.D. A. N. G. E. R. | • JJK.ff • ✔

°SEVEN°

—A renunțat la.... face o pauză susținând. A renunțat la tine.

Mă uit la el cu o privire serioasă, nu e de glumit... Chiar vreu să știu la ce renunțase...

— Jungkook lasă glumele.
— Anreea sunt cât se poate de serios. spune acesta privindu-mă în ochii. De asta a rămas Yoongi cu Jimin.

Toată viața am trăit în minciună. Toate poveștile pe care le auzeam despre moartea mamai erau false. Îmi las capul în jos abținându-mă să nu fac vre-o criză de nervi.

"Mama ta murit ca să te salveze." au spus, "din cauza ei ești încă vie" au spus, dar nimeni nu s-a gândit ca6 voi afla adevărul.

— În fine, vezi sta aici până ce rezolvăm problema asta. spune cu o voce nepăsătoare.
— Și cu Yoongi cum rămâne? spun cu vocea puțin tremurândă.
— Nu-ți face grij în privința lui, știe să aibă grijă de el. În plus, el ți-a spus să vi cu mine, nu? întreabă acesta aplicându-se la nivelul meu.
— Ba da. spun uitându-mă la el.

Mă pierd în ochii lui negrii ca cerul nopții. Ceea ce e neobișnuit pentru mine, nu mi s-a mai întâmplat cu altconeva înafara de.... Ugh.. Înafara de Jimin.

Tece un minut, două, trei, iar în încăpere se lasă liniștea din nou, dar de data asta era alfel. Nu mai era atmosfera aceea stresantă ca înainte.

— Domnule Joon, îmi cer scuze că vă întrerup dar avem o problemă. apare de nicăieri unul din bodyguarzi lui.

Acesta își îndreaptă postura și îi aruncă o privire serioasă bodyguard-ului său.

Mă uit cu multe semne de întrebare la aceștia însă singurul răspuns primit de la Jungkook este:

— Andi, urcă la etaj și alegeți o cameră, mă voi întoarcă curând. spune pe un ton serios.
— Bine... spun și mă îndrept spre scări.

Ceva nu e în regulă cu situația asta. Prima dată aflu că Jimin e un mafiot, mă rog, fiul unui mafiot, apoi din senin mama m-a vândut practic, unei mafii. Iar acum Jungkook se comportă de parcă ar pleca la vânătoare sau ceva.

Îmi imaginez toate scenele posibile, în timp ce urcam scările pentru a ajunge la un hol cu multe uși de stânga și dreapta geamului din capăt.

Intru în ultima cameră din dreapta rămânând uimită de ceea ce era de partea cealaltă a uși.

E o cameră de două ori mai mare decât a mea. Geamurile sunt uriașe spre deosebire de cele din camera mea.

Trece o oră dar nici urmă de Jungkook. Într-un final decid că mă culc pentru că am cursuri mâine.

Mă fac comodă în patul imens și adorm.

                              ****

Este miezul nopții, presupun că Andreea doarme deja.

Intru în casă și mă asigur că nimeni din cei care au venit cu mine nu s-a rănit.

— Toți sunteți teferi?
— Da domnule! răspund toți deodată.
— Dar dumneavoastră ar trebui să o luați mai ușor zilele astea, nu vrem să se repete ceea ce s-a întâmplat acum șase luni.
— Nu vă faceți griji în privința mea, îmi știu limitele. le spun și urc scările pentru a ajunge în camera mea.

Ajung în holul care duce la camera mea. Rămân surprins când văd ușa camerei din fața mea era deschis.

Intru pentru a mă asigura că nu e vreun asasin sau cineva angajat ca să ne ucidă.

Din fericire era doar Andreea care adormise. Mă apropii de pat uitându-mă la ea, e mult mai fragilă decât pare.

— Dintre toate camerele din casă ai ales camera mea, huh? spun încet ca să n-o trezeasc.

Mă îndrept spre ușă pentru a o închide.

                               ****

Sunt trezită de un sunet putenic. S-ar ca arsă uitându-mă în jur pentru a găsi cauza zgomotului.

În cameră nu era nimic ne la locul lui, dar când îmi îndrept privirea somnoroasă spre ușă, îl văd pe Jungkook pe podea.

— Jungkook? Hei, ești bine? Jungkook?! spun îngrijorată.

Acesta nu răspunde, ceea ce îmi i-a tot somnul. Mă ridic din pat și mă îndrept spre el.

— Jungkook? Hei. îl îmbrâncesc ușor.

Înainte de a-l ciufili, acesta mă prinde de încheietură.

— Fă l-liniște, nu vreu să vină băieți aici. spune luând aier după fiecare cuvânt.
— Ce s-a întâmplat? Cum ai ajuns în starea asta? întreb îngrijorată.
— î-îți... explic.. mâine. spune prinzându-mă pentru a se ridica.

Mă uit la acesta cu ochii umeziți. Niciodată nu am fost genul de persoană care să fie nemiloasă, în schimb, începeam să plâng de fiecare dată când cineva pățea ceva.

— Domnule Joon? Domnule Joon unde sunteți? Am auzit zgomote puternice de aici.
— Prefăte că dormi... șoptește acesta punându-se în pat.
— De ce aș- sunt întreruptă de bătăi în ușă după care sunetul clanței.

Fără alte cuvinte mă pun lângă el și închid ochii.

— Domnule Jo- se oprește văzând că acesta doarme. Presupun că ceva căzuse atunci.

Spune ieșind. Mă întorc spre Jungkook care încă respira sacadat însă începea să-și revină.

— Nu pot să cred că tu chiar plângi. șoptește uitându-se la mine.
— Nu e.. Adică da dar... Nu te uita la mine așa! spun revoltată în timp te îmi șterg lacrimile.
— Șșht! Liniște să nu se întoarcă. spune acesta cu privirea spre tavan.
— Ești-
— Da, sunt bine. Îmi voi reveni în scurt timp.

Spune acesta punându-și mâna pe piept.

"Ce se întâmplă cu tine? "