𝐷𝑒𝑠𝑐𝑒𝑛𝑑𝑒𝑛𝑡𝑢𝑙 𝑐𝑟𝑖𝑚𝑖𝑛𝑎𝑙𝑢𝑙𝑢𝑖 𝐼 (boyxboy)

XV.

Thomas se foia încercând să găsească un mod mai confortabil de a dormi. A deschis ochii apoi a simțit căldura care îi stăpânea acum corpul. Își ridică privirea spre Robert care statea aproape de el și obrajii lui au luat foc. Nu știa cat e ceasul, însă lumina care pătrunde printre perdelele era destul de slabă. Nu putea fi mai mult de 7 dimineața. Privindu-l pe Robert se gândea că nu e chiar atat de rău pe cat voia să pară, ceva din trecutul lui însă l-a făcut asa. Nu înțelegea cine sunt acești "ei", dar el nu credea că Robert putea fi un criminal. Toate lucrurile pe care le avea il făceau să pară unul, iar Thomas refuza totuși asta. Un criminal nu ar fi venit la miezul nopții, prin ploaie, dupa el. Un criminal nu ar fi suportat niciodată apucăturile sale si nici nu și-ar fi respectat promisiunea în fața unui tip beat. Își lipește palma de baza gâtului său doar pentru a fi complet sigur că e bine. Inima lui bătea destul de repede numai atingându-l. Avea o temperatură normală, pentru un om care stat prin ploaie ore întregi.

-Ai temperatură.mârâie Robert fără să deschidă ochii

Normal că avea. Își amintea cum s-a așezat pe beton în noaptea lui de nebunie si cum a alergat prin ploaie... Luase pastile ieri si își făcuseră efectul o perioadă de timp. Acum avea nevoie iar de ele, însă nu voia să se miște. Abia putea să respire. Nu voia să fie atât de timid sau mai mult intimidat de el, dar ii plăcea să îl privească cum stă liniștit acolo si nu spune nimic mai mult. Își retrage mâna apoi se întoarce cu fața spre tavan. Dacă îl vedea? Începuse să se simtă aiurit din cauza asta. Nu voia ca Robert să creadă că este chiar un ciudat. Dar dacă asta credea deja?

Robert se ridică în șezut apoi își pune palmele pe față după care se întoarce spre Thomas. E îmbujorat. Îi atinge obrazul cu dosul palmei, făcându-l să se sperie.

-Ți-am spus că o să răcești.mormăie apoi se ridică

Thomas încă simțea mâna lui Robert pe obrazul său deși el nu mai era în aceeași încăpere. Începuse să îl deteste. Trebuia să ajungă pe patul lui înainte să se întoarcă si să devină iar ciudat. Se ridică cu greu apoi amețeala îl cuprinde si cade înapoi. Întreaga cameră se învârtea cu el. Senzația asta îl făcea să se simtă îngrozitor. Chiar si atunci cand închidea ochii putea să simtă amețeala, a fost o mișcare proastă să se ridice.

-Amețeală?

-Rău.șoptește, ținându-si ochii strânși

-Uită-te la mine.

-Nu.șoptește

-Atunci presupun că preferi să ajungi pe masa de la morgă.râde deschizând dulapul

-Simțul umorului e straniu la tine.mormaie învins

-Mă bazez pe asta, puștiule.

Deschide ochii doar pentru că a auzit apelativul folosit. L-a numit "puști". Asta trebuie să însemne ceva?

-Nu sunt un puști.zice si se așează pe pernă privind tavanul

Atunci nu o sa discutam despre noaptea în care te-ai tăvălit pe trotuar prin ploaie, își zise Robert apoi închide ușa dulapului. Iese din cameră și udă un prosopel cu apa rece. Febra lui Thomas nu era gravă, probabil undeva sub 39°, nu putea fi sigur pentru că nu avea un termometru. Se întoarce în cameră și îl vede tot pe patul lui. Era obsedat de lucrurile lui si nu voia să fie atinse, dar puștiul l-a "salvat" oarecum. Mai mult și-a sacrificat căldura si a împărțit-o cu el, stia ca sună dubios pana si in mintea lui, dar chiar facuse asta. Si în acest caz nu il putea lua pe sus să își elibereze locul, pentru un motiv atat de neimportant. Îi așează prosopelul pe frunte si observă fața panicată pe care o face.