UN SINGUR SUFLET

1

Soarele ardea necontrolat, aerul era încărcat de praf, și căldura dogoritoare deja o făcea să își piardă respirația. Drumul părea pustiu, iar dacă nu vedea panoul cu " Bun venit în Phoenix" nu ar fi putut crede că, chiar se afla un oraș undeva în față. Bagajul mic scârțâia necontrolat pe drumul aproape distrus, autobuzul părea că o lăsase destul de departe de oraș și nici alte mijloace de transport nu părea să mai existe.

Oftă prelung și doar gândi "La naiba" dar nu avea alta soluție, mătușa ei era singura rudă rămasă și de acord ca ea să vină să locuiască împreună. Nu o văzuse niciodată sau cel puțin așa își amintea, mama ei nu mai păstra legătura cu ea iar faptul că aceasta o primise bucuroasă o făcea să răsufle ușurată.

Trecuse pe lângă ceva depozit abandonat la intrarea din oraș și aproape simți că o ia groaza. Ce fel de loc era ăsta? Amenințările cu privire la a nu intra în oraș erau sinistre, desenele obscene de neprivit iar ciorile ce zburau peste, făcea totul ca o scenă dintr-un fim horror. Totuși primise oarecum cu bucurie vestea că sora mamei ei ce locuia la sute de km îndepărtare acceptase să o primească.

Acum că murise și mama ei avea nevoie să stea undeva, bani nu avea iar din cauza bolii mamei ei fuseseră nevoite să vândă totul, asta le băgase într-o sărăcie lucie și cu toate astea mama ei tot murise. Îi mulțumea lui Dumnezeu că aceasta o primea, cel puțin pe vară, sau un an până mai strângea ceva bani după ce se angaja și obținea o bursă bună la o facultate prestigioasă din marele orașe, fusese mereu tipa tocilară ce citea mult și învăța cu plăcere. Nu se bucurase de nimic ca toți ceilalți copii și adolescenți de vârsta ei, nu cunoscuse distracția, prietenia și nici măcar iubirea. Cine s-ar fi uitat la o fată săracă, ștearsă și plictisitoare? Asta nu însemna că nu își dorise niciodată alt ceva, tânjise după ce aveau alte fete de vârsta ei. Avea 19 ani, terminase liceul și acum era pe un drum pustiu ce părea mai mult de țară decât de oraș.

Mergea mai bine de o oră după calculele ei, aproape i-se făcea rău de la căldură și totuși nu dădea de case  sau blocuri. De ce naiba pusese cineva un panou cu ,,Bine ați venit "la o oră distanță. Aproape că se pusese jos extenuată când auzi un zgomot puternic. Era o motocicletă din genul acelora negre și autentice de motocicliști ce merg în grupuri, tipul ce o conducea chiar părea că are legată o bandană la cap, după ce văzu că se apropie își făcu curaj și se poziționă în fața lui.

Era singura ei salvare și singurul om ce îl vedea după atâta mers. Poate în momentele normale nu ar fi făcut asta, ar fi evitat genul ăsta de oameni sau poate ar fi putut păți ceva, dar creierul îi era deja amorțit.

-Futu-i, nu ești normală? Vocea răgușită și pătrunzătoare o făcură să tresară. Te-am întrebat de ce stai în mijlocul drumului? Era să te omor, cu tine vorbesc, făcu el semne imaginare cu mâna. Dar nu mai avusese curajul să zică nimic, tipul arăta înfiorător, părul negru ca abanosul, ochii pătrunzători de negrii , cu cercel în buză și sprânceană, totuși se întreba dacă arăta înfiorător de urât sau de bine. O amuțise, nu văzuse pe cineva mai frumos de atât, iar cerceii și tatuajele ce le putea observa pe brațe și pe gât cum se ascundeau sub tricoul negru o intriga mai rău, și îi dădeau o severitate ce nu putea trece neobservată. Reuși cu greu să mimeze un "scuze" dar tot nu se mișcă din fața lui.

-E departe orașul? Spuse ea în final mai cu vlagă. Merg de o oră și am obosit..
Tipul se uită la ea îndoielnic.

-Ești sigură că nu ai greșit locul? Nu pari din peisaj. Spuse el ironic.

-O caut pe mătușa mea, o să locuiesc la ea o vreme.

-Fetițo ți-aș recomanda să pleci cât mai poți. Pari exagerat de inocentă iar orașul ăsta nu pare deloc potrivit pentru tine. Iar eu nu sunt un tip prea drăguț căruia să-i spui atâtea detalii.