.D. A. N. G. E. R. | • JJK.ff • ✔

°THIRTEEN°

Mă uit în jur încercând să-mi dau seama unde sunt și pe unde ar trebui s-o i-au. Dar gândul îmi e la Jungkook.

Sunetul unori pași repezi venind spre mine se aude din toate direcțiile, dar nu pot să rămân pe loc. Intru în primul tunel care îmi intră în câmpul vizual și trec prin el ca fulgerul.

Ajung într-o altă încăpere mai mare, una care arată ca interiorul unei case, ba nu, interiorul unui conac din trecut.

— Ce e locul ăsta... spun încet, coborând de pe șine.

Un loc imens, cu unele scări care nu duc niciude, geamuri sparte, sticlă peste tot pe jos. Pe scurt toate dovezile cum că acest loc e abandonat de ceva vreme.

Mă uit în jur uimită de ceea ce văd, uitând complet motivul pentru care fugem.

— Andreea, ascundete! se aude vocea lui Jungkook.

Acesta apare de nicăieri în fața mea, moment în care se aude un alt foc de armă. Acesta își lasă capul pe umărul meu preț de câteva secunde. După care îmi face semn să fug.

Nu... Nu pot să-l las aici. M-a salvat, a fost... Din vina mea, el a fost împușcat. Din cauza neatenției mele... E numai vina mea.

— Andi du-te. spune acesta îndreptându-se.
— Nu... spun încet.
— Huh? se întoarce spre mine.
— Nu plec nicăieri fără tine! spun, lăsându-mi lacrimile să curgă.

Acesta se uită la mine surprins de reacția mea, după care se apropie mai mult stergându-mi lacrimile.

— Pentru ce plângi acum, idioat-o. spune cu un mic surâs.

Mă uit la el neputând să spun nimic. Voce îmi pierise în momentul în care acesta a fost împușcat.

În acest timp atacatorii erau destul de comfuji din cauza acțiunilor șefului lor. Acesta îi oprește din a mai trage cu încă un glonț în ei.

— Haide. spune Jungkook mergând spre unul dintre multele uși din încăperea respectivă.

Trecem de ușă și ne trezim într-un hol destul de lung. Acesta se sprijină de perete făcându-mi semn să merg în față. Însă în loc de asta mă opresc în fața lui.

- Unde ai fost împușcat? îl întreb cu voce ușor tremurândă.

Jungkook își întoarce privirea spre mine fără să scoată un sunet.

— Unde te-au împușcat? întreb a doua oară cu vocea mai stabilă.
— Spate. spune cu jumătate de gură.

Mă uit la el de parcă aș fi văzut o fantomă, cel puțin. Sunt surprinsă că încă e viu după acea împușcătură... E măcar om?

— Lasă-mă să văd.
— Sunt bine Andreea.
— Nu, nu ești. Ai noroc că ești încă viu. spun serioasă și pe un ton puțin ridicat. Dacă mai pierzi mult sânge nu vei fi în stare să ieși de aici.
— Andi... spune acesta susținând.

Se lasă jos ridicându-și bluza. Bluza împreună cu restul hainelor e pină de sânge. Îmi dau jos bandana cu care îmi prinsesem părul și îl țin pe rană.

— Agh! Fi mai bandă te rog, n-am corpul din fier. spune acesta întorcându-și privirea spre mine.
— Scuze. spun întoarcănd bandana pe cealaltă parte.
— N-a fost o idee bună să venim aici. spune acesta lăsându-și capul în jos. Era să fi omorâtă din cauza mea.
— Despre ce vorbești? N-am pățit nimic spre deosebire de tine. îi spun uitându-mă la el.

Jungkook se uită în partea opusă, în timp ce verificam dacă mai curge sânge.

— De ce te complici cu mine? întreabă acesta încet.
— Huh? Complic? spun surprinsă de întrebarea lui.
— De ce ai insistat să te uiți la rană în loc să mergi mai departe? întreabă din nou.
— Nu știu cum e cu asasinii dar eu vreu să mă întorc la suprafață cu persoana cu care am intrat. îi răspund dintr-o suflare.

Adevărul e că nu vreu să-l pierd. Până acum nu aveam nici-o problemă cu lucruri de genul acsta, dar acum. Acum n-am de gând să mă despart de el.

— Să te întorci cu aceași persoană, huh? spune încet. Chiar ești idioată.
— Păstrează-ți părerea pentru mai târziu, asta va durea puțin. spun strângând bandana de jumătate de metru în jurul răni lui.

Din ochii lui ies câteva lacrimi, dar nu mă surprinde. Oricât de puternic este, nu are cum să nu-l doară. Leg capetele între ele și mă dau mai în spate.

— Ești incredibilă în a tortura oameni, ști? spune acesta respirând greoi.
— Zi mersi că nu te-am lăsat să mori. îi spun uitându-mă la el.