Pierdut în lume

Capitolul 10

    Dimineața următoare, era deja târziu când m-am trezit. Toată lumea era pregătită de placare. Știam că era o zi normală în care părinții mei ar fi condus o zi întreagă, iar seara am fi făcut un foc mic și o cină gustoasă. Singura diferență ar fi fost că Sam nu mai era printre noi, dar știam că am îmvățat multe de la el și ne-am fis descurcat la fel de bine ca și cum el ar fi fost cu noi. Familia Christinei nu era neobișnuită pentru noi. Ne împrietenisem foarte bine cu ea.

    M-am urcat în mașină, luându-mi rămas-bun de la locul în care mă întâlnisem cu Sonya, Sadie, Christina și Dylan. Pe drum, m-am uitat plictisită la drumurile pe care le escaladam alături de familia mea cu ani în urmă, când totul era verde. Vedeam toate frumusețile cum se scurgeau în privirile mele și îmi aduceam aminte de toate râsetele și plânsetele pe care le-am trăit în acele locuri. Îmi aminteam cum am căzut pe acele drumuri într-o vacanță și mi-am julit piciorul. Am plâns mult, însă mama a avut grijă de mine, apoi ne-am continuat drumul, iar în final am descoperit o cascadă nemaivăzută și un lac extraordinar în care mi-am curățat rana și m-am jucat alături de părinții mei. Visam la momentele în care aș fi crescut și aș fi escaladat din nou acele zone cu prietenii mei și le-aș fi prezentat și lor acel loc superb. Din păcate, acele zile n-au mai sosit și nici nu mai aveau să vină.

    Plângeam la geamul mașinii. Lacrimile se prelingeau pe geamul cenușiu, dar mă chinuiam ca nimeni să nu mă vadă, deoarece nu voiam să mi se pună întrebări despre motivul din care plângeam. Nu voiam să mă trateze ca pe un copil de cinci ani care și-a pierdut jucăria.

    Se întunericise deja, dar mașina noastră nu se oprea. Totul era negru, se zăreau puține lumini pe marginea drumului, doar farurile mașinii străluceau puternic. Afară era foarte cald. Probabil erau clipe de foc pentru istoria celor mai călduroase nopți.

   Deodată un beculeț roșu s-a aprins la bordul mașinii și a început să se audă un sunet enervant.

    Tata s-a dat jos din mașină și a observat că unul dintre cauciucuri era spart. Celelalte mașini erau parcate în spatele nostru și toată lumea a coborât din ele. Tatăl meu a scos cea mai mare parte dintre provizii din portbagaj, ajutat de către Mark și Dylan, dar în același timp și de mama. Din întuneric, se auzeau sunete ciudate, dar îndepărtate. Toată lumea și-a luat lanternele din ghiozdane și am început să luminăm cauciucul spart care era foarte încins.

    La un moment dat, m-am hotărât să îndrept lanterna spre un alt loc, pentru că tata nu mai avea loc să monteze roata din cauză că erau prea mulți oameni în jurul său. În lungul luminii neclare se zăreau clădiri ciudate, dărăpănate, nu se auzeau sunete omenești, doar țipete și sunete dezgustătoare de monștri. Doi ochi lucitori au apărut în întuneric, iar cu o mișcare ciudată au apărut încă patru perechi. Am început să strig la echipa noastră pentru ai anununța că trebuia să fugim pentru a scăpa cu viață din mâinile atacatorilor.

    Toată lumea a plecat de lângă roată. Mark a scos o pușcă din mașină și a început să atace acele creaturi, dar în spatele uneia căzute apărea alta. Ne-am luat arcurile cu săgeți și am început să tragem în atacatori. Veneau din ce în ce mai mulți. Am fugit spre cele două mașini rămase intacte, luăndu-mi rapid din mașină ghiozdanul. Mama striga după mine să vin mai repede. Un atacator era la câțiva metri față de mine și striga cuvinte fără sens. Am urcat în mașina lui Andrew și a familiei sale. Unul dintre prădători era pe punctul de a intra în mașină, dar Mark l-a ațintit de la spate. Am închis ușa repede și am încuiat-o în timp ce un alt atacator dădea cu capul în geamul mașinii. Mark fugea pe partea cealaltă pentru a ajunge la volan. În spatele nostru se afla familia Christinei. Nu m-am uitat prea mult în spate, dar speram că se descurcaseră. Mașina noastră a fost porinită și am început să călcăm atacatori. Se auzeau urlete înnăbușite sub roțile mașinii. Atunci realizasem că pierdusem multe lucruri odată cu pierderea mașinii. Acolo erau provizii importante.