Anti-Sociali periculosi [O poveste Creepypasta]

Sally (Editat)

Sally povestește

Deja cred ca o sa o iau cu capul daca mai vad mult cum prefacuta asta incearca sa il fure pe Ben al meu. Sunt indragostita de el de cand ma stiu si niciodata nu mi-a oferita atat atentie cat ia oferit ei. Gelozia ma face sa fiu mult mai atenta la lucruri pe care poate ca altfel nu le-as vedea deloc. De cand ne-am intors acasa, Mara face pe sparata pentru a atrage atentia si a fi ea centrul pamantului. Aproape toti din casa au trecut pe la ea pentru a discuta, insa ea chiar tine sarada asta pana la moarte. 

A plecat din conac de jumatate de ora. Timp in care toata lume vorbea despre ea si ceea ce ia spus lui Ben. El pare cel mai ingrijorat de starea ei si se tot intreaba unde e si cand vine, iar asta ma face sa cred ca a sucit mintile elfului meu. Tata nu ne-a spus nimic despre ceea ce tot indruga ea, deci este clar ca ne minte. O urasc atat de mult incat imi vine sa bag un cutit in ea. Poate ca a venit timpul sa fac asta, caci pana la urma sunt o criminala, iar nimeni nu se atinge de ce al meu. 

-Sally, incotro mergi? ma intreaba Hoodie.

-Ma duc sa fac o plimbare. M-am plictisit!

Spun pe un ton plangacios si parasesc livingul. Aproape alerg spre camera mea de unde il iau pe Teddy si ii spun planul meu de joaca. Cutitele stau frumos ordonate si parca tipa sa le aleg. Imi plimb degetele subtiri pe fiecare in parte, fredonand un cantecel invatat de mult. In final degetele mi-se opresc pe un cutit lucios, de mici dimensiuni, ce poate si usor ascuns si destul de aerodinamic. Perfect pentru un atac surpriza cat si pentru un atac de la distanta. Ma echipez si ma scufund in padure.

-Vânătoarea începe!

¤ ¤ ¤

-Bună Mara! salut prietenos fata ce se odihnea pe un buștean.

-Hey!

Imi răspunde plictisita, fără a ma privi sau intorcandu-si oricât de putin privirea spre mine. Atitudinea asta a ei de fata indiferență si distanta, ma plictisește si ma face sa o urăsc mai mult. Ura crește in mine, insa o maschez cu talent, încercând să adopt o atitudine copilăroasă.

-Esti bine? sparg linistea

-Nu prea. As vrea sa fiu singură dacă nu te superi!

Mara vrea sa se ridice, i sa o prind de incheietura mâini și o trag înapoi pe buștean. Se dezechilibrează, căzând înapoi, iar un mic zambet se conturează în colturile buzelor mele. Fata ma privește asteptand următoarea mea reacție, insa o privesc lung fără sa spun ceva.

-Mara... Știu ca nu e momentul potrivit, insa trebuie sa îți spun ceva!

Spun si incerc sa imi pregătesc atacul subtil. Atrag atentia fetei care ma privește nerăbdătoare. Ochii ei mari au nuanțe de negru ce se îmbină frumos cu un maro închis. Pielea albă, lipsita de machiaj este evidenția de parul negru. Nu pot nega ca este o fata frumoasă, insa nici nu pot sa ma fac ca nu ii vad falsitatea. Gelozia fierbe prin fiecare mușchi al meu, iar mintea mea isi pierde orice urma de judecată.

Cu o miscare rapida, o pun la pământ și încep sa ii fac nenumărate urme cu cutitul. Țipătul ei se aude in întreaga pădure, insa pana o va găsi cineva, deja va fi moartă. Arma mea o lovește neîncetat, iar sângele ei pătează tot ce ii iese în cale, inclusiv pe mine. Zâmbetul meu se face din ce în ce mai mare pe masura ce viata din ea pare a se stinge.

-Niciodată sa nu te mai atingi de ceea ce al meu!

Spun fiecare cuvânt din  ce în ce mai apăsat. Mara scoate un ultim geamăt îndurerat, apoi renunță la bătălia pe care a pierdut-o deja. Mainile ei devin moi pe trupul meu, iar atunci îmi dau seama ca a murit. Zâmbesc mișelește și îmi sterg arma de hainele ei.