Înțelesul Iubirii

Capitolul 1

3 iunie, Ziua mea
Am început sa urăsc zilele de naștere încă de acum 6 ani.
Toată prefăcătoria asta cu zilele de naștere, pur și simplu nu e de mine.
De ce sa fii cu zâmbetul pe buze doar când e aniversarea cuiva, când avem la dispozitie fiecare zi sa facem asta? E o mare porcărie și sa dea naiba dacă n as desființa zilele de naștere.
Cred ca ar fi trebui sa încep prin a va povesti de ce le urăsc atât de mult.
Simplu.
Vinovați: Mama și Tata.
Victima : Ei bine, eu.
Când aveam 12 ani, ai mei au considerat ca sunt destul de mare încât sa înțeleg ce aveau sa mi spună.
O nimica toată. Doar eram adoptata, părinții mei biologici m au lăsat la prima ușa pe care au găsit o, părinții mei actuali nu știau ce sa facă cu mine, au fost nevoiti sa ma adopte pentru ca s au simțit legați de mine sau ceva de genul asta.
În toți anii ăștia, ma priveau diferit, am considerat ca e de la prea multa iubire pe care mi o poarta.
Neah, pur și simplu li se părea ciudat ca seman cu ei, deși nu sunt a lor. E total aiurea, dar am trecut și peste asta, fiindcă aveau al dracului de multa grija de mine. De aici și limbajul meu...
Revenind, după cateva ore, mama ne a părăsit din nu știu ce motiv. Tata a preferat sa mi zica doar,, E mai bine asa. Acum va fi fericita. "
Aparent, niciunul nu s a gândit la fericirea mea, care din acea zi, nu a mai existat. I am urat pe toți. Pe mama ca ne a părăsit,pe tata ca se distrugea încetul cu încetul bând în fiecare seara, pe asa zișii părinții mei biologici, ca m au aruncat ca un gunoi, pe soarta ca am ajuns sa am viata asta.
De la nunțile pe care le planificam pentru Barbie și Ben, am ajuns la fata care nu voia sa mai iasă din cortul ei (cadou de ziua mea de la mama și tata) ca să mi amintesc mereu de zilele bune și de zâmbetul lor când mi l au dat.
Încet, tata își revenea, ieșea la întâlniri, și a găsit chiar și un job. La mine nu era asa, eu am ajuns o epava și în loc sa încerce sa ma susțină, din cauza lui ma scufundam și mai tare.
Asa a trecut copilăria mea. Nu am mai auzit nimic de mama din acea zi, cu tata abia mai schimbam 3 cuvinte, fiind mereu ocupat cu munca, cu noile lui cuceriri și orice nu avea legătură cu mine. M am obișnuit sa fiu singura și spuneam ca asa mi e mai bine, dar știam ca încerc doar sa ma mint. A funcționat, cât de cât.
Nu are rost sa incerc sa descriu ce simțeam când vedeam o familie unita, o mama care și îmbrățișează copilul, părinți care ies împreună cu copiii lor în parc. A fost un chin pentru mine, asa ca incetam sa mai ies pe afara.
La 16 ani mi am început viata de rebelă. Abia mai dădeam pe acasă, ieșeam prin cluburi, beam, fumam și orice poate sa mai facă un adolescent rănit.
La 17 ani, mi am început și viata sexuala. Nici măcar nu l cunoșteam pe tip, dar asta era cel mai important, pentru ca nu mi doream în niciun caz sa ma mai leg de cineva ca apoi sa l pierd. N as mai fi putut rezista. Asa ca tot anul am ținut o de la un tip la altul, de la o petrecere la alta, de la un joint la altul și tot asa.