Gemenele din Verwood

Capitolul 16- Evadare din adancuri

Clona a disparut printr-o deschizatura din peretele de metal, care s-a inchis imediat. Eu si Stephen am ramas singuri in incaperea care se umplea din ce in ce mai mult cu apa rece ca gheata. Am sarit sa apasam pe butonul rosu dar acesta se blocase.

-Ce ne facem!? am strigat cu disperare.

-Magia nu o putem folosi din cauza peretilor de metal care blocheaza undele magice, deci, trebuie sa vedem cum sa deschisem usita prin care a iesit clona...

-Crezi ca are un alt mecanism?

-Sunt destul de sigur...

-Atunci, hai sa il cautam!

-Bine! Dar sa gandim logic... Clona a deschis trapa si in secundele in care noi ne-am indreptat atentia spre apa, ea a declansat macanismul, facand usa secreta sa se deschida. Prin urmare, declansatorul nu ar trebui sa fie departe de aici.

Cateva clipe mai tarziu, noi cautam deja mecanismul secret, pipaind din loc in loc, peretele de metal si podeaua. Imi treceam delicat degetele peste suprafata dreapta, sperand sa dau de vreun contur iesit in relief, dar totul era in zadar. Am cautat timp de zece minute, dar n-am gasit nimic.

Nivelul apei crestea fara oprire si deja ne era greu sa ne continuam cautarea.

-Apa e atat de aproape de capetele noastre! am exclamat ingrozita. Ce ne facem acum!? strig.

-Poate mecanismul nu e un buton... poate e o parola!

Disperarea era atat de mare incat simteam ca orice idee poate functiona.

-Desigur! Cu siguranta clona a folosit deschiderea trapei de deasupra noastra si ca diversiune, ca sa nu fim atenti cand spune parola!

Imediat am inceput sa spunem toate parolele plauzibile care ne treceau prin minte. Pana la urma, cand apa a ajuns la barbiile noastre si noi inca nu stiam cum sa deschidem usa, entuziasmul ne-a pierit de tot. Stiam ca nu avem nici o sansa de scapare.

-Daca asta e sfarsitul vreau sa stii ca am tinut mult la tine si la toti ceilalti si ca sunt fericita ca am pornit in aceasta misiune impreuna, chiar daca pentru mine misiunea se sfarseste aici...

-Si eu vreau sa iti spun ca mereu te-am...

-Nu! Ce tot spun eu aici? Nu putem muri! Nu in felul asta! Nu putem pierde in fata unei vrajitoare prefacute! Daca o lasam sa castige, va cuceri si distruge intreaga lume. Trebuie sa o invingem pe Fiona! exclam, vocea mea interioara indemnandu-ma sa continui sa lupt pentru bine si pentru viata mea.

Chiar inainte de-ami sfarsi vorba, apa mi-a acoperit gura, facandu-ma sa ma inec.

-Parola acceptata! se aude o voce robotica si o lumina verde aprins strapunge marea de apa.

Cu o ultima sfortare, am tasnit la suprafata apei, cu o privire triumfatoare.

-Cum de nu mi-a trecut mai devreme prin minte? Parola este "Fiona"! Ea este stapana si creatoare clonelor, numele ei este cel care le conduce!

Usita metalica din perete s-a deschis scartaind. Am inotat in directia ei, cu Stephen in urma mea, reusind intr-un final sa iesim.Usa s-a inchis in urma, oprind apa sa vina dupa noi. Eram intr-o alta incapere, tot din metal, dar mai mica, ce avea in centru un fel de lift de sticla. 

-Am reusit! am strigat, in culmea fericirii.

Stephen m-a ridicat si m-a invartit in aer, pana am ametit amandoi. Apoi, ne-am indreptat spre lift, cu ochii scaparandu-ne. Tocmai infruntasem moartea. Ajungand in fata lui, am realizat ca nu incape decat unul din noi, deci am vorbit si am hotarat ca voi merge eu prima. Usile s-au inchis si am inceput sa urc rapid. Drumul a fost scurt si am ajuns imediat sus. Liftul se termina la mal. Acolo, ciudat, ma astepta tot clanul meu.