The stars

Capitolul XVII

" Acelasi sange nu te face mereu familie..."

Issac Torrens

     Simt cum, daca mai pierd o singura clipa a existentei mele pe aceste scaun, o sa prind radacini aici si cel mai probabil voi deveni una cu mobilierul. Arunc priviri pe sub gene catre tatal meu captivat de o discutie de afaceri cu ceilalti barbati de la masa cea mare, apoi imi intorc atentia asupra creionului digital pe care il invart intre degete. Am pierdut intreaga zi in cladirea asta nenorocita, si in curand se va face ora cinei , asa ca ar face bine sa incheie orice discutie altfel risca sa ramana fara viitorul lor director.

     Pufnesc pe nari aruncandu-mi ochii peste cap, apoi ma intorc la desenele pe care le aveam insirate pe tableta din fata mea. Cine a inventat aceasta tehnologie absurda sa o ia si sa si-o bage undeva. Un arhitect adevarat lucreaza cu cureionul si hartia, nu cu tehnologie sofisticata. Stramb din nas cand realizez ca dau rateu dupa rateu din cauza modurilor de utilizare asa ca renunt si la asta. Simt ca imi ies din minti, in loc sa fiu cu Derek in oaza, eu stau si ascult balivernele domnului Torrens.

— Ma bucur mult ca v-am putut avea astazi alaturi de noi, domnule Wallace, tatal meu ma priveste scurt cu ochiul pentru a imi atrage atentia asa ca decid sa intervin pentru a termina odata calvarul asta.

— Intr-adevar domnule, ma ridic pentru a-i strange mana mosului din fata mea, o onoare pentru mine sa invat de la dumneavoastra cum sa ma ocup de minunata firma a familiei, continui punand accent pe ultimul cuvand moment in care tatal meu tuseste fals obtinanad un zambet malefic din partea mea.

— Firma tatalui noastru, asta a vrut fratele meu sa spuna, intervine Miles facandu-ma sa mi dau ochii peste cap si sa pufnesc. Nu se odihneste suficient noaptea, ceea ce il face putin neatent la ce scoate pe gura.

Unde era eroul cand ai nevoie de el? Chiar aici, in spatele meu. Miles trece pe langa mine lovindu-ma usor cu cotul si ma acopera in intregime, excluzandu-ma din raza vizuala a domnului Wallace. Ma uit scurt catre tatal meu ce deja ma priveste mustrator, iar tot ce fac eu este sa ridic, scurt, mainile in semn de predare. Dupa inca zece minute pierdute cu linguseli din partea celor doi, Wallace paraseste biroul impreuna cu subalternii sai lasandu-ne singuri.

— Tu vrei sa distrugi orice sansa, a firmei, la reusita? ofteaza tata trantindu-se in scaunul de la birou.

— Tu incerci sa mi distrugi orice sansa de a prinde si ziua de maine? pufnesc amuzat asezandu-ma pe coltul biroului sau privind catre fratele meu ce s-a asezat pe unul dintre cele doua fotolii. Simt cum incepeam sa ma autodiger acolo, ranjesc catre batranul care maraie nervos.

— Issac, tata ne-a anuntat in urma cu mult timp de sedinta asta, intervine din nou micul print, trebuia sa fi-...

— Pe tine cine te-a bagat in seama? il intrerup privindu-l derutat. Miles, apreciez devotamentul tau privind firma, si apreciz stradania tatalui noastru de a mentine firma la cele mai inalte cote, oftez ridicandu-ma de pe birou, dar fie vorba intre noi trei, mi-am pierdut o buna parte din copilarie si adolescenta prinde hartii, creioane, echere, rigle si alte tampenii, asa ca imi pare rau sa te informez Torrens dar am invatat tot ce era de invatat, ii explic calm tatalui meu in timp ce imi dau sacoul jos si ma indrept catre usa, iar tu, ma opresc si il privesc peste umar pe fratiorul meu, inceteaza sa mai aperi imaginea firmei crezand ca o sa obtii ceva, cartile au fost aruncate Miles, am castigat ca intotdeauna.

     Observ micul ranjet siret al fratelui meu dar aleg sa il ignor. Ii las pe cei doi membri ai familiei sa isi confeseze ofurile in liniste. Am nevoie de mancare, urgent, altfel stomacul meu va deveni o gaura neagra. Intru in lift atunci cand acesta isi deschide usile, apoi apas pe butoul ce ar trebui sa ma duca la parter. Intre timp ma sprijin cu spatele de unul dintre pereti si imi las capul pe spate oftand puternic. O zi pierduta la firma este o zi pierduta in port. Nu reusesc sa fac fata, sa ma impart intre cele doua, iar asta ma igrijoreaza teribil. Usile se deschid si ma indrept cu pasi mari catre iesirea din cladire, catre masina, iar mai apoi direct catre casa. Parchez si ma grabesc sa intru pentru a o gasi pe Margret in bucatarie facand exact ce imi doream sa vad.