UN SINGUR SUFLET

15

-Bună Eva, arăți bine. Spuse Adam. Dar în momentul de față era năucit, era la fel de superbă, poate mai superbă, numai el știa cât încercase să o uite, să și-o scoată din minte. Nici măcar nu se mai putea culca cu femei fară să-i vadă chipul. Era blestemat. Nu era genul oricum dar uneori nevoile fiziologice îi cereau mai ales după ce ea plecase, se culcase de două ori cu niște tipe pe al cărui nici nume nu-l știa și de fiecare dată o văzuse pe ea, fusese nemulțumit și nervos, nici una nu era ea, mai încercase de vreo câteva ori dar niciodată nu reușise să ajungă la act în sine, se oprea de fiecare dată când realiza că o vrea pe ea, era furios așa că trecuse iar la călugăria lui.

Eva nici nu auzise când Maia își ceruse scuze că nu o anunțase dar îi fusese frică ca nu va mai veni. Nici Adam nu știuse până ajunsese la mall așa că fusese cam târziu să evite.

-Bună..spuse Eva și zâmbi fals. Realitatea tocmai o lovise. Sentimentele care crezuse că se estompaseră, faptul că era tatăl copilului ei și acum văzându-l așa aproape observă asemănarea izbitoare a lui Jupe cu acesta.

-Ți-a fost dor de mine? Ridică Adam sprânceana amuzant după ce se așeză pe scaun. Adorase mereu ticul ăsta la el, iar vocea lui răgușită îi dădea fiori iar corpul ei trădător le cunoștea la fel de bine.

-Sigur, ești unul dintre prietenii mei nu? Zise Eva încercând să pară sigură pe ea.

-Desigur, râse Adam, așa părea și ultima dată. Cred că am eu memoria scurtă. Nici nu ai salutat. Se uită acesta la ea intens. Ce încerca să facă?

-Cred că e mai bine să uităm trecutul, a trecut ceva vreme totuși. În plus tu nu ai apărut în ziua aceia.

-Ha, eram destul de sigur că ai spus că nu vrei să mă mai vezi vreodată sau ceva de genul ăsta. Râse Adam mai mult ironic, dar așa sunt prietenii se mai ceartă nu?

-Ce bună e cafeaua asta. Zise Maia, crispată.

-Foarte bună! Zise Eva.

-Agitat oraș. Zise și Jack.

-Am ceva pe față? Spuse Eva.

-Ce? Râse Adam din nou. Te intimidez?

-Deloc. 

-Bun atunci. Chiar bună cafeaua. Îi răspunse acesta lui Jack amuzat. Cum mai e viața ta?

-Este foarte bine.

-Mă bucur! Spuse Adam iar de data asta putea vedea sinceritatea și zâmbetul sincer pe fața lui. Părea totuși ceva schimbat la el, părea mai relaxat, mai senin. Ai făcut ce trebuia, orașelul ăla mic și prăfuit nu te ajuta cu nimic în viață.
După vreo oră atmosfera se mai detensionase sau cel puțin Eva încerca, nu-i plăcea apropierea asta de el dar nici nu voia ca el să observe. Era clar că el trecuse de mult peste dar ea nici o zi..

-Trebuie să mergem. Spuse Maia, mă bucur că te-am văzut, ne mai vedem zilele astea sau chiar mâine. Eva zâmbi. Haide Jack. Adam ne vedem la hotel? Acesta aprobă.

-Încotro? Te conduc, oricum nu am alt ceva mai bun de făcut.

-E ok, zâmbi Eva, merg doar până în supermarket și după acasă, am o ..treabă.Nu te deranja.

-Sunt ok, poți fi ghidul meu pe aici până pleci, eu am fost al tău. Ridică el sprânceana și zâmbi cu acel zâmbet care îi transmiseră fiorii până în măduva oaselor. Asigură-te că ies teafar din mall. Râse el de data asta, sau încă mă urăști? Uite nu am apucat niciodată să îmi cer scuze sincer, legat de noaptea aceia...mie rușine de ce am făcut, am regretat ăstia doi ani mai mult cât pentru o viață, aș vrea să pot da timpul înapoi dar nu pot, nu credeam că o să mai am vreodată ocazia să îmi cer scuze...ai avut dreptate, chiar am fost un dobitoc.