Al doilea volum din seria 《 UNAPOLOGETIC 》
După tragica moarte a lui Khaos, Victoria decide să-și ia viața în propriile mâini și să meargă mai departe, chiar dacă furia și răzbunarea îi curgeau prin vene mai repede ca apa unui râu.
Pe fundalul unui...
Oops! This image does not follow our content guidelines. To continue publishing, please remove it or upload a different image.
KHAOS RHODES
Marți, 28 aprilie 2020
— Cum ar fi să ștergem totul cu un burete și să o luăm de la capăt? întreb eu, scurmând țigara plină de sânge în paharul cu apă.
Helena se uită la mine și nu zice nimic. Își dă părul în partea dreaptă și își pune mâna peste frunte, inelul de logodnă cu un diamant cât unghia mea mare sclipind în lumina soarelui puternic. Ce-i drept, îi stau bine cele 5 milioane de dolari pe degetul inelar.
Dar mă fac să mă înec cu propria salivă de fiecare dată când mă gândesc la atâția bani.
— Nu poți să ștergi nimic cu buretele. Tocmai l-ai ucis pe Taylor Moore, spune ea calmă.
Mă uit la mâinile mele pentru o secundă, dând din umeri nepăsător. Pielea de pe monturi îmi era luată, fiind deja carne vie la suprafață. Nu simțeam nimic; de mic copil, de când mă jucam în școală cu prietenii mei cu banul, ajungeam mereu julit acasă la monturi din cauza banului ce era aruncat pe bancă. Tu trebuia să-l menții drept, rotindu-se, și în acest mod, reușeai să ai răni zdravene.
Dar nu poți compara o joacă de copii cu omorâtul unui om ce era dublu decât tine.
— Și Moore mi-a spus că eu am părăsit-o pe Victoria pentru mafie.
Helena își dă ochii peste cap.
— Nu e un motiv pentru a ucide, Khaos, adaugă aceasta, trecându-și mâna prin păr frustrată. E o femeie calmă, cred că mai calmă decât a fost mama vreodată. Nu am văzut-o niciodată pe Helena furioasă sau să-și iasă din pepeni. Și-a rezolvat problemele fără a decurge la extremă.
— Atâta timp cât nu știe situația, chiar e un motiv de a ucide! Oricum, mă enerva de ceva timp.
Aceasta se lasă predată, luându-și copilul în brațe și plecând de pe balcon fără să mai spună ceva. O priveam cum urcă scările către camera ei, așteptând parcă să mi se strige numele. Mă reazem de șezlongul alb, trăgând din țigară ca și cum ar fi ultimul meu fum.
Știam că încă mai există o cameră după copacii înalți. Îl cunosc mai bine pe tata decât pe mine, și știu că mereu are și un plan B. Iar asta mereu am iubit și apreciat la el.
Rotesc țigara între degetele mele, scurmând pe lemnul pasiv proaspăt lăcuit acum câteva zile. Zâmbesc melancolic atunci când văd sângele omului ce tocmai l-am ucis acum jumătate de oră, punându-mi din nou țigara între buze.
Gustul metalic al sângelui mă făcea să-mi vărs mațele, dar nu și acum când mă gândesc la motivul pentru care am făcut-o. Urmele de la degetele lui Moore care mă strângeau de fiecare dată când îl loveam încă se vedeau pe pielea mea. Strânsoarea lui era puternică – atât de puternică încât vânătăile deja au început să apară.
