Kimberly era un simplu băiat, ce are un job banal într-o micuță cafenea, într-un orășel la fel de mic unde nu se întâmplau foarte multe. Un bărbat misterios ce ascunde multe secrete întunecate apare, iar viața lui Kimberly este întoarsă la 180 de gr...
Am picat sala :)) aia e, o dau iar în 19, m-am încurcat rău, și culmea, mai aveam de răspuns la 3 întrebări iar deja aveam 4 greșeli (maximul), mnaa, a doua oară e cu noroc, sper. Deci spor la citi!
Oops! Această imagine nu respectă Ghidul de Conținut. Pentru a continua publicarea, te rugăm să înlături imaginea sau să încarci o altă imagine.
Mi-am deschis ochii ușor, o durere puternică persista la nivelul tâmplelor, eram atât de obosit, mi-am întors capul spre noptiera maronie unde se afla telefonul, ciudat, alarma nu sunase, și nu obișnuiam să mă trezesc înaintea alarmei, am strâmbat din nas luându-mi telefonul și aprinzând ecranul, am făcut ochii mari când am văzut scris mare 09:50. Am sărit din pat aproape împiedicându-mă, o doamne, trebuia să ajung la cafenea, de ce nu mă sunase Kenton? Oare deschisese el? Sute de întrebări mi se învârteau în cap, asta până să observ un mic detaliu, plasma TV cu ecran curbat, tabloul imens din dreapta mea, în care se aflau doi cerbi și o căsuță într-un anotimp de iarnă. Unde naiba mă aflam? Și... o doamne, de ce eram dezbrăcat? Eram doar în acei pantaloni în care fusesem în urmă cu o zi la cafenea, tricoul și cureaua lipseau, făcusem doi pași uitându-mă confuz în jur, însă mă împiedicasem căzând pe suprafața tare, lovindu-mi cotul de parchetul din lemn natural, scoțând un sunet de durere.
—Ce dra... Kimberly ce faci?!
Auzisem o voce masculină, nu era un ton tocmai plăcut. Îmi întorsesem privirea instant spre locul de unde veni, Kenton se ridică în capul oaselor privindu-mă, își ridică o sprânceană, cel mai probabil așteptând un răspuns.
—E 09:50, cafeneaua! Am strigat panicat încruntându-mă.
Kenton mă privi amuzat, ca mai apoi să râdă, și nu înțelegeam ce era atât de amuzant.
—Oh Kimmy... e duminică azi, sau vrei cumva să faci ore suplimentare? Mă întrebă abținându-se să nu râdă din nou.
Iar în acel moment îmi doream să intru în pământ de rușine, sau cel puțin să nu se observe că eram mai roșu decât un rac. Nu voiam să îl privesc, dar îmi era imposibil să îmi iau ochii de la acel abdomen bine lucrat. La dracu Kim, revinoți! Îmi spusesem în gând dar era degeaba. Îl trezisem în ziua de duminică, la o oră mult prea devreme pentru el cel mai probabil, și nu părea prea fericit când era trezit, cel puțin asta observasem.
—Îmi pare rău, dar nu mă trezesc des într-un loc necunoscut.
Am spus într-un final oftând, acesta se lăsă din nou pe spate, și puteam să îi observ un mic zâmbet.
—Asta e bine, probabil.
—Ce faci? L-am întrebat în momentul în care își trăsese pătura înapoi.
—Sunt obosit Kim.
Oh, mă gândeam cât de obosit trebuia să fie, eu mă trezeam în fiecare dimineață la 06:00, nu el! Oftasem, nu puteam să îi spun asta, până la urmă aveam vieți total diferite.
