The stars

Capitolul III

... Noaptea stingi focul, ca să poți să vezi nebunii
Pentru că pentru noapte sunt pregătiți doar unii...

Skyler Rivera

Cerul înstelat este artă pură pentru sufletul meu. Să stau, să-l privesc, să mă pierd printre miile de stele, printre constelații, să mă contopesc cu ele și să formam un întreg. Poate printr-o definiție absurdă a numelui meu, consider că cerul este cel mai reprezentativ lucru pentru mine, cerut înstelat mai exact. Lipsit de perdele, limpede ca lacrima, pur și real, totul înecat într-un întuneric sfidător luminii zilei.
 

Mă învârt prin living de aproape o oră de la plecarea prietenei mele, naiba știe unde. Am rămas singură într-un apartament care e de aproape patru ori cât casa mea. Ce ar trebui să fac într-o astfel de situație, în care se presupune că ești singură, într-un apartament gol goluț, în centrul unui oraș nou, unde nu știi absolut nimic și pe nimeni?

Bingo. Probleme.

Exagerez bineînțeles. Încerc din răsputeri să mă feresc de ele, dar nu cred că ar deranja pe nimeni dacă aș încercă să mă plimb prin zonă. Ce poate să meargă rău? Oamenii de aici par chiar foarte drăguți, poate îmi voi face și niște prieteni din prima mea zi aici.

Când eram acasă, obișnuiam să mă furișez noaptea din camera și să ies la scurte plimbări nocturne. Programul meu de somn era oricum unul destul de derutat, reușind să mă trezesc din oră în oră. Așadar am decis să rezolv problema asta și să încep să fac parte din cei ce dorm ziua și ies noaptea. Era o cu totul alta viață, mult mai interesantă în comparație cu ce se întâmpla ziua. Mult mai multe mășini, mult mai mulți adolescenți, și mult mai multă distracție, în limita pe care și-o permiteau. Totuși nu așa de exagerat cum mă aștept să fie aici.

Am fugit repede pe treptele ce mă conduc la dormitor, trântesc ușa în urma mea și deschid bagajul înjurând în minte că încă nu am terminat dre despachetat hainele. Arunc câteva din ele pe pat, în căutarea hanoracului, negru, până în baza mijlocului. Și îl zăsesc într-un final. Îi adaug o pereche de blugi negri, o pereche de bocanci cu panza pe alocuri, geaca de piele și reușesc să îmi întocmesc astfel, nelipsitul meu all black outfit, de parca nu aș cunoaște alte culori pe lumea asta.

Îmi pieptăn părul acum drept, și îl adun în două parți, în față, tragandu-mi gluga pe cap. Iau rapid geaca peste, telefonul, apoi cobor și intru direct în lift după ce m-am asigurat că am închis toate luminile. Zâmbesc victorioasă către reflexia mea din oglinda cea mare, apoi îmi mai aranjez puțîn hainele pe mine. Ușile se deschid larg și îl zăresc în spatele biroului de recepție pe Barkley care mai avea puțîn și adormea pe scaun.

Oare ar fi ok să știe că plec? Oare ar trebui să îi spun unde merg? Adică ar fi imposibil să nu mă observe. Cred, cu toate că nici de asta nu sunt sigură când observ că ochii săi sunt complet închiși lasandu-și capul ușor în jos. Zâmbesc totuși din nou triumfătoare când îi aud micul sforăit. Am chicotit scurt acoperindu-mi gura cu mâna și m-am îndreptat către ușile mari din sticlă, deschizandu-le ușor fară să fac vreun zgomot.

Și aici începe adevărata distracție. Mă întorc și dau imediat piet cu aerul rege, cu aglomerația uriașă, și mai ales cu confuzia mea. Mă uit în stangă și în dreapta spre o direcție în care ar trebui să mă îndrept, apoi aud fară să vreau, în trecere, două fete care vorbesc despre un club interesant. Zâmbesc drăcește hotărând să le urmăresc până acolo, însă niște motoare care toarc în zumzetul orașului îmi atrag atenția. Îmi ridic sprâncenele indreptandu-mi privirea către cei cu pricina, și observ doi băieți îmbrăcați în negru pe strălucitoarele motoare de aceeași culoare, care trec în viteză pe stradă pierzandu-se în luminile orașului.