UN SINGUR SUFLET

14

-Neața și ție! Știi în mod normal dacă te-ai comporta așa cu șeful tău nu ar fi așa drăguț ca mine.

-Bună dimineața!

-Serios? Cât naiba mai ai de gând să mai stai supărată? A trecut o săptămână. Se apropie de ea și o prinse ușor de încheietură. Iubit-o...am greșit, îmi pare rău, m-am descărcat pe tine..e bine așa?
Eva își dă-te ochii peste cap.

-Tu chiar nu pricepi nimic Adam, crezi că asta a fost problema? Că nu ai fost mai blând? Scuzele astea sună așa de..nu contează..dă-mi drumul.

-Iubit-o!

-Te rog să îmi dai drumul, nu vreau să facem o scenă aici și să audă Maia de dincolo. Cu greu menținea distanța de el, era foarte greu, creierul ei spunea într-una nu dar totul din ea tânjea după el. Era la fel de îndrăgostită de el dar nu putea să-l ierte, trebuia să aibă demnitate, Adam nu părea că se va schimba vreodată iar ea nu știa dacă poate accepta asta, incertitudinea ce îi acaparaea mintea, faptul că s-ar sătura de ea și ar lăsa-o, mai bine acum cât mai avea un gram de putere decât mai târziu. Oricum avea să plece și să-l uite. Era admisă la facultate și confirmase, voia să fugă departe.

-Nu pot..nu vreau. O trase spre el și o sărută cast pe buze. Eva nu se retrase, își dorise la fel de mult să o atingă, iar corpul ei trădător cedă din nou. I-se tăiase oricum respirația de când intrase, blugii negrii și tricoul negru îi veneau ca întotdeauna perfect. Părul îi era răvășit, cerceii la locul lor iar mirosul coloniei se simțea de la distanță. Același lucru pățise și Adam, Eva era superbă, rochița albastră îi venea ca turnată, bronzul ușor de la soarele puternic îi evidenția trăsăturile, era minunată. Toată săptămâna se gândise la asta, voia ceva mai mult dar nu voia în același timp, avea prea multe traume din trecut nevindecate, nu știa dacă avea vreodată să fie pregătit. O ținea pe loc, totuși nu se putea îndepărta de ea, nu avea tăria asta. Era conștient că se îndrăgostise teribil de ea de data asta, o iubea, totuși nu o putea spune, nu își putea depăși condiția.

Pentru că ea nu retrase, adânci sărutul. Era blând de data asta, era un sărut plin de dragoste deși poate nici unul nu era conștient de asta. Nu durase mult până ce amândoi să se aprindă, dorința era răvășitoare, intrară în camera de lucru a lui Adam fără a opri sărutul. Nici unul nu scoase o vorbă atunci când se priviră în ochi pentru câteva secunde. Atunci când corpurile lor se contopiseră din nou cu o dorință mistuitoare doar gemetele înfundate și respirația scandată se mai auzea, se mișcau la unison, iar atunci când amândoi își găsiseră eliberarea, Adam se retrase și rămase așa pentru alte câteva secunde până ce respirația îi venise la loc. Făcuseră dragoste, poate mințile lor și rațiunea nu recunoștea dar inimile lor cu siguranță știau asta.

După ce își reveniseră, Adam caută ceva să se șteargă, după care șterse tot lichidul albicios împrăștiat peste tot. Eva facu același lucru. Era conștient că asta nu schimbase lucrurile și poate așa era mai bine, tulburase complet lumea acestui înger, îl corupsese iar acum poate era timpul să-i dea drumul, o ținea pe loc pentru că avea demonii lui.

Pentru Eva acest moment fusese ca un rămas bun, doar ea știa că avea să plece în câteva zile și Maia care promisese că momentan nu va spune nimic și desigur Carmen care deja se obișnuise cu Eva și îi părea rău că va pleca, totuși o susținea, avea să își strice viața aici în orășelul ăsta uitat de lume.

***

Ziua plecării sosise. Maia venise să o conducă pe Eva la autobuz, nu era aproape, Carmen o îmbrățișase și își luase rămas bun. Avea să o aștepte mereu înapoi, era bine venită oricând.

-Tot nu îmi vine să cred că pleci. O să îmi fie așa dor de tine. Totuși dacă aș fi avut șansa ta aș fi plecat de aici cum aș fi prins momentul.