"Îți pot explica. Andi! "
"Nu mai e nimic de explicat. "
Mințită și înșelată, Andi nu credea că va ajunge să iubească pe cineva din nou. Dar pe când să fie în stare s-o i-a de la capăt, aceasta întâlnește persoana de la care a început totul într-un...
După mai mult de o jumătate de oră, acesta se ridică și ne continuăm drumul mai departe.
Într-un final ajungem la ieșirea din acel labirint. Jungkook nu era în ce-a mai bună stare dar chiar și așa mereu când pomeneam de spital răspunsul lui era, nu.
- Însfârșit la suprafață! spun uitându-mă spre cer. - Te comporți de parcă ai fi fost închisă cel puțin o săptămână acolo. spune râzând. - Cum de mai ai forță pentru comentarii, tu care era să nu mai ieși de acolo? îl întreb chicotind.
Acesta se apropie de mine îmbrățișându-mă.
Oops! This image does not follow our content guidelines. To continue publishing, please remove it or upload a different image.
- Mai bine eu decât tine. îmi șoptește la ureche.
Cuvintele lui mă surprind, dar nu vreau să las asta să mă împiedice în momentul acesta. Nu vreau să se mai termine niciodată.
N-am idee de ce vreau sau simt asta, dar presupun că n-o să-mi cauzeze probleme dacă le accept idiferent ce ar fi, nu?...
Pe când am ieșit din acea încăpere era întuneric afară, în ciuda faptului că e noapte încă e destul de cald, iar pe cer nu era nici-un nor.
Oops! This image does not follow our content guidelines. To continue publishing, please remove it or upload a different image.
Dar nu pot să mă uit la stele, nu acum. Jungkook are nevoie de un doctor, și încă trebuie să ajungem acasă. Dar nu știu unde suntem, nimic din ceea ce e aici nu pare a fi parte din oraș.
— Jungkook nu ști pe unde e....- Jungkook? mă uit la acesta care era așezat pe iarbă. — Nu trebuie să ne grăbim. spune acesta îndreptându-și privirea spre cer. — Ți-ai ales un moment prost pentru a admira cerul. Trebuie să mergi la spital. spun mergând spre el. — Nu pot, dacă ar afla bodyguarzi nu s-ar termina bine pentru nimeni. — Nu te mai opune, chiar vrei să mori? spun puțin mai tare.
Ce e cu mine? De ce m-am enervat dintr-o dată? E viața lui, poate să și-o trăiască cum vrea el... Dar... Dar dacă alege să... Nu, nu vreau să mă gândesc la asta.
— Andi. spune venind mai aproate de mine. — Huh?
Își lasă capul pe umărul meu închizând ochii. Obrajii îmi prind culoare, întorcându-mă spre el pentru o secundă.
Chiar are de gând să doarmă aici? Afară, la marginea unui râu? Credeam că va chema pe cineva să ne i-a și se va preface că nu s-a întâmplat nimic.
— Ești ceva de speriat, dar cumva irezistibil.... spun încet că să nu-l trezesc.
Restul nopții îl petrec uitându-mă la stele, la fel ca atunci când eram mai mică.
De fiecare dată când mergeam cu părinții în vacanță, mama și cu mine mergeam la marginea lacului, unde de obicei îi povesteam tot ce aveam pe suflet.
Îmi amintesc de parcă ar fi fost ieri, acele momente când mă strângea în brațe spunându-mi că totul va fi bine. Însă în cealaltă secundă, zăcea moartă în mașina care căzuse de pe șoseaua care travera muntele.
Din acel moment, mi-am promis că nu mă voi atașa de nimeni ca să nu mai fiu nevoită să simt durerea despărțiri. Dar nici asta nu a mers cum voiam, i-am căzut pradă lui Jimin, Yoongi e dat dispărut iar Jungkook.... Cel care mi-a putrat de grijă până acum.... El e rănit grav.
Oricât de mult vreu să fug de acele sentimente, mă împiedic mereu de ele...
