Drumul Condamnaților

introducere.

„Mașinile avansează în cursă, dar acel Ferrari negru încă se menține pe primul loc. Victoria îi este asigurată, iar lumea nu este prea mulțumită de asta. Șoferul încă nu și-a arătat fața, pe panou fiind arătat un simplu semn de întrebare la mașina sa. Alec încearcă să monitorizeze cursa și fiecare mașină, dar șoferul primei mașini pare să fie dezlănțuit. Viteza urca pe panoul prietenului meu de la 200 până la 250 de kilometri pe oră.

Mă uit la fața lui Conrad care deja era roșie. Stătea cot la cot cu Ferrari-ul numerotat cu B4 iar chestia asta îl frustra; puteam vedea lucrul acesta numai din ochii săi.

Toată lumea se ridică în picioare și aclamă puternic atunci când Conrad îl depășește lin, fără ca măcar să fie văzut. Blondul era o felină pe pistă, asta este adevărat, și îmi pare atât de rău că nu l-am mai văzut concurând până acum. Numele lui este țipat în cor de către oameni, zâmbind atunci când bannerele apar în mulțime, conținând numele său.

Puteam să citesc doar unul, și acela era al lui Kai:

„Conrad mi-a dat mai multă viață decât propria mamă!"

Chicotesc, întorcându-mi privirea către computerul lui Alec. Acesta are mâinile în păr și se agită, Stefan stropindu-l din când în când cu apă.

— Dacă o să mai depășească mult limita de viteză o să se omoare, Stefan! Nu mă mai stropi atâta! țipă brunetul, prietenul nostru turnându-i toată sticla în cap furios.

— Și tu dacă o să mai te ambalezi atâta, o să distrugi toată cursa! Șoferul conduce splendid, chiar mai bine decât Khaos, recunoaște asta!

Dar nu o făcea.

Nimeni nu recunoștea asta.

Mașina neagră depășește din nou McLaren-ul verde al lui Conrad, astfel fiind aproape de linia de final. Viteza urcă din nou pe monitoarele lui Alec, astfel publicul devenind din ce în ce mai confuz. La doar câteva secunde, Ferrari-ul SF90 câștigă la doar 5 secunde distanță de Conrad, care lovește furios volanul. Parchează lateral la doar câțiva metri de biroul lui Alec în timp ce celălalt face un drift, fumul ieșind din urma sa. Lumea este tăcută, inclusiv noi, pentru că într-un final vom afla cine a fost la volanul mașinii negre.

Melodia „Started From the Bottom" de la Drake răsuna puternic în boxe, numai muzica și motorul mașinii auzindu-se pe stadion. Șoferul oprește mașina, coborând din ea, cu tot cu cască.

Corp masiv, îmbrăcat din cap până în picioare în negru, bocanci din piele întoarsă, inele de argint pe aproape fiecare deget și tatuaje pe care le-aș recunoaște oricând, oriunde.

Lumea rămâne în silențios, dar nu eu. Îmi dau jos căștile puse de Alec pentru a mă proteja de sunetul puternic, ocolind masa și mergând hotărâtă către șoferul care câștigase cursa „Black Eye". Muzica se oprește, dar nu și pasul meu care devenea din ce în ce mai alert. Furia îmi urcase până în vârful capului și puteam să-mi simt vena cum pulsează puternic sânge. Îmi strâng mâinile în pumni și atunci simt că toată lumea se uită la mine.

El se rezemă de capota mașinii în momentul în care mă apropii din ce în ce mai mult, fiind pe cale să își dea jos casca.

Ajung în fața sa, dându-i singură casca nenorocită de pe cap.

Îi privesc ochii, iar în secunda următoare palma mea îi lovește puternic obrazul.

— Ești atât de frumoasă în seara aceasta, Victoria Black! "