Curse, baschet și.. un băiat

Capitolul 39

-Vrei să fi iubita mea?

Am uitat cum să respir, creierul meu s-a scurtcircuitat și nu mai funcționează, cred că visez, sau am auzeni, sau am murit și-am ajuns în Rai.

-Poftim? întreb vrând să mă asigur că am auzit bine ceea ce a spus.

-Știu că momentul ăsta trebuia să fie mai... nu știu mai romantic cu flori și toate cele, începe el să bolborosească lucruri fără sens.

-Da, îl întrerup și încerc să îl sărut, însă reușesc doar să îl destabilizez, Alek, dând cu capul de tabla mașini.

-Auu..

-Scuze, nu am vrut, însă mă sărută el pe mine.

E un sărut cum n-am mai avut niciodată, e răbdător, tandru e un sărut în care amândoi ne coborâm barierele pe care ni le-am pus și în care încercăm să ne descoperim unul pe celălalt.

-Ai spus da? Chicotesc când îi aud întrebarea și aprob printr-o clătinare a capului.

-Dumnezeule, ai spus da, începe să țipe și să sară dintr-o parte în alta ca un copil mic care se bucură că părinții lui îl duc la Disneyland.

-Mai încet, Alek, parcă ai fi un copil mic, râd de el, o să te audă cineva.

-Nu-mi pasă să mă audă. Fata asta frumoasă e iubita mea, își pune mâinile căuș la gură și începe să țipe, în timp ce eu simt că roșesc. Noroc că nu e nimeni pe aici.

Revine lângă mine pe pătură și mă ia din nou în brațe ajungând să stăm din nou în poziția de mai devreme.

Mereu am fost o persoană orgolioasă și dacă o persoană îmi făcea rău, nu o iertam foarte ușor. Lui Alek nu-i pot purta pică, pur și simplu nu mă lasă inima, are acel ceva ce m-a dat peste cap și mi-am dat ușor seama că îl vreau. Am luptat prea mult împotriva mea și a voinței mele încercând să stau departe de Alek, tipul asta e ca un magnet, pentru orice fată, și totuși de ce el m-a ales pe mine? Nu pot să nu mă întreb asta. Doamne, cine ar fi crezut că băiatul pe care l-am bătut la baschet in prima mea saptamana de scoala v a ajunge iubitul meu. Viața chiar ne joacă feste uneori.

-La ce te gândești, fluturaș? Încă roșesc când aud alintul.

-Nu știu, la noi, la cum am ajuns în punctul asta? spun uitându-mă spre stele. Alek brusc se tensionează.

-Regreți că ai decis să fi iubita mea? întreabă cu o față alarmată.

-Doamne Alek, nu, de ce ai crede asta? îi cuprind obrajii in palme.

-Nu știu credeam că ai apucat să procesezi toate lucrurile urâte pe care ți le-am făcut și nu o să-ți mai dorești să fi cu mine.

-Alek, te-am iertat pentru lucrurile alea, nu mai fi atat de pesimist, mon ange.

Tresare, când aude alintul pe care i-am spus în acea seară la cabană, de ziua lui. Se apleacă și își lipește buzele moi de ale mele trimițându-mi fiori prin tot corpul. Se trage încet și-mi zâmbește, iar ochii au început să-i sclipească.

-Te ador!

Îmi prinde obrajii în palmele sale gigantice și brusc se încruntă.

-Ți-e frig? La dracu te-am adus aici uitând că totuși vremea e încă rece, și te-am ținut în frig atâtea ore. Sunt un dobitoc. Haide, să mergem acasă, o să răcești și e numai vina mea.

Se ridică de jos cu tot cu mine în brațele lui, îmi deschide portiera și mă așează cu grijă pe scaun. Ocolește mașina și se așează pe locul șoferului punându-și centura, și nu mă pot abține din a chicoti. Se întoarce spre mine și se încruntă adorabil.