Anti-Sociali periculosi [O poveste Creepypasta]

Asculta-ma si ai sa înțelegi!

-Nu ai cum să fi mama mea! Sunt om!

-Mara! Ascultă-mă și ai să înțelegi! Tu nu ești om!

-Nici diavol nu sunt!

-Ba da Mara! Ești un diavol. Sângele tău...sângele meu care curge prin venele tale e de diavol și croitor al nopții.

- Ba. Nu. Sunt!

Apasă destul de tare cuvintele. Privesc femeia care se dă drept mama mea cu dispreț apoi mă întorc dorind să descopăr drumul spre Iad sau spre orice altceva înafara de copacul acela.

Iarba înaltă se mișca armonios datorita palele usoare de vânt. La fiecare pas al meu observ cum ea se usucă și se fărâmă dispărând odată cu vântul. În jurul dealului e doar negură însă nu am motive pentru a mă teme.

Aleg să îmi continui drumul lasand-o pe acea femeie ciudată în urmă. Când sunt foarte aproape de a mă pierde în întuneric un răcnet animalic se aude aproape de mine. În fața mea alergând apare un monstru mult mai mare decât mine de culoare roșie.

Dau să fug înapoi spre copac însă sunt trasă de creatură spre el. Observ ușor cele două rânduri de dinti albi ca laptele și cei 4 ochii care mă privesc că pe o hrană numai bună.

Mă agit dorind să caut o metoda de a scăpa însă nu reusesc. Mai privesc odată spre femeia care acum dispăruse lăsându-mă să devin cina monstrului.

În final obosesc, luptă mea devenind inutilă și lăsându-mă să fiu hrană însă imediat cum colții doare îmi ating pielea mă trezesc țipând în cu totul altă parte.

Niște draperi trase împiedică lumina să intre. Patul în care mă aflam era unul de spital,ușor ruginit,în fața mea se aflau două scaune în aceeași stare cu patul,iar lângă mine un dulapior zgariat care pare gata să cadă.

Pe ușă observ cum sângele care pare proaspăt se scurgea încet,încet.

Pic

Pic

Sunetul acesta deja mă enerva. În ultima perioadă stau prost cu nervi așa că aleg să mă ridic din pat. O alegere inadecvată pe moment. Mă așez înapoi deoarece vedeam negru în fața ochilor, imaginile reapărând la o scurtă perioadă de timp.

Aleg să mai stau puțin privind sângele de pe ușă. Părea a fi o pentagramă, însă firicelele de sânge care se scurgeau peste ea nu mă făceau prea sigură.

După încă cateva clipe în care mi-am adunat forțele m-am ridicat în picioare încet. De data asta eram bine așa că părăsesc mica cameră de îndată.

Holul era unul lung parcă scos din filmele de groază. Câteva scaune erau rupte, placi de gresie rupe, câteva becuri aprinse pâlpâiau neîncetat. Aleg să nu mă agit degeaba.

Brusc simt pe gâtul meu gol ceea ce pareau a fi niște lame,lungi și reci. Rămân pe loc în timp ce simt cum îmi penetrează ușor piele laptoasă. Mă întorc pe călcâie. Părul îmi era unsuros și probabil îmbibat în sânge. Dacă el nu era, mai mult că sigur,rochia albă, simplă și ruptă era.

Mă întorc. Creatură arată groaznic însă la un scurt moment este dărîmată de ceea ce părea a fi un glonț de calibru 9 mm lansat dintr-un Glock 17. Creatură cade instant,bătându-se pentru viața ei însă la scurt timp moare.

- Nu am ajuns prea târziu nu?

- Din fericire nu, Lucifer!

Cel din fața mea se apropie calm analizând din priviri monstrul căzut la pământ. Sângele care se scurgea din el aproape ajunse de tălpile mele goale. Mă dau un pas mai departe micșorând distanța dintre mine și Lucifer.