Gemenele din Verwood

Capitolul 18- Vise si astre- partea 1

-A patra noapte la rand... Nu inteleg ce e cu visul asta. 

-Um, poti repeta te rog? Nu eram atenta... a murmurat Rafaella, jucandu-se distrata cu o suvita de par.

-Eram langa o padure, am luat-o eu de la capat. Eram sprijinita de un copac, ma uitam la cerul senin. Deodata pamantul de sub mine a inceput sa urce, pana a ajuns la nori. Cerul se tot intuneca si deodata s-a facut negru. Toate astea se intamplau foarte repede, de parca am fost adormita doar cateva secunde. Revenind, eram inconjurata de cerul noptii. Era plin de stele de toate culorile si planete si comete si meteoriti... Am vazut si trei constelatii.

-Poate visul asta e mai mult decat un vis. Poate, repetandu-se, incearca sa iti spuna ceva, a raspuns ea ganditoare.

-Stai, ai spus constelatii? a intervenit si Francessca. Mama obisnuia sa imi povesteasca despre constelatii. Zicea ca sunt  simboluri astrale magice. Ce reprezentau?

-Erau... un scorpion, un sarpe si... doua maini impreunate, cred.

-Interesant, a soptit Francessca. 

-Da, interesant, am repetat eu, ca pentru sine.

M-am intins pe iarba. Firele moi si verzi imi gadilau gatul. Vremea era placuta si calda. In sfarsit luam si noi o pauza de la calatoria noastra anevoioasa. Mi-am intors fata spre dreapta, privind corturile albe asezate ceva mai incolo. Nu era nimeni acolo. Cu totii se dusesera sa se plimbe prin imprejurimi si sa profite de timpul liber, cat il mai aveau. Deodata am vazut ceva sclipind in iarba, langa cortul meu.

M-am ridicat si m-am dus intr-acolo. Obiectul lucitor se dovedise a fi un colier frumos de argint. L-am luat in mana, trecandu-mi degetele peste lantisorul subtire si catifelat.

-Oh, fi-rar! Nu trebuia sa il vezi!

M-am intors brusc. Stephen statea in spatele meu, privindu-ma rusinat.

-E splendid, am spus, admirand pandantivul in forma de inima. Pentru cine e?

-Aaa... l-am facut pentru tine.

-De ce?

Am vazut cum s-a facut rosu la fata.

-Fara motiv. L-am facut acum o saptamana si aveam de gand sa ti-l dau ieri, dupa ce am iesit din padure, dar am renuntat.

-Oh, e dragut, murmur. Cum a ajuns aici?

-Nu stiu, cred ca a cazut.

-Poftim, ia-l inapoi, i-am spus, punandu-i-l in palma.

Ma simteam flatata ca il facuse pentru mine, dar nu puteam sa il accept. Stiam ca nu ma iubeste si asta nu ar fi facut decat sa complice lucrurile pentru mine. El ma vedea ca pe o prietena si nu voiam sa distrug prietenia noastra cu sentimentele mele stupide. Nu aveam de gand sa fac nimic pana nu stiam ceva concret.

-E in regula, cred ca o sa-l pastrez, a spus, incercand sa para vesel. Oricum nu era prea potrivit si...

S-a oprit pur si simplu, lasand propozitia in aer. Parea putin agitat si ma gandeam ca eu eram cea care ii dadea acea stare de nervozitate, punandu-l in situatii penibile. 

-Ma duc sa ma plimb, am spus. Am nevoie sa stau putin singura.

M-am indepartat de poiana in care ne asezasem corturile. Mergeam incet, tragand in piept aerul rece. Dintr-o data am simtit un miros ciudat, un parfum, parca de vanilie. Am facut un pas in fata. Parfumul a palit. M-am dat inapoi si am incercat sa il urmez, luandu-ma dupa intensitatea lui. Am mers pana am ajuns langa o padurice. Un sunet subtire, ca un fluierat ascutit, se auzea. Am pornit imediat sa vad de unde vine. Venea dinspre un copac mai gros, cu scoarta albicioasa. In spatele sau, am vazut pe cineva intins pe pamant. Era un baiat. Avea parul blond-deschis spre alb si fluiera intruna. Imediat ce m-a observat a sarit in picioare. S-a apropiat rapid de mine, studiindu-ma. Avea ochii mari, foarte mari si ciocolatii.