The stars

Capitolul XII

...Inainte sa judeci viata cuiva, arunca o privire prin a ta...

Skyler Rivera

    Durerea este unul dintre cele mai puternice sentimente pe care le putem avea. Este atat de sfasietoare incat, uneori, nu ne dam seamna daca sangeram cu adevarat, sau doar simtim cum se scurge usor toata viata din noi, lasand din nou un gol nesfarsit de melancolie si nepasare. Nu stiu ce a fost in capul meu sa ii povestesc lucrurile alea despre mine. Am crezut pentru o clipa ca m-am vindecat, ca nu ma mai afecteaza, ca mi-am atins scopul iar rautatea lor nu ma mai influenteaza. M-am inselat. Taie in carne vie de friecare data cand ma gandesc la tot trecutul de aici, cu ei, si nu numai. Doare la fel de tare si faptul ca el nu face nimic, cu toate ca m-as fi asteptat sa miste macar un deget. Abia respira, abia scoate un sunet, abia imi dau seama ca este in dreapta mea, insa stiu ca este. Mereu am un gol in stomac in prezenta lui si a mirosului specific de parfum barbatesc combinat cu fumul tigarilor.

    Imi sterg cu podul palmelor lacrimile care s-au scurs pe obraji, iau o gura mare de aer si imi intorc silentios capul spre el. Priveste atat de pierdut, la fel de pierdut ca si mine de altfel, in spre cer. Luna impreuna cu stelele ne sunt martori durerii pe care o impartim. Nu stiu ce durere imparte el, insa sper ca isi va urma intr-o buna zi si el incurajarea...

    Sper sa te vindeci intr-o buna zi de lucrurile despre care nu vrei sa vorbesti...

    Tresar cand simt o picatura de apa ce mi se izbeste de pielea calda a fetei. Nu, nu este inca o lacrima. Probabil va incepe o ploaie zdravana, ar trebui sa plecam de aici. Problema este ca nici unul nu ne miscam. Picaturile mici de apa incep sa cada furioase din cerul acum putin patat de cativa nori mici. Vesnicile ploi de vara, mi-au lipsit. Cerul incepe sa se sparga sub puternica lumina a fulgerelor ce imbratiseaza orasul. 

— Ar trebui sa mergem.

    Vocea lui sparge intr-un final linistea apasatoare facandu-ma sa oftez. Nu, nu voi pleca. Nu poate sa se comporte ca o stana de piatra ca acum sa imi ceara sa plec de aici. E clipa mea de liniste si o sa profit de ea, cu sau fara el aici. Nici nu stiu la ce ma asteptam din partea lui. Empatie? Din partea unuia ca Issac? Lui nu ii pasa de nimeni inafara de el si prietenii lui, se merita unuii pe altii. Niste monstrii fara inima.

— Nu ai decat sa pleci, Issac, oftez lasandu-mi spatele sa se lipeasca de lemnul ud al pontonului. Nu ai decat sa fugi inapoi in luxul si faima in care traiesti. Nu stiu la ce ma asteptam din partea ta, atunci cand am inceput sa iti spun toate astea, oftez inchizand ochii si zambind trist. 

— Ce ai vrea sa spun? Ca imi pare rau pentru viata pe care ai avut-o si pen-...

— Nu. Nu am nevoie de mila ta, sau a prietenilor tai, oftez ridicandu-ma rapid de langa el. Vreau doar sa uiti totul, sa te prefaci ca asta nu s-a intamplat, ca nimic nu s-a intamplat.

    Ma priveste incruntat inca stand jos in timp ce eu imi asez gluga in cap pentru a imi feri parul, putin incurcat si umed.  Ploaia se izbeste violent de fata sa obosita si de parul deranjat. Aproape ca imi este mila de el. Nu destul. Nu pot sa simt nimic pentru el iar felul in care arata nu imi inspira nimic. Asa cum a venit aici, sa si plece. Ii intorc spatele incepand sa urc micul deal, inapoi catre sosea. Il aud in spate cum se ridica si incepe sa ma urmeze tacut. Ajunsa sus arunc o privire peste umar observandu-l cum se chioraste in telefon, picaturile mici de ploaie dandu-i batai de cap.

— Hei! Sky! il aud strigandu-ma din spate cand observa ca trec pe langa motorul lui in drum catre casa. Opreste-te, la dracu, nu ma pune sa alerg iar dupa tine! continua sa tipe in urma mea scotandu-ma din minti.