Capitolul 13

1.7K 130 25
                                    

      Mergeam cu pași repezi pe trotuarul ud ținând umbrela strâns în mână să nu o sufle vântul, uram vremea asta, mașina mea idioată se stricase iar eu fusesem nevoit să vin pe jos, detestam asta

Oops! This image does not follow our content guidelines. To continue publishing, please remove it or upload a different image.


      Mergeam cu pași repezi pe trotuarul ud ținând umbrela strâns în mână să nu o sufle vântul, uram vremea asta, mașina mea idioată se stricase iar eu fusesem nevoit să vin pe jos, detestam asta. Aveam noroc, cafeneaua nu era departe, din păcate umbrela nu mă ajuta prea mult, având în vedere că afară se dezlănțuia potopul, am oftat grăbindu-mă să ajung cât mai repede, era ora 06:30, mă trezisem mai repede ca de obicei, mereu veneam pe la 10:00 îmi savuram cafeaua și făceam o conversație scurtă cu Kimberly, ca mai apoi să plec. Oh Kimmy, sper că nu era supărat pe mine, dar Roger, fostul director "The Cookie Company" spunea că, Kimberly este un angajat prețios, în deosebire de restul care făcea asta pentru bani sau care efectiv își făcea munca în scârbă, el era un angajat model, avea mereu totul pus la punct, și făcea față la orice, își dădea interesul în ceea ce făcea, îi plăcea ceea ce făcea, iar asta îmi plăcea la el. Ei bine, am vrut să mă conving singur de vorbele lui Roger, și avea dreptate, Kimmy era un băiat special și plin de energie. Merita cu adevărat acea mărire de salariu.
   Aproape ajunsesem iar pe terasă puteam zări o siluetă stând pe unul dintre scaune, cu cât mă apropiam mai mult îmi dădeam seama că acela era chiar Kimberly, nu înțelegeam ce căuta afară pe furtuna asta, deși erau umbrele, rafalele loveau din toate părțile. Am oftat apropiindu-mă de el.

—Kim de ce ești afară? L-am întrebat uitându-mă confuz la el.

—Te așteptam, cel puțin speram să vii sau Vera sau oricine. Spuse nervos trecându-și o mână prin părul ud.

—Ce s-a întâmplat?

—Am uitat cheile acasă, mi-am amintit asta pe la jumătatea drumului, și ghici ce, taxiul s-a stricat pe drum, fiind foarte aglomerat a trebuit să merg pe jos, și iată-mă! Spuse gesticulând cu ambele mâini spre el.

—Vino! Am spus îndreptându-mă spre ușă, am deschis-o intrând înăuntru, eram mai cald decât afară, am aruncat o privire la Kimberly care era tot ud din cap până în picioare, mai puțin pantalonii, erau cât de cât uscați. El se îndreptă spre tejghea iar eu mă uitam la el amuzat, chiar credea că îl voi lăsa așa?

—Kim ce faci? L-am întrebat ridicându-mi o sprânceană în sus.

—Păi nu știu, ție ce ți se pare că fac? Întrebă uitându-se la mine confuz.

—Nu te las așa ud Kimmy, trebuie să rezolv asta. Am spus măsurându-l din cap până în picioare, după care îmi trecu prin minte această frază, oh asta nu suna tocmai okay, iar el se gândea la același lucru, fiind că obrajii să prinseseră o nuanță roșiatică. Îmi venea să râd dar nu era momentul pentru asta, Kimberly va răci dacă va sta așa, și nu vreau să fiu responsabil pentru asta. M-am îndreptat spre biroul meu iar el mă urmă, am intrat făcându-i semn să închidă ușa în urma sa.

—Ce facem aici? Întrebă Kim cercetând încăperea.

—Te vei schimba. Am spus simplu deschizând dulapul din dreapta biroului, mereu aveam cămăși de schimb în cazul în care se pătau.

—Dar nu e necesar.

—Kim, nu era o întrebare. Am spus uitându-mă la el serios, Kim înghiți în sec mutându-și privirea. Nu cred că a foat o idee bună să-i spun cine sunt de fapt, aveam impresia că nu mă va mai vedea ca și până acum. Am luat două cămăși, deși el era mai slăbuț cu o talie mai subțire, sper să nu plutească în cămașă. I-am întins una iar el o luă, își dăduse hanoracul și geaca pe care puteai liniștit să le storci, și totuși pentru el nu era "necesar" auzi. Își luă cămașa suflecându-și-o la mâneci, îi stătea bine, era puțin mai lungă, dar chiar îi stătea bine în cămașa mea, am schițat un mic zâmbet privindu-l, dar din părul blond încă i se scurgeau stropi, am luat un prosop alb simplu întreptându-mă spre el, acesta nu înțelegea ce voiam să fac, i l-am pus pe cap începând să îi șterg ușor firele de păr.

—Hei...pot și singur, spuse prinzând de prosop și punându-și din greșeală mâna peste a mea, simțisem un mic fior, dat am ignorat asta. Știam că poate și singur, dar nu voiam să se răcească, după ce am terminat, am lăsat prosopul deoparte privindu-l. Se uită lung la mine, voia să spună ceva dar nu știa cum.

—Ăm... începu dar se opri.

—Spune Kim, am spus calm, cu cuvintele tale Kimmy, am continuat uitându-mă la el amuzat.

—Șefule... spuse ezitând privindu-mă, mi-am ridicat o sprânceană în sus dând dezabrobator din cap. Domnule Mc'Larren... continuă dar mă încruntasem. Kenton... spuse într-un final, am schițat un mic zâmbet dându-i de înțeles că era cea mai bună variantă.

—Da Kim, am spus apropiindu-mă de el.

—Cred că ar trebui să mă întorc, spuse neluându-și privirea din ochii mei.

—Da, cred și eu. Am spus fiind acum la câțiva centimetri de el.

—Mulțumesc pentru cămașă, spuse fixându-și privirea pe buzele mele între deschise, mă apropiasem și mai mult înclinându-mi capul într-o parte, un zâmbet îmi apăru pe chip, dar nu era tocmai ce aștepta el, m-am aplecat spre urechea sa șoptindu-i:

—Vezi că ai clienți.

  Deja îmi place de Kenton =]]

Oops! This image does not follow our content guidelines. To continue publishing, please remove it or upload a different image.

  Deja îmi place de Kenton =]]

𝒞𝑜𝑜𝓀𝒾𝑒 𝐵𝑜𝓎 (𝒷𝑜𝓎𝓍𝒷𝑜𝓎)Where stories live. Discover now