Înțelesul Iubirii

Capitolul 37

-Hai să jucăm un joc, vrei?
Îmi zice Alex deodată.
-Ce joc?
-Eu îți zic un lucru despre mine, tu îmi zici un lucru despre tine. Bine?
  Îmi place ideea de a afla lucruri despre Alex. Problema e că nu mi place ideea de a afla Alex lucruri despre mine.
-Ce fel de lucruri?îl întreb.
-Orice vrei tu.
Nu ar trebui sa fie asa greu.
-Bine. Tu începi.
-Păi... Îmi place negrul, am aproape 20 de ani și am un cabinet de făcut tatuaje, piercing-uri.
-De când?
  Trebuia să-mi dau seama. E evident că Alex iubește tatuajele și cum pare genul independent, m-am gândit că lucrează și-și plătește singur chiria etc. Un cabinet de genu e fix pe genul lui.
-De un an. 
-Felicitări! Și unde e cabinetul?
  Aș merge cu mare drag acolo.
   Începe sa râdă. De ce râde?
-Ce e?îl întreb, deja enervată de râsul lui.
-Mai știi unde ți-ai făcut tatuajul acum puțin timp?
  Nu creeed!
-Locul ăla era al tău?
-Mda.
  Asta chiar e ceva. Are propria lui afacere.
-Și Marcus cine e?
-E ajutorul meu.
  Acum totul capătă sens.
-De aia tu și Marcus erați asa apropiați.
-Aparent Marcus nu era așa apropiat doar de mine.
Acum eu sunt cea care râde.
-Gelos?
Îmi place să glumesc cu el sau pe seama lui.
-Nu. E evident că mori după mine.
  Știu că glumește, dar totuși. Ce tupeu pe el! Îmi mai și face cu ochiul.
-Ești un nesuferit, știi?
-E posibil sa mi se mai fi spus de câteva ori.
  După câteva secunde, se vede pe fața lui că și-a amintit de jocul nostru.
-E rândul tău. Spune-mi ceva despre tine.
   Hai ca pot!
-Păi, îmi place negrul, aici avem ceva în comun, am 18 ani, știi doar și...
  Acum e acum. Ce as putea sa i spun? Nu am și nu am avut nicio meserie. În afară de dramele mele din trecut, nu e nimic interesant la mine.
  De fapt, cred că am găsit ceva, așa că îi spun.
- Și îmi plac corturile. Nu am mai stat în unul de când aveam 13 ani.
  Nu prea pot sa cred ca am zis de corturi. Doar ca mi se părea singurul lucru pe care i-l puteam spune. Și e adevărat, nu am mai stat de la 13 ani. Asta însemnând ca un an întreg am stat în cortul primit cadou de ziua mea de la Cristina și Dan, visând la o viata perfecta alături de ei.
  Urăsc ca pe urma nu am mai avut puterea sa stau în vreun cort. Am adorat mereu minunățiile alea!
-Bine de știut.
Îi zâmbesc abia vizibil.
-Mai continuam? Nu cred ca as avea ce sa ți mai zic.
Sau nu vreau sa i mai zic vreo ceva. E o diferență, dar o las pentru mine.
-Eu cred ca da. Gândește-te. Nu e nevoie sa mi spui cine știe ce. Zi mi doar ce ți place, ce pasiuni ai. Orice îți face placere. Nu te forțez sa spui ceva anume.
  Cât de drăguț poate fi uneori!
-În regulă, ii spun aproape în șoaptă.
-Bun. Pai să-ți zic eu. Probabil e evident, una dintre pasiunile mele e să fac tatuaje. Alta e să fac sport. În mare parte alerg. Mă trezesc devreme în fiecare dimineață și fac ture prin parcul de peste stradă. Mereu m a relaxat mișcarea. De aia folosesc eu scările.
   Normal ca face sport. Adică doar nu credeam că fizicul ăla a apărut peste noapte.
-Ohh, acum înțeleg de ce alegi nenorocitele alea de scări.
  Îmi zâmbește, dar nu spune nimic, semn că așteaptă ce am eu de zis.
-Nu am pasiuni. Nu am stat niciodată sa ma gândesc la asa ceva. Știam doar că-mi place sa ies în cluburi, sa beau, sa urăsc pe toata lumea și chestii de genu. Asta a fost de pe la 16 ani și până în prezent. Nu m a interesat sa fac și altceva.
  Probabil ii par patetica, dar macar sunt sincera și pentru mine, e un mare progres.
-Încă mai e timp.
  Mă așteptam să mă judece sau sa ma întrebe mai multe, dar el a preferat pur și simplu sa ma înțeleagă.
Cum de am avut eu norocul să dau de el?
-Pai, cred că-s destule lucruri spune pentru o zi.
  Aici îmi dau singură dreptate. Nu am spus cine știe ce, dar tot e ciudat să-i dezvălui pentru prima dată cuiva lucruri despre mine.
-Bine. Cum dorești.
Vreau să-mi plătesc consumația, dar mă oprește.
-Ți-o datoram, mai știi?
-De parca s-a întâmplat ieri.
  Ne referim la ziua când m-a lăsat pentru blondă.
-Încă mă simt prost pentru aia.
-Nu mai contează, ai fost de mult iertat.
  Îi spun și ii zâmbesc. Am zâmbit alături de el cât nu aș fi visat vreodată că voi fi în stare sa zâmbesc.