Anti-Sociali periculosi [O poveste Creepypasta]

Oamenii se schimba (Editat)

Priveam silueta subțire a fetei. Cea care a vrut sa ma omoare, savura momentul din plin. Dacă nu as știi ce monstru este, as spune ca este doar o copila inocenta. O victima a acestei lumii necruțătoare.

-Sally, Mara, veniți pana la mine va rog!

Aud vocea lui Slender in capul meu. În clatin usor capul și merg parca vrajita pana în birou prea bine cunoscut. Amândouă ne așezăm cât de departe putem una de cealaltă. Ii simt privirea tăioasa asupra mea. Vocile din capul meu imi spun sa ii raspund in același mod, dar ma rezum doar la a privi covorul roșu închis.

-Sally, ai ceva sa ne spui?

-Este doar vina ei! raspunde pe un ton sec. Viata mea ar fi fost mult mai buna fara existenta ei! spune aratand spre mine.

-Ti-am mai spus deja ca Ben nu este interesat. Am crezut ca ai inteles de la ultima noastra discutie.

-Doar pentru ca inteleg, nu inseamna ca vreau sa renunt la ceea ce simt!

Hotararea din vocea ei ma facea sa ma simt din ce in ce mai nelinistita. Stiu deja de ce este in stare aceasta fata si nu as vrea sa se mai creeze alte discutii. Ma simt ca un intrus aici si nu pot intelege de ce trebuie sa ma aflu aici. Cu ei.

-Data viitoare nu o sa mai fiu asa ingaduitor cu tine Sally! Acum cereti scuze si plecati!

Tonul lui Slender era destul de impunator. Puteam pleca bine mersi si fara scuzele lui Sally. Fata pare a fi de aceeasi parere cu mine, printr-un oftat destul de zgomotos si o pereche de ochii ca iarba dati periculos de mult pe spate. Cu toate astea, nici nu o vad cand se ridica si apare in fata mea cu mana intinsa spre mine.

-Imi pare rau Mara! Am actionat prea impulsiv. Sper ca de acum sa ne putem intelege!

Isi cere scuze de parca ar spune o poezie ale caror cuvinte nu le cunoaste sensul. O priveam cat de incordata este, semn ca nu ii convine ceea ce tocmai a facut. Aleg sa ma ridic in picioare, fiind putin peste nivelul ei si ii strang usor mana, asifand un zambet scurt.

-Si mie imi pare rau! Nu am stiut ce simti!

Marim distanta dintre noi, iar fata isi ia ursuletul si pleaca topaind. Parul roscat, face valuri la fiecare salt, asemenea unui foc intens ce prevestete doar distrugere. Vreau cu ata ardoare sa ii urmez exemplu, insa ceva ma opreste. O voce din capul meu imi spune sa stau. Fac un pas spre usa, dar cand dau sa il fac si pe al doilea ceva ma opreste.

-Mai ramai putin te rog!

Rasuflu usurat. Vocea ce imi spunea sa raman, s-a oprit din a-mi vorbi. Acum in capul meu e doar o liniste ciudata ce preveste ceva. Insa ce? Ma intorc si ma așez inapoi pe scaunul din fata uriasului. Il privesc lung nestiind ce sa zic. Acesta preia cuvantul, stranindu-mi atentia.

-Te-ai simtit ciudat in ultima vreme?

-De cand am experimentat moartea, nu!

-Nu la asta ma refer! tonul sau nervos imi face pielea de gaina.

-Nu am simtit nimic aparte de cand sunt aici! Ar trebui?

Linistea din mintea mea deja era deranjata de miile de intrebari ce s-au nascut deodata. Ar trebui sa simt ceva ciudat la mine? Ce ar trebui sa simt? De ce nu simt? Si mult altele imi navalesc capul cu o durere brusca. Imi inchid scurt ochii in asteptarea raspunsului.

-Ar trebui! Padurea e inzestrat cu fel si fel de energi. De le o vreme, atmosfera a devenit tensionata in conac. Nu crezi?

Ii ascult confesarea aproape uimita. Cand am ramas in birou nu mi-am imaginat ca discutia o va lua in aceasta directie. Imi impreunez mainile, jucandu-ma nervoasa cu degetele mari. Imi musc usor buza inferioasa in timp ce caut un raspuns potrivit.