Al doilea volum din seria 《 UNAPOLOGETIC 》
După tragica moarte a lui Khaos, Victoria decide să-și ia viața în propriile mâini și să meargă mai departe, chiar dacă furia și răzbunarea îi curgeau prin vene mai repede ca apa unui râu.
Pe fundalul unui...
Oops! Această imagine nu respectă Ghidul de Conținut. Pentru a continua publicarea, te rugăm să înlături imaginea sau să încarci o altă imagine.
VICTORIA BLACK
Duminică, 1 mai 2005
Sun River, Montana
Mama își trecea degetele lungi prin părul meu în timp ce adormeam pe sânul său, ascultându-i vocea dulce care ne povestea despre viața ei. Khaos se uita la ea cu atâta admirație, în timp ce Robert stătea turcește și o privea pe mama noastră de parcă ar fi fost o adevărată zeiță. Javvad alerga cu sora lui, Cairo, prin livada de cireșe a bunicului meu, iar tatăl meu încerca să îi prindă din urmă pe aceștia.
Totul era perfect.
Râsetele de copii umpleau porțiunea de pământ îngrădită de gard viu, la fel ca și glasul mamei care se ridica în momentul în care observa că nu putea să o ascultam din cauza gălăgiei.
Dar era așa de frumos.
— Și atunci am decis ca să urmez dragostea. Pe data de 1 mai 1988 m-am mutat împreună cu Hunter în Detroit, plănuindu-ne deja nunta, chiar dacă nu aveam bani nici măcar pentru a plăti chiria garsonierei în care stăteam. Aveam doar 18 ani, nici măcar împliniți, dar toată viața mea căpătase un sens atunci când mă văzusem mutată într-o altă țară, departe de familia mea, cu persoana pe care o iubeam cel mai mult, spune mama mea în șoaptă, sărutându-mi apoi fruntea.
— Și v-ați căsătorit? întreabă Khaos cu o speranță aparte în voce, mama chicotind.
Atunci mi-am ridicat capul, trecându-mi mâna prin părul buclat pentru a părea mai trează, așteptând răspunsul mamei mele. Devenisem brusc interesată de ceea ce ea povestea, deși înainte mă luase somnul când începuse să ne spună de Columbia și de tradițiile de la ei.
Le auzisem de atât de multe ori încât devenise o rutină. Stăteam numai pentru a o analiza când vorbea, întrucât ea este poate cea mai frumoasă femeie pe care am văzut-o. Și nu spun asta pentru că este mama mea, ci pentru că așa era. Totul legat de ea era desprins cu adevărat din altă dimensiune. Râsul, zâmbetul ei larg, ochii blânzi, părul bogat, des și ondulat, chiar și picioarele ei lungi și perfect epilate.
Pur și simplu îmi plăcea să o văd. Să o simt aproape și să mă holbez la ea până când oboseam. Doar că, niciodată nu oboseam din a o privi.
— Oh, da! Pe 29 mai am făcut o nuntă ca-n povești. Ne-au ajutat părinții lui mult, și asta pentru că le-au plăcut de mine, râde mama la sfârșitul propoziției cu un accent hispanic ce mă enerva cumplit. Pe malul râului Detroit a fost chiar!
Robert se sprijină în mâini și se uită la mama, picând pe gânduri.
— Vreau și eu în Detroit. Am auzit că este paradisul mașinilor și al motoarelor! spune fratele meu, dându-mi ochii peste cap pentru că deja știam răspunsul mamei.
