𝗗𝗮𝗱𝗱𝘆'𝘀 𝗱𝗼𝗹𝗹💦 [𝗣𝗮𝗿𝗸 𝗝𝗶𝗺𝗶𝗻]

4|volum 2

Cassandra

Au trecut 4 luni de la propriul zis "accident",iar eu ma simt din ce în ce mai nașpa.Taehyung a început sa ma bată zilnic,iar vânătăile de pe corpul meu se pot observa cu ochiul liber dacă nu le acopăr.

-Îmbraca-te,mergem undeva.Îmi afirma acesta iesind din camera mea.Am oftat fără sa ma audă și m-am dus la dulap de unde mi-am ales niște haine lejere,pentru ca este deja vara afara.

-Sunt gata.Îi spun și ma duc sa ma încalț.Nici măcar nu îl întrebasem unde mergem pentru ca îmi era frica sa nu tipe iar la mine.

-Haide atunci.Ma i-a brutal de mâna și ma trage pana la mașina.

-U-Unde mergem?Întreb cu o reținere find gata de o alta palma.Îmi strâng ochii pregătindu-ma de impact însă nu simt nimic.Mi lărgesc ușor și îl privesc.

-De ce îți strângi ochii?Ai crampe?Ma întreaba cu o privire grijulie.Ce bipolar putea sa fie omul asta.

-Nu.Vreau sa știu doar unde mergem.

-De ești așa curioasa?Ma întreaba iar eu dau din umeri.

-Poate pentru ca sunt soția ta...

-Am treaba la birou la mine,și am zis sa te i-au și pe tine.

-Oh.Si-a luat privirea de la mine și a început sa conducă.Mergea destul de repede,ceea ce lui nu îi stătea în fire.

-M-Mergi mai ușor,vei pierde controlul!Îl anunt însă nu ma asculta,în schimb îmi arunca o privire urâta.

-Taci sau te plesnesc aici și acum!M-am făcut mica și l-am ascultat.Eram gata de orice în momentele astea.Mergea atât de repede încât putea oricând sa facă accident.

-Taehyung,încetinește!Tip la el.

-Am zis sa taci dracului din gura!Se uita la mine și își pierde controlul mașinii,eu făcând ochii mari.

-Taehyung!Exclam și atunci când mașina face contact cu stâlpul mare îmi strâng ochii.Totul devine negru,simțind cum corpul meu se evapora din ce în ce mai mult.

***

Ma trezesc într-o camera albă și mica.Mi-am dat seama imediat unde sunt,așa ca imediat am tresărit din pat și m-am uitat împrejur.

În camera intrase un doctor,vrând sa ma consulte.

-Ați fost norocoasa ca ați rezistat,nimeni nu va mai dădea șanse!Îmi spune zâmbind.Mi-am arcuit ușor sprâncenele și am privit în gol confuza.

-A-Adică?

-Nu îți aduci aminte nimic?Ai fost în coma 9 luni,fetiț-o!Mi-am mărit ochii.9 l-luni?

-Taehyung!Exclam dintr-o data sărind ca arsa din pat.

-Ușor ușor.Esti încă slăbită!M-a prins de brat și m-a ținut pe loc.

-Unde e Taehyung?Întreb agitata.

-Domnul Taehyung era soțul dumneavoastră,nu?Îi dau afirmativ din cap.Îmi arunca o privire fără sperante dându-mi de înteles ce va urma.

-E...

-Da,domnul Taehyung a murit.A avut o lovitura craniană mare,pierzând mult sânge.Îmi pare rău.Îmi afirma.Sincer nu știam ce sa cred.Într-un fel îmi părea rău ca am scăpat de el și de bătaia lui,dar într-un fel îmi va lipsi.

Nu aveam puterea sa plang,simteam ca orice făceam era în zadar.

-Peste o săptămâni veți fi externată,pana atunci va vom mai face niște analize.Îmi spune și iese din salon.