Chemical

1.9

Trecuse o lună de când Lauren plecase de lângă Jamie. Lauren se gândea tot timpul la el, nu trecea o secundă din zi fără ca bruneta să se întrebe măcar ce face acum șatenul. O măcina gândul că Leila l-ar fi putut satisface acum, când ea nu mai era acolo.

Luna aceasta fusese foarte aglomerată și stresantă pentru ea. Acum lumea aflase că ea este vie și de fiecare dată când ieșea pe afară, lumea începea să o bârfească. Într-un fel, nu-i păsa, dar se săturase. Se săturase de tot.

Încercase din greu să se obișnuiască cu noua ei viață și cu noul membru al familiei, dar nu putea. Nu suporta nimic, voia neapărat să se întoarcă la Jamie. Îi era al naibii de dor de Mike și Dustin. Numai ei o făceau fericită, acum Lauren este mai tot timpul tristă.

În fiecare zi îi venea să plângă. Voia cu disperare să se întoarcă la Jamie, dar nu mai voia să-și facă familia să sufere. De-abia se reobișnuise cu ea, nu putea strica totul fix acum. Îi era din ce în ce mai greu.

Lauren s-a dus la dulap, scoțând din el un geamantan. A început să și-l umple cu haine. Nu suporta să-și mai facă familia să sufere, dar nu mai suporta nici să mai stea departe de Jamie. A tras fermoarul la geamantan și a oftat.

Îl va revedea pe Jamie cu orice preț!

* * *

Jamie a lăsat pixul jos, uitându-se la ceasul de pe perete. Era foarte obosit, de când plecase Lauren, nu-și mai găsea liniștea interioare. Nu se mai simțea bine și simțea că ceva lipsește. Îi lipsea Lauren a lui.

S-a ridicat de la birou și a ieșit din încăpere, ducându-se în camera lui, vrând să se întindă în pat și să stea liniștit. Încercase din greu să stea departe de Lauren în luna aceasta și chiar îi reușise, chiar dacă era de câteva ori să ia cheile de la mașină și să meargă până la casa ei.

Ușa camerei lui s-a deschis, pe ea intrând Leila. Șatena i-a zâmbit, apropiindu-se de patul lui. Jamie și-a închis ochii, deranjat de prezența ei. De când plecase Lauren, Leila nu-i mai dădea pace.

Leila s-a așezat pe un colț de pat, ducându-și mâna pe obrazul lui Jamie, începând să-l mângâie. A tresărit când Jamie a apucat-o de mână.

— Ce vrei? a întrebat-o.

— Tatăl tău este aici, l-a informat ea.

Jamie s-a ridicat din pat, ignorând-o pe fată. Nu-i mai păsa cum îi vorbea. Nu-l mai văzuse pe tatăl lui de când l-a mințit că este logodit cu Lauren, acum era curios să vadă ce vrea. A coborât scările, ducându-se în camera de zi, acolo unde știa că îl aștepta mereu domnul Mikaelson.

— Tată, a spus el în timp ce îl îmbrățișa. Ce faci aici? l-a întrebat. Ia loc.

Domnul Mikaelson s-a așezat pe canapea împreună cu Jamie. Bărbatul a oftat când a văzut fața palidă a fiului său. Știuse încă de la început adevărul, dar voia să-l lase pe Jamie să-și facă de cap cu acea fată, dar nu-i trecuse niciodată prin gând că fiul lui s-ar fi îndrăgostit de aceasta.

— Ești un dezastru, Arthur, a spus, zâmbind.

Băiatul și-a dat ochii peste cap, uitându-se urât la tatăl său. Nu-i plăcea când el îi spunea așa. Nu voia să fie un dezastru în ochii tatălui său. A scos dintr-un buzunar un pachet de țigări, și de data aceasta la auzit pe tatăl său oftând.

— Nici să nu te prind că pui mână pe o țigară, băiete. Nici să nu te prind! a spus bătrânul.

— Tată, nu mai am cincisprezece ani! a spus Jamie.

— Nu, dar te comporți ca un adolescent. Acum, motivul pentru care sunt aici: am o surpriză pentru tine.

Jamie s-a încruntat când a auzit ușa deschizându-se. Și-a întors capul și a rămas încremenit când a văzut cine stătea în tocul ușii: Lauren cu o valiză în mână și cu o privire care ar omorî pe oricine.

A răsuflat ușurat. Spera doar că nu visa.