Gemenele din Verwood

Capitolul 13- Aniversare -peste 2 ani

  -Bravo! Te descurci din ce in ce mai bine! 

Am schitat un zambet multumit in timp ce loveam cu putere manechinul din fata mea. Trecusera un an si opt luni de cand intrasem oficial in misiunea de salvare a lumii si de cand incepusem antrenamentul. Rafaella era cea mai buna profesoara pe care o cunoscusem. Ma invatase sa supravietuiesc in orice conditie. Mai mult, nu numai ca m-a facut un vrajitor in toata regula dar m-a invatat si sa ma lupt. Nu trecea zi in care sa nu ma antrenez. Aveam o conditie fizica de invidiat si o putere inimaginabila. Cum se spune, "elevul devine profesor".

-Sunt atat de mandra! a exclamat Rafaella zambind. Cred ca o sa iti iau ceva mare de ziua ta.

Da, aniversarea mea de 19 ani umani era in urmatoarea zi. Nu era timp de petrecere dar toti cei din clanul nostru aveau de gand sa imi faca ceva cadou. Reusisem sa ma apropii foarte mult de ei, pe parcursul timpului. Eram cu totii ca o mare familie. Aveam grija unii de alti si ne iubeam nespus. Cel mai mult am reusit sa tin la Francesca, o femeie de 27 de ani umani, nascuta in Italia. Era asa de draguta cu mine mereu... Ma incuraja in momentele grele si se ingrijora sa nu patesc nimic, asemenea unei mame, o mama foarte tanara si extrem de frumoasa. Era inalta, cu parul saten inchis, pielea foarte alba si ochii caprui, mari si luminosi. Iubeam momentele in care stateam impreuna, in care vorbeam despre toate subiectele posibile, in care ea radea la glumele mele si imediat dupa aceea imi ciufulea parul. Chiar ma intelegea si stia cum sa imi alunge tristetea. Intre noi se creease o legatura cu adevarat speciala.

-Vad ca te descurci bine la noile miscari de lupta, a spus Rafaella, trezindu-ma din gandurile mele adanci. Cred ca e timpul sa exersezi vrajile de lupta.

M-am asezat in pozitie de lupta, asteptan sa vina atacul. Ea si-a dus mainile inainte si  a aruncat spre mine o minge de foc. Am facut un scut de apa, topind mingea. Apoi a incercat sa ma doboare cu o pala foarte puternica de vand, pe care am oprit-o cu un zid de pamant. A incercat sa arunce un sarpe de apa, insa nici de data asta nu m-am dat batuta. Am spulberat micul val de apa cu puterea focului si a pamantului. Vrajile de lupta erau cele mai simplu de facut si aveau la baza cele patru elemente. Rafaella s-a apropiat de mine, cu un zambet incantat. Credeam ca vrea sa ma felicite dar...

-Atac surpriza! a tipat, lansand spre mine cateva pietre pe care le ridicase de la pamant cu ajutorul magiei.

Am suras marunt, dupa care, brusc, am impins-o. A cazut la pamant si cand a incercat sa se ridice, am lipit-o de sol.

-Sunt impresionata! a exclamat. Reusesti chiar sa ma intreci in performanta. Nu stiu de ce mama a crezut ca nu ai potential de vrajitoare.... Acum, ma dezlipesti te rog?

Am chicotit in timp ce anulam vraja facuta inaine, incercand sa ignor ceea ce spuse despre Kassandra. Era un subiect delicat, care imi facea rau. Inca nu puteam sa cred ca ma abandonase dintr-un asemenea motiv.

-Ce mai faci, scumpo? a zis Francesca, aparand de dupa un copac.

-Ma antrenam, ca de obicei, am spus.

-Stii, esti o fata foarte ambitioasa si curajoasa si multe altele dar... esti prea serioasa mereu. Astazi este ziua ta deci, o sa te relaxezi, o sa te disrezi si o sa ma lasi sa te duc undeva.

-Nu , cred ca ar fi nepotrivit...

-Daca ma iubesti o sa accepti...

-Ah, ma tot pacalesti cu asta, am oftat zambind. Bine, du-ma unde vrei.

-Vezi, acum imi placi! a chicotit Francesca.

S-a apropiat de mine si apoi mi-a acoperit ochii. M-a condus o vreme, fara sa imi spuna unde si apoi s-a oprit, luandu-si mainile de pa fata mea. Eram intr-un luminis, plin de ghirlande din conuri de brad, baloane si lumini colorate. Toti cei din clanul nostru erau acolo. Era si o masa mica in mijloc pe care trona un tort urias. Eram asa de emotionata!

-La multi ani! au strigat cu totii in cor.

Anul trecut, cand implinisem 18 ani umani, nu s-a intamplat nimic si am crezut ca si acum va fi la fel, dar m-am inselat. Pe rand, vrajitorii au inceput sa imi aduca darurile. Nu erau extraordinare si mai toate facute manual, dar mie mi-au placut la nebunie. Ultimul care mi-a dat cadoul a fost Stephen. Ma uitam la el si nu imi venea sa cred cat se schimbase. Parul ii era mai lung, mainile mai ferme, trasaturile fetei, mai proeminente si zambetul, pe care il afisa destul de rar, mai rozaliu si plin de viata. E adevarat ca devenise mult mai serios si mai dur, datorita noilor conditii de trai, insa avea si momente in care era cea mai optimista si mai placuta persoana de acolo. Acela era un astfel de moment.

-Iti place bratara din scoici? m-a intrebat.

-Da, dar unde ai gasit scoici?

-Sa spunem ca intr-o noapte am mers cativa km ca sa ajung la un lac, iar pe marginea lacului am gasit scoici.

-Ai facut asta doar ca sa imi faci un cadou frumos? am intrebat facand ochii mari.

-Intocmai, a venit raspunsul, insotit de o strangere calda de mana.

Am tresarit la acel gest plin de afectiune. Stephen putea fi uneori cea mai minunata persoana. Era prudent, curajos, foarte politicos si atent. In ciuda faptului ca din cauza lui, mama a murit, eu tot tineam la el. Inainte, in primele zile in care l-am cunoscut, am simtit ca este ceva special la el, ca este un suflet pur si intr-adevar lucrul asta mi s-a confirmat cu timpul. O persoana frumoasa si la interior si la exerior, care ar fi facut totul pentru mine. Imi parea rau totusi pentru ca stiam ca Stephen nu m-a putea privi pe mine asa, niciodata...

-Iti place "petrecerea" ta? a intrebat Rafaella, aparand dintr-o data in fata mea.

-Da, e splendida, am murmurat imbujorandu-ma. Hei, ce ai patit? am intrebat vazand ca sora mea s-a inalbit la fata.

-Aaron... a fost tot ce a putut spune, privind cu groaza in spatele meu.

M-am rasucit pe calcaie si m-am ciocnit imediat de cineva. Era un baiat doar putin mai inalt decat mine, cu trasaturi barbatesti si parul roscat, lung si putin carliontat. Avea ochii verzi si pistrui ii acopereau chipul. Mi-a zambit afisandu-si dintii ca perlele.

-Salutare Kaitlin! Am asteptat atatia ani sa te intalnesc...