Deschid ochii buimăcit, dându-mi seama că, nu am mai avut așa un somn odihnitor de aproximativ trei ani. Și în ciuda a tuturor celor întâmplate, am reușit să trec peste asta și să mă gândesc mai mult la mine și la familia mea. Emma a trecut cu bio toate examenele, Mike este la fel de încântat de începerea verii în adevăratul sens al cuvântului, mama este... ei bine, mama este mama, iar eu, supraviețuiesc.
Nu am mai primit absolut niciun semn de la Sudici. Nici de la Vivian și gândul nu îmi poate trece mai departe de faptul că poate este rănită sau că i se poate întâmpla orice, însă încerc totuși să îmi păstrez vorbele mamei în cap. Vivian este puternică. Va lupta cu acei monștrii până când vom reuși să o aducem înapoi.
Chiar dacă a trecut o săptămână.
Iar apoi încerc să îmi dau seama de ce m-am trezit. Geamul este închis, deși ar trebui să nu fie, date fiind gradele de afară, în casă este o liniște mormântală iar...
— Ajutor! țipă vocea lui Mike de la parter, făcându-mă să sar din pat și să alerg până jos, unde o găsesc pe Emma tăiată urât de tot la mână, iar Mike încerca să o ajute.
Imaginea din fața mea mă blochează pentru câteva secunde, însă îmi amintesc imediat că este vorba despre sora mea, așa că las disconfortul meu atunci când văd sângele deoparte și aduc trusa de prim ajutor din bucătărie.
— La naiba, Em, ce-ai făcut? o întreb impacientat atunci când îi iau mâna mică într-a mea, încercând să i-o bandajez.
— Rhett, suntem în pericol, îmi spune ea printre lacrimi care, nu par a fi din cauza mâinii tăiate. Vivian este în pericol.
* * *
Parchez mașina în fața sediului, uitând pentru o secundă că trebuie să o și încui.
O fac din mers.
După accidentul din cauza celor Sudici, am fost nevoit să iau una dintre mașinile care sunt în reparați la sediu. Deseori, cumpăram mașini stricate, sau într-o stare nu foarte agreabilă, iar cu ajutorul unor oameni, reușim să le transformam în adevărate mașini monstru.
Dar nu este cazul cu aceasta. Această mașină este adusă de abia două zile, ceea ce nu ne-a permis să o prelucrăm prea bine, așa că de abia prinde o sută de kilometrii la oră fără să înceapă să huiduie.
Pufăi nervos, simțind cum nu mai rezist să merg regulamentar, după care împing cu putere ușa sediului, anunțându-mi nu prea frumos intrarea.
— Ușor Hulk, râde de mine Theya, făcându-mă să îi arunc o privire urâtă.
— Avem vești proaste, prieteni, spun eu din mijlocul atelierului, acolo unde toți lucrau la ceea ce se voia a fi viitoarea mea mașină.
Toată lumea devine brusc atentă la mine, eu simțind cum nu mai pot afișa mult timp fața de nu s-a întâmplat absolut nimic nou .
Îmi bag mâna în buzunarul de la spate al pantalonilor, de unde scot un plic pe care l-am citit de câteva ori acasă, după ce m-am asigurat că sora mea este bine. Simt cum mă invadează o stare proastă doar când țin plicul în mână, așa că îl arunc pe masa din fața noastră, așteptând ca și ceilalți să îl citească.
Am observat lipsa voastră de interes față de mica voastră prietenă creață. Nu pot spune că mă supăr, pentru că, sincer să fiu îmi place compania ei, însă mai mult mi-ar plăcea și compania voastră așa că, voiam doar să vă spun că, nu am luat-o pe Vivian prizonieră degeaba, Vesticilor. Iar gura ei spurcată nu mă ajuta deloc. Așa că ceasul ticăie și dacă vreți să o mai vedeți, întreagă, oricum, vă sugerez să vă grăbiți. Ușile ne sunt mereu deschise.
Toți înjură printre dinți, simțind tensiunea în aer.
Se face liniște pentru câteva secunde.
Și acum ce naiba facem? Sora mea s-a tăiat când alerga speriată pentru a-mi arăta plicul, Sudicii tocmai ne-au amenințat că dacă nu ne grăbim, au de gând să o omoare pe Vivian, iar noi încă nu avem niciun plan bine pus la punct.
— Oare au vorbit serios? Chiar au de gând să o omoare? întreabă Scott vizibil șocat, atrăgându-mi o privire care nu îi transmitea vorbe de dulce.
— Dacă nemernicii aceia au de gând să se atingă de un singur fir de păr al fetei ăsteia, le jur pe mormântul tatălui meu că îi voi trage pe toți printr-o mare țepușă, mârâi nervos, simțind cum toată lumea mi se sparge în cap.
Și acum ce fac?
* * *
Un fum imens îmi intră în nări, făcându-mă să tușesc puternic. Ochii îmi lăcrimează încontinuu de la fum, iar capul îmi vâjâie puternic. Înaintez prin negura groasă, țipând după părintii mei. Una dintre bârnele care susțineau o parte din acoperiș se desprinde de acesta din cauza focului care cuprinsese toată casa, cazându-mi în față și tăindu-mi calea pe scări. Mă arunc pe burtă, pentru că așa auzisem că se face pentru a nu inhala mult prea mul fum, și încep să apelez numărul pompierilor, cautând ajutor.
Emma și Mike dorm liniștiți în mașină, sau cel puțin sper că fac asta, pentru că atunci când am văzut în ce stare este casa, am zbughit-o în liniște, știind că dacă aveam de gând să îi trezesc și pe ei, vor vrea să intre.
— Mamă! Tată!
Mai înaintez câțiva pași, ne recunoscând nimic din cauza flăcărilor uriașe, însă în toată acea mare de fum și de lacrimi, o siluetă se zărește în capul scării. Pot să-i văd pletele blonde ale mamei, însă aceasta cade peste câteva secunde retezată la pământ, rostogolindu-se în focul care cuprinsese scările.
— Mamă! urlu eu, însă fumul îmi invadase prea repede plămânii, iar somnul dulce al inconștientei mă acaparase.
BẠN ĐANG ĐỌC
Supremație Absolută
Teen Fiction//În pauză// Vivian era o fată deșteaptă. Cu un trecut nu prea roz și care a învățat să nu se complice cu lucrurile care o depășeau, stând mereu la locul ei. Sau cel puțin asta credeau toți. ...
