Un cântec pentru o crimă

Prolog

╔═══════꧁꧂═══════╗

"Come a little closer, let me taste your smile
Until the morning lights
Ain't no going back the way you look tonight
I see it in your eyes"

Versurile melodiei răsunau în boxele imense, sunetul urmând să fie transmis în întreaga casă.

Și totul era perfect. Toți adolescenții (indiferent de alcoolemia pe care o aveau în sânge) dansau și se simțeau bine, aruncând cu paharele de plastic în stânga și-n dreapta, după ce-și terminau băuturile.

          Inclusiv Sydney se simțea bine, iar acest lucru nu-i prea stătea în fire. Încă de când a ajuns la facultate și-a dat seama că niciuna dintre ,,bisericuțele" formate de cei din jur nu se mulează cu personalitatea ei.

          Pacifiștii și cei care apărau natura cu orice preț i se păreau mult prea plicticoși și parcă rupți din poveștile cu fetele bune și băieții răi, doar că... invers.
Cât despre cei care știau doar să fumeze și să bea, Sydney avea o părere mult mai bună, dar îi promise mamei sale înainte de a pleca la petrecere că nu va pune vreo țigară în gură.
Fetele ,,rele" erau de fapt măicuțe în timpul liber, iar cei care rămâneau neutri erau niște fricoși. Sau cel puțin asta era părerea fetei, pe care n-o puteai schimba nici în ruptul capului.

         Singura persoană care era pe gustul creței era colega sa de cameră și totodată iubita fratelui ei mai mic, Harriet.

         — Syd, deja ai pus mai mult de trei pliculețe de zahăr în cafeaua aia și îmi fac griji, râsese Harriet într-un mod destul de formal, bând puțin din vodka pe care o avea în pahar.

          — Eu cred că mă duc să văd ce face Jack. Stă la baie de vreo cincisprezece minute și asta îmi spune un singur lucru: mâncarea de azi-dimineața nu i-a prins prea bine.

         Și Sydney se ridică de pe canapea fără să mai spună ceva, coborând scările care parcă își dublaseră numărul de la ultimul ei contact cu ele.

        Înainte de a încerca să intre în baia băieților, îl observase pe Chase Hass care se luă de niște băieți mult mai solizi decât el, dar oarecum... mai fricoși?
Owen Martell era în fruntea grupului de băieți care doar îi ascultau înjurăturile lui Chase, fără să scoată vreun cuvânt.

        ,,Pe afurisiții ăștia cine dracu' i-a invitat?" își spuse Sydney în gând, referindu-se desigur la băieții care tăceau.

        Chiar dacă voia să ajungă mai repede la fratele ei, urma să se facă de râs și știa asta, dar nu o durea nici măcar în cel mai dureros loc. Încercă să intre pe holul destul de scurt care ducea spre baia băieților, câteva fete din jur avertizând-o că a încurcat băile, cel mai probabil crezând că Sydney e beată.

         — Nu știu cine ești, dar nu intra acolo. Pute oribil! exclamase un băiat, iar cuvintele folosite de acesta o făcuseră pe Sydney să-și dea ochii peste cap.

         ,,Ce ar putea fi atât de rău? Băieții care nu mai știau să numere paharele de alcool vomitaseră înăuntru? Din nou? Sau cumva fetele foarte inteligente încurcaseră băile și făcuseră lucruri pe care doar fetele le pot face?"

          Dar creața intrase fără să-i mai pună întrebări retorice subconștientul său, imaginea care-i apăruse în fața ochilor lăsând-o pur și simplu fără aer.

          Pe geamul băii era scris cu sânge deja uscat "Ieși de-aici", în timp ce un cadavru zăcea pe gresia albă precum norii și cel mai probabil, calea spre iad. Sângele se scurgea încet din trupul rămas fără vlagă, mirosul dinăuntrul camerei fiind teribil.

          Sydney se apropie de corp, dar lacrimile îi invadaseră fața, la scurt timp simțind cum picăturile torturii i se scurgeau încetișor pe obrajii catifelați și ajungeau pe podea, îmbibând-se cu sângele.

          Fratele ei era mort. Mai mult decât atât, o parte din Sydney era moartă. În acel moment, ea simțea pur și simplu înțepături în întregul corp, deși în primele secunde nici nu realizase ce se întâmplă, așa că râsese amar.
Se așezase în genunchi lângă cadavru, rochia sa bej murdărindu-se și căpătând o culoare sângerie. Dar nici atunci nu realizase ce se întâmplă, așa că îi mângâiase obrazul lui Jack.

          Atunci ușa băii se deschise, un băiat cu părul răvășit din cale-afară tocmai se pregătea să își dea jos pantalonii pentru a folosi toaleta, dar se oprise. Aruncă o privire asupra lui Sydney și a fratelui ei mort, fără să scoată vreo vorbă, parcă înțelegându-i durerea.

           Exact atunci când Sydney îl observase, i se aruncase în brațe, mormăind după aceea un ,,scuze".
Băiatului însă nu i se păruse nimic ciudat și continuase s-o îmbrățișeze, asigurându-se că o făcea să se simte în siguranță în acea situație, chiar dacă toate hainele lui urmaseră să fie pătate.

╔═══════꧁꧂═══════╗

well, aici aveți și prologul, care cred că e puțin cam scurt—

sper că vă place cât de cât și că n-am dat-o-n bară din prima, deși tind să cred asta puțin.