𝒞𝑜𝑜𝓀𝒾𝑒 𝐵𝑜𝓎 (𝒷𝑜𝓎𝓍𝒷𝑜𝓎)

Capitolul 21

      Viața mea se schimbase puțin de când îl cunoscusem pe Kenton, de la un tip normal, cu care schimbam dialogurile scurte, la șeful meu, iar acum director al universității unde voiam să intru, părea ca un clișeu dintr-a-un film cu adolescenți, doar că de obicei se termina cu final fericit, iar realitatea nu îmi prea surâdea. Kenton pentru mine era un mister, era un om oarecum ciudat, și acel Melek, moartea tatălui lui Kenton și acea crimă oribilă pe care o am chiar și acum în minte. Părea mai degrabă un film de groază, iar acum trebuia să iau o hotărâre.

—La naiba, nu mă pot decide pe stomacul gol!

    Am spus cu voce tare, ridicându-mă de pe canapea.
   Începuse să se însereze, iar norii negrii înconjurau încet încet întregul cer. Ar fi trebuit să visez la ora asta, nu îmi plăcea să-mi pierd nopțile degeaba, dar gândurile legate de evenimentele din ultimele zile nu îmi dădeau pace.
   Am oftat în timp ce mă încălțasem, și luându-mi prima geacă pe care o găsisem, împreună cu umbrela, am ieșit pe ușă coborând  scările în liniște. Vecinii mei nu erau fanii gălăgiei, și nici nu erau foarte prietenoși.
   Mici picături de ploaie se loveau insistent de asfaltul rece, am oftat deschizându-mi umbrela, nu era tocmai o seară potrivită pentru plimbare, și mai bătea și puțin vântul, dar îmi era foame și mă îndoiesc că somnul avea să apară prea curând.
     Am pornit în goană spre non-stop, fiindcă majoritatea magazinelor erau închise. Nu era foarte departe dar nici foarte aproape, străzile erau pustii și slab luminate, locuiam într-un cartier ce nu era foarte aproape de strada principală, astfel fiind înconjurat doar de străduțe. 
   Am mărit pasul grăbindu-mă să ajung mai repede, recunosc, nu îmi plăcea să umblu noaptea de nebun, iar faptul că eram singurul pe stradă la ora asta, îmi dădea un sentiment de neliniște, sau pur și simplu eram paranoic. Stropii deveniseră din ce în ce mai deși, iar umbrela nu mă ajuta aproape deloc. Am înghițit în sec în momentul în care auzisem un sunet în apropiere, însă am răsuflat ușurat când non-stopul îmi apăru în raza vizuală.
   Am intrat înăuntrul încăperii închizând ușa în urma mea, am închis umbrela aruncând o privire casieriței, era o fată blondă, drăguță, cu părul prins într-o coada de cal.

—Bună! Am spus simplu zâmbindu-i.

—Bună, te ajut cu ceva? Întrebă ea imitându-mi gestul.

—Ahm, am venit doar să îmi iau ceva de mâncare, se pare că am insomnii, am spus chicotind.

  Am trecut pe lângă ea îndreptându-mă spre vitrina cu băuturi răcoritoare, am deschis-o luându-mi o doză de cola, și închizând-o înapoi. Nu aveam de gând să gătesc la ora asta, așa că am ales un pachet format din trei burgeri vegani ce trebuiau doar încălziți.

—Cam asta ar fi.

  Am spus simplu așezându-le pe tejghea. În mai puțin de cinci minute ploaia se transformâ într-o adevărată furtună, și începeam să regret că ieșisem din casă.
  Un fulger îmi atrase atenția, acompaniat de un sunet, ce părea mai mult un strigăt, am înghițit în sec privind-o pe fată.

—Ai auzit asta?

  Am întrebat îndreptându-mi privirea spre ieșire.

—Ce anume?

  Întrebă ea confuză, nu auzise.

—Nu contează, am spus ridicând din umeri, am lăsat produsele pe tejghea privind-o din nou, merg să verific. Am continuat îndreptându-mă spre ieșire.

    Orice ar fi fost, curiozitatea îmi era mult prea mare pentru a nu verifica, în plus, urma să merg pe același drum.
    Am deschis ușa, ieșind afară, un aer rece mă cuprinse, făcându-mă să tresar, am înghițit în sec trăgându-mi glugă gecii peste cap, umbrela nu mă ajuta deloc acum, și nici asta nu era o soluție prea bună. Am înaintat îndreptându-mă spre locul de unde provenea sunetul, era cea mai apropiată stradă, un alt sunet îmi trase atenția, nu aveam un sentiment prea plăcut despre asta.
  Intrând pe acea străduță observasem pe asfalt, sub felinarul slab luminat, un trup, îmi mărisem ochii pe măsură ce mă apropiam, sângele se întindea, combinându-se cu apa ce curgea lin printre micile crăpături. Ce naiba era asta? Voiam să plec de acolo, însă trupul nu mă asculta, iar picioarele începură să-mi tremure. Era o fată, mai degrabă un copil, nu părea trecută de vârsta adolescenței, am rămas nemișcat privind cadavrul ce zăcea în fața mea, fusese proaspăt ucisă. Îmi venea să vărs privind acel peisaj rupt dintr-un film de groază. Simțeam cum ochii mi se umezesc încet gândindu-mă că aș fi putut fi eu în locul ei dacă nu mă aflam în magazin în acel moment.
  Am luat o gură mare de aer îndepărtându-mă, însă mă blocasem, cineva ieși din umbră cu pași lenți, era un bărbat îmbrăcat complet în negru, în mâna dreaptă ținea un cuțit, de pe care curgea sânge, sângele acelei fete. Aproape că uitasem să respir, m-am întors aproape împiedicându-mă, și începusem să alerg, nu putea ca acesta să fie sfârșitul, nu aici, nu așa!
    În urma mea se auzeau pași, însă în depărtare, nu eram obișnuit cu alergatul, și obosisem în scurt timp, simțeam cum picioarele îmi cedează, iar lacrimile curg. Am închis ochii neoprindu-mă din alergat, nu voiam ca acesta să fie sfârșitul meu!

—Kim ce dra-...

     Auzisem o voce masculină, iar în secunda următoare mă lovisem de un trup masiv. Am înghițit în sec deschizându-mi ochii panicat, inima îmi bătea cu putere, și îmi tremura întreg corpul. Mi-am ridicat privirea văzându-l pe Kenton ce mă privea încruntat.

—Vine...vrea să mă ucidă, e..e aici!

    Am spus privindu-l cu groază, însă el mă privi confuz după care oftă înconjurându-mi talia cu brațele sale, mă strânse la piept șoptind:

—Calmează-te Kim, nu e nimeni aici.

—Dar, era acolo...

  Mă privi văzând că îmbrățișarea sa nu avea nici un efect, eram mult prea speriat, însă eram fericit să-i văd chipul, într-un fel mă simțeam în siguranță.

—Vino!

  Spuse, iar în secunda următoare am simțit cum sunt ridicat pe sus, deschise portiera unei mașini, așezându-mă pe locul pasagerului, am închis ochii. Îmi era frig, și eram mult prea speriat pentru a gândi limpede în acest moment, singurul lucru la care mă gândeam, eră că încă eram în viață.

  🖤 An nou fericit alături de cei dragi! 🖤