UN SINGUR SUFLET

18

-Scuze e puțină dezordine, te poți așeza acolo.E ok dacă te uiți puțin de Jupe? Vreau să mă schimb. Adam aprobă. Locul era micuț, nu ar fi putut locui aici doi oameni, totuși pentru Eva și Jupiter era suficient, dar Adam nu își putea imagina totuși ca copilul lui să crească într-un loc așa mic. Era  încă ciudat sentimentul, era tată de puțin timp dar totuși își intrase în rol atât de natural încât nici el nu își putea explica, așa că accepta situația, poate dacă nu se întâmpla așa nu ar fi vrut niciodată copii iar privindu-l pe micuțul Jupe i-se înmuie inima, nu ar fi știut cât poți iubi o ființă fără măcar să te străduiești dar să vrei să fii totul pentru ea.

-Eva chiar trebuie să vorbim. Știu că sună ciudat de la mine care nu lua nimic în serios dar chiar trebuie.

-Vrei să mi-l iei?

-De ce tot crezi asta? Dacă voiam să ți-l iau nu cred că mai era acum cu tine. Nu vreau să fac asta, să fim serioși, nici  nu m-aș descurca.

-Atunci?

-Uite nu îmi place că nu mi-ai spus, e ciudat să afli că ești tată și copilul să fie deja mare și mai ales să pierzi o perioadă din viața lui dar sunt conștient de cele întâmplate, eram destabilizat, probabil nu aș fi acceptat să avem un copil atunci. M-am îndrăgostit de tine da, voia să spună că era încă iar acum era conștient dar din nou se abținuse, dar oscilam, îmi era frică să fiu rănit, îmi era frică de trecut. Probabil în Phoenix nu vrei să te întorci? Mai ai un an de facultate presupun. Așa că o să vin eu, știi când ți-am zis că dacă aș fi avut ocazia aș fi plecat de mult de acolo? Să presupunem că Dumnezeu are căi nebănuite, încep să cred din ce în ce mai mult în el. Râse Adam ironic.

-Nu vreau să te simți forțat..Adam eu pot avea grijă de el..

Se apropie de ea. Îi ridică bărbia cât să-l privească în ochi. Nu mă simt forțat, a venit totul atât de natural încât nici acum nu realizez. Ești obosită, ești toată trasă la față, și nu, nu vreau să zic că ești urâtă sau că nu mai arăți ca înainte ci doar că arăți extenuată, doar plângi și cere ajutor dacă asta vrei. Știi acum doi ani când te-am întâlnit probabil eu eram cel care ceream ajutor cu disperare iar tu mi-l-ai întins doar că am fost prea prost, acum îți înapoiez ce mi-ai dat. Se aplecă și îi atinse buzele ușor, după care se retrase. Eva se uită buimacă. Și lacrimile ieșiră fără voia ei. Ai idee cât mi-am dorit să te văd din nou? Aproape am înnebunit.

-Nu mă urăști? Șopti Eva printre lacrimi. Ți-am ascuns ceva atât de important.

-Te iubesc prea mult ca să te urăsc. Mărturisi Adam iar Eva rămase de-a dreptul șocată. Pentru el mărturisirea era o eliberare, avusese nevoie de doi ani ca să poată spune asta, să realizeze cât o iubea iar când realizase crezuse că fusese prea târziu. Acum că ea apăruse din nou nu voia să rateze  șansa asta, chiar dacă era posibil să fie rănit din nou.
De ce nu spui nimic? Sună prea siropos pentru mine nu? Râse el. Nu am spus nimănui asta în viața mea. Sau ești șocată și ai vreun iubit secret ce te așteaptă? Ei bine tot nu prea cred că îmi pasă. Ridică el din umeri.

-Sunt doar puțin..șocată..

-Văd și eu. Râse el din nou. Adevărul e că nu prea am ce să iert. Amândoi am greșit, iar dacă eu nu greșeam primul nu se ajungea la greșeala ta. Chiar m-am comportat oribil, nu am scuză că am băut..ți-am distrus viața..

-Nu spune asta, Jupe e cel mai minunat dar din viața mea, nu aș putea să trăiesc fără el, am fost foarte furioasă atunci dar când a apărut Jupe am uitat de tot, probabil cel mai greu mi-a fost că semăna atât de rau cu tine, a trebuit să mă obișnuiesc cu ideea că văzându-l pe el o să te văd întreaga viață pe tine iar lucrul ăsta mă făcea să realizez că de fapt nu cred că o să te pot uita vreodată. Nu am încetat niciodată să te iubesc. De asta când am realizat că ai înțeles greșit că aș avea un copil cu altcineva singurul gând a fost să merg să îți explic, eram disperată.