Chemical

0.4

Lauren a lăsat foaia pe masă, uitându-se amețită și cu frică la Jamie. Ce erau cu regulile și pedepsele alea? Erau stricte și te făceau să nu te simți bine pe lângă el. Bătăi, viol, ce naiba? Lauren era foarte speriată. Dacă vrea ca viața ei să continue, trebuie să respecte regulile. Dar cum?

A înghițit în sec și s-a uitat la Jamie. Deschise gura să spună ceva, dar ce? Era ca o mută. Se simțea ca una. A clătinat încet din cap, încercând să-și abțină lacrimile. De ce naibii a răpit-o fix pe ea?!

Jamie stătea sprijinit de birou, relaxat. Se uita curios la Lauren, analizându-i reacțiile. Erau interesante. Când era agitată își trecea o mână prin păr, aranjându-l. Când era speriată, își bulbuca mult ochii. Când era fericită... aici va trebuii să afle. Cât de curând.

Lauren înghițea încontinuu în sec. Este de o zi aici și deja îi este dor de prietenii ei! Chiar dacă mai toți erau tâmpiți. Oare părinții ei observase că ea lipsește? Desigur că da, cât de proastă să fie?

Brusc, își amintise că Jamie i-a spus că aveau un vizitator, dar cine? Își dăduse seama că este unul important, altfel ea ar fi stat închisă în camera ei. Poate este un partener de-al lui de afacere. La gândul acela mai că avea puțin și izbucnea într-un râs isteric.

Se întreba cu ce se ocupă. Își dăduse deja seama că este ceva mai murdar, dar ce? Adică, pare un om de afacere, și poate este unul, dar se comporta ca un netrebnic și ca un nesuferit. Nu i-a auzit niciodată numele pe la televizor și nici nu l-a citit printr-o revistă.

Brusc, în minte i-a apărut amintirea din seara în care a fost răpită. Nu el a luat-o. Cel care i-a pus mâna la gură ca să nu țipe avea degetele scurte și subțiri. Dacă se uită mai bine la mâna lui Jamie... Sir, el avea degetele lungi ca de pianist și foarte fine. Mai fine ca ale ei - și ea are grijă de ele - sau ca ale altei fete.

— Cine m-a răpit, Sir? a întrebat Lauren cu un nod în gât când a pronunțat cuvântul „Sir". Chiar nu se putea obișnui să-l pronunțe. Jamie s-a uitat la ea întrebător, așa că Lauren a continuat. Adică, nu ai fost tu pentru că nu te văd noaptea, umblând ca nebunul ca să răpești fete.

Jamie s-a încruntat când a auzit că l-a făcut nebun, dar n-a mai comentat.

— Mike, a spus simplu. O bătaie în ușa s-a auzit, Jamie spunând să intre. Leila a deschis ușa, pășind în cameră, hotărâtă.

— Domnul Mikaelson a sosit, Sir, a rostit Leila, nebăgând-o în seamă pe Lauren. Jamie a dat din cap și i-a făcut semn să plece. S-a apropiat de Lauren și i-a întins mână, ajutând-o să se ridice de pe fotoliu.

Nu i-a dat drumul la mână, ci continua s-o țină strâns. A târât-o afară din birou, ducând-o într-o cameră mare, unde aștepta un domn cu mult mai în vârstă decât Jamie. El s-a apropiat de ei și Jamie i-a dat drumul la mână lui Lauren, îmbrățișându-l strâns pe bărbat.

Lauren se uita la bărbat curioasă.

— Nu te mai uita așa la el și închide gura, i-a spus Leila, când Lauren și-a întredeschis buzele. S-a uitat sfioasă la Leila. Voia să o întrebe cine este acel domn, dar după privirea pe care i-a dat-o, era clar că ea n-o să-i spună nimic.

— Îmi pare bine să te văd, Arthur. Ea este cine cred eu că este? a întrebat domnul emoționat.

Jamie s-a întors și s-a uitat la Lauren, zâmbind. Oare era un zâmbet adevărat? se întreba ea.

— Tată, ea este Lauren, logodnica mea. Lauren, el este tatăl meu, Gabriel Mikaelson.

Logodnică?