercând să se abțină. Dar pur și simplu nu putea, Leila arăta amuzant pe jos.

— Ce naiba se întâmplă aici? Plec pentru douăzeci de minute și vă găsesc certându-vă? a spus vocea dură a lui Jamie. Lauren s-a întors cu corpul spre el și i-a aruncat o privire urâtă.

— Ce naiba se întâmplă cu ea! a spus, arătând spre Leila. Jamie și-a dat ochii peste cap.

Știa că trebuia s-o pedepsească ca să-i vină mintea la cap.