Al doilea volum din seria 《 UNAPOLOGETIC 》
După tragica moarte a lui Khaos, Victoria decide să-și ia viața în propriile mâini și să meargă mai departe, chiar dacă furia și răzbunarea îi curgeau prin vene mai repede ca apa unui râu.
Pe fundalul unui...
Oops! This image does not follow our content guidelines. To continue publishing, please remove it or upload a different image.
KHAOS RHODES
Luni, 4 mai 2020
Dacă mi-aș fi zis acum câteva zile că am reușit să stau fără să îi vorbesc Victoriei 4 zile, mi-aș fi zis că sunt un laș. Și chiar eram, pe cine mint eu.
Mă uit la ceasul de la mână, văzând că s-a făcut ora 3. Victoria trebuia să iasă din curtea universității din clipă în clipă. Înainte mi se părea obositor să stau să o aștept de la cursuri, chiar dacă o iubeam și o voiam în siguranță mai mult decât pe mine.
Acum stau de la ora 1 jumătate în parcare, uitându-mă la limbile ceasului din 5 în 5 minute pentru ca nu cumva să ratez momentul oportun.
Nu că am vrut eu să vin să o iau de la facultate.
Dacă era după mine, o așteptam acasă, pe canapea. A fost norocul meu că nu a schimbat broasca de la apartament, deși a pus mai multe încuietori decât are seiful din casa mea. Eram ușurat când am văzut că își ia în serios protecția, dar speriat atunci când am găsit în birou o colecție impresionantă de pistoale și de gloanțe nefolosite, puse la loc sigur sub parchet.
Pot spune că încă o cunosc mai bine decât pe mine.
Lumea trecea prin fața mea și se uita lung la mine de fiecare dată, și asta nu știu dacă era pentru că parcă reînviasem din morți, sau pentru că aveam în mână un pantof de femeie ce acum câteva zile a fost înfipt în ochii unui bărbat. Oftez adânc și îmi așez mai bine ochelarii de soare pe față, rezemându-mă de mașina mea și punându-mi mâinile în sân, uitându-mă la poartă. O vedeam în depărtare împreună cu Rue și Luke, ea fiind în centru. Barbara alerga din depărtare pentru a o prinde din urmă, ochii mei fiind numai pe tocurile ei înalte pe care oricând și-ar fi putut rupe gâtul pe pavajul alunecos de la ploaie.
Niciodată nu cred că am văzut-o pe Barbara în adidași.
Roșcata îmi face cu mâna fericită, prinzând-o pe Victoria și punându-și mâinile pe umerii ei, dezechilibrând-o. Râde, apoi se întoarce și o ia în brațe, așezându-și mai bine geanta pe umăr. Era îmbrăcată într-o pereche de blugi negri lungi, cu un maieu alb din satin și cu bocanci negri în picioare. Părul îi era pe spate, fiindu-i atât de lung încât îi ajungea până la fund. Purta doar un ruj pal pe buze și un strat de rimel, având tenul strălucitor în lumina soarelui. Șuvițele maro îi ieșeau în evidență de fiecare dată când se mișca, dându-i o alură angelică.
Doar că ea nu mai era de mult un înger.
Și abia atunci realizasem că mă holbam la ea.
Îmi trec mâna prin păr și o caut din priviri, dar ea mă găsise prima. Se uita la mine cu dispreț, și dacă Barbara nu o trăgea de mână către mine, făcea la stânga și se îndrepta către casă.
