Al doilea volum din seria 《 UNAPOLOGETIC 》
După tragica moarte a lui Khaos, Victoria decide să-și ia viața în propriile mâini și să meargă mai departe, chiar dacă furia și răzbunarea îi curgeau prin vene mai repede ca apa unui râu.
Pe fundalul unui...
¡Ay! Esta imagen no sigue nuestras pautas de contenido. Para continuar la publicación, intente quitarla o subir otra.
VICTORIA BLACK
Trag o gură mare de aer. Ochii îmi sunt plini de lacrimi. Strâng puternic din dinți și tot ce-mi doresc în acest moment este ca durerea să dispară.
Încerc să nu o privesc pe asistentă cum îmi scoate cioburile din mână. Simțeam absolut tot: când mă atinge cu penseta, când îl atinge și când îl extrage. Cu cât este mai mic, cu atât mă durea mai mult. Și asta nu știu dacă eu sunt așa sensibilă sau din cauza drogului care amplifică totul din jurul meu.
Robert mă ținea strâns de mână, sau, mă rog – s-a oferit să fie instrumentul de tortură. Umerii săi erau plini de mușcăturile mele iar încheietura sa devenea mov pe măsură ce îl strângeam mai tare. Dar, pe lângă toate gesturile mele care doar îi creează o stare de disconfort, el îmi zâmbește și mă asigură că totul o să fie bine.
Se uita în ochii mei, și chiar dacă pupilele dilatate îi spunea indirect că mă aflam sub influența drogurilor, mă calma și-mi povestea din experiența sa din Columbia. Nu îi plăcea de mine așa. Nici mie nu-mi plăcea, dar dacă nu luam acele două pastile de ecstasy, nu mai ajungeam să îl mai văd încă odată pe fratele meu în viața asta.
Astăzi trecusem prin cele mai cumplite dureri. Înainte consideram că durerile menstruale mă omorau cu adevărat, iar de fiecare dată când vorbeam cu fetele despre naștere, le spuneam că vreau cezariană strict pentru că îmi este frică de durere.
Acum cred că aș putea să nasc 5 copii unul după altul fără ca măcar să am nevoie de epidurală.
Rana mi-a fost cusută de aceeași femeie, o doamnă de pe la 50 de ani pe care Helena a recurtat-o atunci când Sediul de Vest a început să se miște din ce în ce mai bine. Nevoia de un cadru medical a fost sesizată atunci când Oliver a început cu atacurile în tot orașul. Mi s-a povestit cum că zi de zi a avut de cusut și de îngrijit oameni care își văzuseră moartea cu proprii ochi.
M-a cusut cu grijă, cu mișcări fine și fără să pună presiune pe mine sau pe rana deschisă ce mai avea puțin și ajungea la os. Am avut atât de mult noroc. Glonțul a fost unul norocos, așa cum a spus Robert în timp ce mă privea cusută. Oricât de mult mi-aș fi impus eu mie să nu privesc procesul, mi-a fost îndeajuns o singură întoarcere de cap ca să îmi fixez privirea pe rana deschisă ce era cusută pe viu.
Priveam fascinată orice mișcare a femeii. Pur și simplu admiram cum acul îmi străpunge pielea și încercam să strâng de dinți cât de mult posibil.
Oricât de mult spray anesteziator mi-ar fi pus asistenta, conștiința cu substanțele care clocoteau în corpul meu amplificau toate senzațiile. Icneam atunci când îmi făcea nodul, chiar și atunci când scotea acul din piele. Corpul lucra împotriva mea de data aceasta, și asta este numai din vina mea.
