~25~

162 11 14
                                    

"-Va anunt cu drag ca avem doi profesori care s-au alaturat corpului profesoral, acestia sunt Rubeus Hadrig, profesor pentru Îngrijirea Creaturile Magice si Remus Lupin, profesor de Aparare Contra Magiei Negre."

Asa isi terminase Albus Dumbledore diacursul de inceput de an, nu ar fi putut să isi lase studentii mai curioasi ca acum. Peste tot unde mă uitam dadeam cu ochii de cineva care șoptea. Faptul ca Dumbledore tocmai a terminat de povestit normele luate impotriva lui Sirius Black, nu le-a impiedicat pe fetele din sala să se tina scai dupa Black al nostru. Alexander statea sprijinit de un baiat din primul an si zambea la grupul de fete in care era prins el, dar si ametitul meu frate. Eram sigura ca imediat ce vor putea vor disparea in cate o camera cu una dintre ele, iar eu deja mă obisnuisem să nu am stramb la felul lor de viata. Dumbledore ne-a dat voie să plecam si eu am pornit cu Ginny spre turn, ne-am oprit cand am dat cu ochii de grupul in care erau prinsi baietii, alături de Orion care nu parea prea fericit de companie. Am inceput să radem, dar ne-am continuat drumul spre salon.
●●●●●●●●●●

Seara trecută baietii au aparut foarte târziu si ciufuliti din cale afara. Ginny ar fi vrut să îi cicaleasca putin, insa eu i-am aruncat o privire lenesa si a inceta imediat cearta. Inca eram prinsa in vis cand am calcat in apa rece care inundase tot salonul. M-am strambat nemulțumită, dar am asteptat rabdatoare barca in care se aflau prietenii mei. Salonul fusese pus la punct de noi in seara anterioara cu cateva vrăji de umplere, acum era numai apa de jos pana sus, iar in momemtul in care urma să deschidem usa, apa era vrajita in asa fel incat să ne conduca pe toti din casa pana in Sala Mare. Colegii mei de casa erau urcati pe unde apucasera, doar Harry, Black, Orion si Ginny se indreptau într-o barca spre mine. Am acceptat bucuroasa mana intinsa de fratele meu si m-am asezat langa Ginny.
-Toata lumea e pregatita? O să îi dam drumul! Nu va faceti griji, apa nu vă va uda mai mult de 50% din haine!*le-a strigat Black, razand*
Imediat eu am spus parola si portretul Doamnei Grase s-a dat la o parte. Apa ia luat pe toti de pe locurile lor improvizate si ne-a condus frumos spre Sala Mare. Imediat ce usile din lemn s-au deschis, colegii noștri au aterizat cu o bufnitura surda pe jos. Doamna McGonagall a sarit rosie la fata in picioare, iar ceilalți profesori și-au parasit activitățile, fiind atenti la noi. Barca noastra a intrat si ea, iar cand ne-a vazut, doamna McGonagall aproape s-a invinetit de furie. Lupin i-a aruncat o privire amuzata, iar ceilalti profesori deja asteptau sa vada cum este iar scoasa din sarite de noi, Ștrengarii.
-Black! Potter! Potter! Weasley! Lupin! De cate ori să va spun ca nu accept asa ceva in scoala mea? Ati facut mai multe farse "nevinovate " de cand sunteti in scoala asta de ma intreb cate mai aveti in minte! Detentie de maine, o luna! Separati!*ne-a pedepsit femeia imediat*
Sala a izbucnit in ras, iar noua nici nu ne pasa de detenție, pentru ca devenise ceva aproape obisnuit. Ne-am luat locurile la masa si imediat un grup de admiratoare ale băieților au aparut, printre care si Cho Chang, singura fata pe care o urasc din inima. A incercat să se apropie de Alexander, dar aceata i-a aruncat o privire plictisita si m-a luat de talie pentru cateva secunde, dandu-i de înțeles ca nu vrea nimic de la ea. Fata s-a ridicat revoltata si eu am profitat de ocazie pentru ai trage un pumn in brat lui Black. El s-a multumit să ranjeasca si eu cu Ginny am parasit sala inaintea lui. Prima ora aveam Herbologia, cu cei de la Slytherin. Un grup mic de elevi in verde erau deja in fata serei, iar eu i-am recunoscut pe Nikolai si Draco, împreună cu grupul lor de prieteni, printre care aveam si eu cateva cunoștințe. Nikolai mi-a zambit si ne îndreptam spre ei, cand grupul lui Cho ne-a iesit in fata. Fata m-a privea furioasa, cu mainile in san.
-Crezi ca daca esti mare populara in scoala si sora lui Harry o să reusesti să îi intri in patul lui Alexander? El prefera fetele mai mari, nu pe tine, o fata care îi poate intra asa usor in pat.*mi-a aruncat in fata*
-Daca spui asta inseamna ca pe tine deja te-a folosit si te-a aruncat dupa o noapte. Tu cand o să înveti ca la Black este ziua si fata? Iar despre patul lui, te asigur ca am vazut mai bine si nu a foat nevoie să il vizitez si pe al lui Alexander.*i-am reprosat, privind-o cum se ofileste*
Rasetele îndreptată spe ea de la Slytherini erau sonore, iar ea nu s-a gândit decat să încerce să imi dea o palma. I-am prins mana inainte să faca ceva gresit, dar avea un ciob in mana si m-a zgariat destul de tare in palma. A plecat de acolo furioasa, iar eu am fost bătută pe spare de toti Slytherinii.
-Trebuie să te bandajez. Hai cu mine!*mi-a spus Nikolai*
M-a tras de mana pana in dormitorul sau din subteran, a spus parola in fata mea fara abtinere si am fost surprinsă să constat ca este salonul gol. Camera sa este chiar frumaosa, plina de lucruri scumpe si cu inca un pat pe care am inteles că il foloseste Draco. A inceput să imi bandajeze mana cu grija, iar de acolo pana la sărituri arzătoare nu a mai fost mult. Am simti așternuturile patului sau sub mine si am stiut ce urmeaza, dar nici de-al dracului nu voiam sa opresc lucrul ce urma, de acea nu l-am oprit si am continuat...
●●●●●●●●●●●●♡♡♡♡♡●●●●●●●●●●
Nota autoarei: Astept momentul asta de atata timp incat mu mai puteam, dar il avem, primul moment Nikolai si Andreea.Multumesc celor care s-au interesat de starea mea.
La media am pus clipul meu preferat cu personaje din Harry Potter. Apropo, daca va intreaba mama, nu eu am scris asa ceva😁

 Apropo, daca va intreaba mama, nu eu am scris asa ceva😁

Oops! This image does not follow our content guidelines. To continue publishing, please remove it or upload a different image.

Poze cu Andreea in anul 3, pentru ca sunt obsedata de personajul ei de ceva timp😁

Oops! This image does not follow our content guidelines. To continue publishing, please remove it or upload a different image.

Poze cu Andreea in anul 3, pentru ca sunt obsedata de personajul ei de ceva timp😁

♡𝓐𝓷𝓭𝓻𝓮𝓮𝓪 𝓟𝓸𝓽𝓽𝓮𝓻 ♡Where stories live. Discover now