Un cântec pentru o crimă

Capitolul 19

╔═══════꧁꧂═══════╗

          - Am vești noi despre Jordan. Tipul s-a sinucis și sunt ferm convinsă că asta i se datorează fostei lui, pufni Billie în timp ce-și aruncă pur și simplu telefonul pe masă. Dacă cei de la Transparent au zis că s-a sinucis, atunci e clar că asta s-a întâmplat.

          Aceasta abia dacă mai respira, dar niciunul dintre amicii ei n-au părut s-o bage în seamă, dat fiind faptul că a alergat într-un suflet de pe holurile facultății până-n cantină.

          - Vrei să zici că nu ști dacă ai comis crima sau nu? Tre' să recunosc că asta-i de-a dreptul impresionant, îi răspunse Sydney pe-un ton năclăios, având grijă să-și scoată ochelarii de soare din rucsac deîndată ce-și termină fraza.

          Toți cei trei prieteni - plus Billie, care abia ce ajunse și se așeză lângă Chase - stăteau la o masă din centrul cantinei, fără să le pese de micile detalii din jurul lor. Era abia opt fără un sfert, iar cursurile, în mod normal, incepeau la opt fix, deci aceștia aveau destul de mult timp la dispoziție pentru a discuta toate cele întâmplate de sâmbătă până luni.

          Fata cu părul alb începu să citească articolul publicat de cei de la Transparent, punând accent din zece-n zece secunde pe fiecare rând scris italic.

          Owen stătea și se uita la cei doi adolescenți din fața lui, respectiv Billie și Chase, în timp ce creața - care nu mai era creață, căci după mai multe ciondăneli cu subconștientul său hotărâse să-și îndrepte părul, scotocea prin buzunarul lateral al rucsacului. Scoase un plic micuț, plin pe jumătate cu o pudră albă cristalină.

          - Acoperiți-mă.

          - Nu. Nu face asta din nou, îi spuse Owen, încercând să-i smulgă plicul din mână într-o manieră destul de neabilă.

          - Taci din gură, râse scurt aceasta, sunt ,,curată" de aproape douăzeci și nouă de zile și-mi vine să mă arunc în gol, doar de dragul de-a mai simți ceva.

          Apoi înșfăcă o bancnotă de zece euro pe care urmă s-o ruleze între degetul mare și cel arătător cât de subțire putu.

          - Mă duc la baie, le spuse Sydney prietenilor ei, băgându-și plicul în buzunarul pantalonilor săi în carouri și asigurându-se că nimeni nu se uita la ea traversând holurile facultății, care încet-încet se umpleau cu elevi care mai de care mai obosiți.

          Insă, cu toții se uitau la ea, chiar dacă-și dori din tot sufletul să treacă neobservată prin mulțime. Îndurase destul, iar șușotelile și râsetele celor din jur erau doar niște factori mici care-i întrau pe-o ureche și-i ieșeau pe alta.

          Două fete cu părul verde se uitaseră la brunetă cu o oarecare șoimană-n priviri, afișându-și zâmbetele malițioase deîndată ce aceasta trecu pe lângă dulapurile lor. Voiau să-i capteze atenția și să poarte un dialog cu ea - căci să fim serioși, cine n-ar fi vrut să vorbească cu Sydney după toate cele întâmplate, deși fata-și păstră calmul și le arătă degetul mijlociu în momentul în care una dintre ele își făcuse curaj s-o întrebe, pe un ton zeflemitor:

          - Unde a fost Samuel atunci când bărbatul ăla te-a atins? El nu trebuia să fie eroul tău?

          Sam nu era un erou. De fapt, în povestea ei nu exista un erou, iar dacă era musai ca cineva să facă niște fapte eroice și să salveze prinții aflați la ananghie, Sydney era cea mai potrivită persoană pentru acel rol. Era mult mai dominantă decât orice alt mascul ,,urgisit" de la ea din facultate, chiar dacă cei din jur nu-i conștientizau puterea. Era ferm convinsă că putea muta munții din loc doar dacă pocnea din degete - sau cel puțin așa o făceau drogurile să gândească.