𝐷𝑒𝑠𝑐𝑒𝑛𝑑𝑒𝑛𝑡𝑢𝑙 𝑐𝑟𝑖𝑚𝑖𝑛𝑎𝑙𝑢𝑙𝑢𝑖 𝐼 (boyxboy)

I.

Ușile metroului se deschid, așa că părăsește vagonul si ajunge pe peron într-o mulțime de oameni ce așteptau să urce. Ura să se afle în situația aia, să fie înconjurat de oameni, însă nu avea de ales si trebuia să se strecoare de acolo pe cat de rapid posibil. Odată ieșit din subteran își dăduse seama că ploaia nu s-a mai domolit deloc. Cei de la meteo iar își băteau joc, gândise în timp ce își deschise umbrela. Nu avea de ales, trebuia să își continue drumul pe strada întunecată și prin ploaie. Se întoarse, era din nou aici. New York, denumit si "orașul care nu doarme niciodată", un oraș imens cu o importanță uriașă. Marea descoperire a lui Florentin Giovanni da Verrazzano, casa celor mai mari celebrități și de vreo 3 ani a lui. Era norocos că a reușit să intre la o facultate bună din orașul ăsta. Poate Binghamton nu era cine stie ce, însă pentru el era. Pentru cineva care nu are nimic e mai mult decât și-ar fi închipuit. Auzindu-și proprii pași în bălțile de apă își amintise lucuri pe care ar fi preferat să le uite, însă stia că e imposibil. Acele amintiri l-au format si l-au deformat în același timp. Pare un tip obișnuit, unul care nu ar ieși în evidență într-o mulțime de oameni. Era la fel ca toti ceilalți. La cei aproape 23 de ani ai săi era bărbat în toată firea, trecuse deja cu mult de vârsta la care nu trebuie să mai depindă de familie. Doar că el nu a depins vreodată de cineva. Nimeni nu a încercat să îl caute vreodată, a fost pur si simplu abandonat. Nimeni nu i-a anunțat lipsa. Anii au trecut, timpul i-a permis să afle unele lucruri despre cine este. Raspunsurile primite nu i-au facut mai bine, și știa că așa va fi deși era doar un puști. Oricine l-a abandonat nu a făcut-o pentru că îl iubea prea mult. Acum însă nu il mai afecta nimic, pentru că și-a închis toate sentimentele într-un cufăr imposibil de deschis sau de spart. Cum ai putea găsi o cheie într-un suflet gol? Nu își promise niciodată că o să se transforme într-un om fără inimă ca semenii lui, doar că inevitabil o făcuse. Avea asta în sânge. Însă să stea departe de oameni era mai bine. El trebuia să reprezinte finalul. Nu putea permite să se mai repete odată istoria, trei generații au fost de ajuns. Se oprise brusc dându-și seama ca semaforul e roșu. Se cufundase prea adânc în gânduri, în amintiri care nu îi mai dădeau pace nici cand zgomotul picaturilor de ploaie, izbindu-se de umbrela, îi deranja auzul. Bătuse un drum lung și obositor. Tot ce își dorea era să se refugieze în camera lui din cămin si să facă un duș fierbinte. Abia acum și-a dat seama ce idee proastă a fost să rămână până târziu să analizeze noua victimă adusă în laborator. Nu, nu e un psihopat așa cum ar crede multa lume. Nu îi păsa de parerea lor. Și-a petrecut aproape întreaga viață fiind numit un ciudat. Alese să lase trecutul în urmă pe cat se putea, alese să studieze medicina la Binghamton. Avea o obsesie pentru știință, întotdeauna a fost un copil isteț. Chiar dacă uneori inteligența lui il băga în probleme stia că putea cu mult mai mult. Și reușise, fiind cel mai bun din clasa lui a fost repartizat într-un spital. Doctorul pentru care lucrează se numeste Austin Flint, este în acel spital de mai bine de 10 ani si niciodată nu a avut un student stagiar ca el. Flint era uimit de cunoștințele pe care le-a dobândit tânărul în aproape 3 ani de studiu. Îi admira curajul, i-a spus-o chiar el. Nu mulți începători dau dovadă tăria pe care o are el. Lui Robert nu ii păsa de asta. Moartea i se părea ceva normal, cu toții vom muri într-o zi.

Își închise umbrela atunci cand a ajuns pe scările din fața căminului. Își trecuse cartela prin sistem apoi auzise ușa. O deschide apoi intră si inspira adânc. Vacanța chiar s-a dus pentru el. Își petrecuse toată vara în New Jersey, lucrând într-un orașel numit Harrison. Lucrurile au fost liniștite acolo. Iar acum s-a reîntors la haos. Dar asta nu il descuraja cu nimic. Dorea să învețe mai multe, voia să ajungă medic legist. Această decizie a apărut de nicăieri aducând câteva semne de întrebare persoanelor care l-au cunoscut. Însă nimic nu il putea împiedica. Obținuse o bursă și avea un loc de muncă. Imediat ce a ajuns în fața camerei sale a încercat să o descuie însă ceva nu era în regulă. Pune mâna pe clanță apoi observa destul de îngrijorat că ușa se deschide. Uitase să o încuie? Cum e posibil? Putea sa jure că... Oh, nu. În fața brunetului se afla, cel mai probabil, noul lui coleg de cameră. Spera să fie o greșeală. Însă în același timp era foarte posibil să nu fie, și el era conștient.